Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, Goryeo, în vârstă de aproape 500 de ani, înființat în 918, se clatina, fundațiile sale prăbușindu-se din cauza anilor de război revărsați de la dezintegrarea dinastiei Yuan. După apariția dinastiei Ming , curtea regală din Goryeo s-a împărțit în două facțiuni conflictuale, una susținând-o pe Ming și cealaltă fiind alături de Yuan. În 1388, un mesager Ming a venit la Goryeo pentru a cere ca teritoriile fostelor Prefecturi Ssangseong să fie predate Chinei Ming. Porțiunea de pământ a fost luată de forțele mongole în timpul invaziei Coreei , dar a fost recuperată de Goryeo în 1356, pe măsură ce dinastia Yuan s-a slăbit. Actul a stârnit un scandal în rândul curții Goryeo, iar generalul Choe Yeong a profitat de șansa de a susține o invazie a peninsulei Liaodong controlată de Ming.

Generalul Yi Seong-gye a fost ales să conducă atacul; s-a revoltat, s-a întors în capitala Gaegyeong (actuala Kaesong) și a inițiat o lovitură de stat, răsturnându-l pe regele U în favoarea fiului său, Chang de Goryeo (1388). Mai târziu l-a ucis pe regele U și pe fiul său după o restaurare eșuată și a plasat cu forța pe tron ​​un regal pe nume Wang Yo (a devenit regele Gongyang al Goryeo). În 1392, Yi l-a eliminat pe Jeong Mong-ju, liderul foarte respectat al unui grup loial dinastiei Goryeo, și l-a detronat pe regele Gongyang, exilându-l la Wonju, iar el însuși a urcat pe tron. Regatul Goryeo ajunsese la sfârșit după 474 de ani de domnie.

La începutul domniei sale, Yi Seong-gye, acum conducătorul Coreei, a intenționat să continue să folosească numele Goryeo pentru țara pe care o conducea și pur și simplu să schimbe linia regală de descendență la a sa, menținând astfel fațada continuării Tradiție Goryeo veche de 500 de ani. După numeroase amenințări de revoltă din partea nobililor Gwonmun, drastic slăbiți, dar încă influenți, care au continuat să jure loialitate rămășițelor Goryeo și clanului Wang, acum retrogradat, consensul din curtea reformată a fost că era nevoie de un nou titlu dinastic. semnifica schimbarea. În denumirea noului regat, Taejo a avut în vedere două posibilități – „Hwaryeong” (locul său de naștere) și „Joseon”. După multe deliberări interne, precum și aprobarea împăratului dinastiei Ming vecine, Taejo a declarat că numele regatului este Joseon, un tribut adus vechiului stat coreean Gojoseon.

Taejo a fost fondatorul și primul conducător al dinastiei Joseon înCoreea , domnind între 1392 și 1398. Născut Yi Seong-gye, a ajuns la putere prin răsturnarea dinastiei Goryeo . Domnia sa a marcat sfârșitul domniei lui Goryeo de 475 de ani și începutul lui Joseon, pe care l-a stabilit oficial în 1393.

Domnia lui Taejo a fost caracterizată de eforturile de a menține continuitatea cu trecutul. El a păstrat multe instituții și oficiali din epoca Goryeo și a prioritizat îmbunătățirea relațiilor externe. El a restabilit cu succes legăturile diplomatice cuJaponia și a îmbunătățit relațiile cu China Ming , refuzând să răspundă raidurilor bandiților chinezi și trimițând soli pentru a informa curtea Ming despre schimbarea dinastică. De asemenea, au fost trimiși soli în Japonia, reaprinzând legăturile amiabile, iar el a primit soli din Regatul Ryūkyū și Siam.

În 1394, Taejo a stabilit noua capitală la Hanseong, actualul Seul. Cu toate acestea, domnia sa a fost afectată de lupte familiale cu privire la succesiunea la tron. În ciuda faptului că Yi Bang-won, al cincilea fiu al lui Taejo, a contribuit în mod semnificativ la ascensiunea tatălui său la putere, el a fost trecut cu vederea în calitate de moștenitor din cauza consilierilor lui Taejo favorizând alți fii. Acest lucru a dus la „Prima ceartă a prinților” din 1398, unde Yi Bang-won s-a revoltat, ucigând figuri cheie care i se opuneau, inclusiv fiii lui Jeong Do-jeon și ai reginei Sindeok.

Șocat de violența dintre fiii săi și îndurerat de pierderea celei de-a doua soții, regina Sindeok, Taejo a abdicat în favoarea celui de-al doilea fiu al său, Yi Bang-gwa, care a devenit regele Jeongjong. Taejo s-a retras la Hamhung Royal Villa, distanțandu-se de Yi Bang-won (mai târziu regele Taejong). Contrar credinței populare, Taejo nu a executat emisari de la Yi Bang-won; au murit întâmplător în revolte.

În 1400, regele Jeongjong l-a numit moștenitor pe Yi Bang-won și a abdicat, ceea ce a dus la ascensiunea lui Yi Bang-won ca rege Taejong. Domnia lui Taejo, deși scurtă, a fost esențială în stabilirea dinastiei Joseon și pentru a pune bazele transformărilor ulterioare în istoria Coreei.

În denumirea noii dinastii, Taejo a avut în vedere două posibilități - „Hwaryeong” și „Joseon”. După multe deliberări interne, precum și aprobarea împăratului dinastiei Ming vecine, Taejo a declarat că numele regatului este Joseon, un tribut adus vechiului stat coreean Gojoseon. De asemenea, a mutat capitala la Hanyang din Kaesong.

Jeongjong, al doilea conducător al dinastiei Joseon, s-a născut în 1357 ca al doilea fiu al lui Yi Seong-gye (mai târziu regele Taejo) și al primei sale soții, Lady Han. Un ofițer militar competent, Jeongjong a participat la lupte alături de tatăl său în timpul declinului dinastiei Goryeo . La urcarea tatălui său pe tron ​​în 1392, Jeongjong a fost făcut prinț.

Regele Taejo a avut două soții, Jeongjong fiind unul dintre cei șase fii din prima sa căsătorie. Favoritismul lui Taejo față de fiul său cel mai mic din partea celei de-a doua soții, Lady Gang și sprijinul acestui fiu de către consilierul șef de stat Jeong Do-jeon, au creat resentimente printre ceilalți fii ai lui Taejo.

Tensiunile familiale au culminat în 1398, când al cincilea fiu al lui Taejo, Yi Bang-won (mai târziu regele Taejong), a condus o lovitură de stat care a dus la moartea celor doi frați vitregi mai tineri ai săi și a lui Jeong Do-jeon. După lovitură de stat, Yi Bang-won și-a susținut inițial fratele mai mare Yi Bang-gwa (Jeongjong) pentru tron. Taejo, tulburat de vărsarea de sânge, a abdicat, ducând la ascensiunea lui Jeongjong ca al doilea conducător al Joseon.

În timpul domniei lui Jeongjong, el a mutat guvernul înapoi în Gaegyeong, vechea capitală Goryeo. În 1400, a apărut un alt conflict între Yi Bang-won și fratele mai mare al lui Jeongjong, Yi Bang-gan. După ce forțele lui Yi Bang-won l-au învins pe Yi Bang-gan, care a fost ulterior exilat, Jeongjong, recunoscând puterea sa limitată și influența lui Yi Bang-won, l-a numit pe Yi Bang-won drept prinț moștenitor și a abdicat. În ciuda faptului că domnia sa a fost marcată de lupte în familie și vărsare de sânge, Jeongjong a fost un administrator abil.

Regele Taejong, al treilea conducător al dinastiei Joseon, a domnit între 1400 și 1418 și a fost o figură esențială înistoria Coreei . A fost al cincilea fiu al regelui Taejo, fondatorul dinastiei și tatăl lui Sejong cel Mare. Taejong a implementat reforme militare, administrative și legale semnificative. Una dintre primele sale acțiuni ca rege a fost desființarea armatelor private deținute de aristocrați, consolidând puterea militară sub guvernul central. Această mișcare a redus potențialul de revolte la scară largă din partea clasei superioare și a întărit armata națională.

El a revizuit, de asemenea, legile privind impozitarea terenurilor, ducând la creșterea bogăției naționale prin descoperirea terenurilor ascunse anterior. Taejong a stabilit un guvern central puternic, înlocuind Adunarea Dopyeong cu Consiliul de Stat. El a decretat că toate deciziile Consiliului de Stat necesită aprobarea regelui, centralizând astfel autoritatea regală. Taejong a creat Biroul Sinmun pentru a aborda nemulțumirile împotriva oficialilor sau aristocraților și a plasat un tambur mare în afara palatului pentru ca oamenii de rând să solicite o audiență pentru chestiuni importante. Taejong a promovat confucianismul asupra budismului, ducând la declinul influenței acestuia din urmă și la închiderea multor temple.

Politica sa externă a fost agresivă, atacând jurchenii în nord și pirațiijaponezi în sud. Taejong a inițiat invazia Ōei a insulei Tsushima în 1419. El a introdus sistemul hopae, o formă timpurie de identificare, pentru a controla mișcarea populației. Taejong a avansat tehnologia de tipărire a tipurilor mobile din metal, ordonând crearea a 100.000 de piese de tip metal și două fonturi complete, precedând Gutenberg. El a încurajat publicațiile, comerțul, educația și a acordat independența Uigeumbu, un organism judiciar.

În 1418, Taejong a abdicat în favoarea fiului său Yi Do (Sejong cel Mare), dar a continuat să exercite influență asupra afacerilor statului. A executat sau a exilat susținători care l-au ajutat să urce pe tron ​​și a limitat influența socrilor și a clanurilor puternice, inclusiv executând frații soției sale, regina Wongyeong. Taejong a murit în 1422 la Palatul Sugang și a fost înmormântat împreună cu regina Wongyeong la Heonneung din Seul. Domnia sa, marcată de o guvernare eficientă și de măsuri dure împotriva rivalilor, a contribuit în mod semnificativ la stabilitatea și prosperitatea lui Joseon, punând o bază solidă pentru domnia de succes a succesorului său.

Fondatorul dinastiei, Taejong a făcut mai multe încercări de a aduce îmbunătățiri în sistemul monetar predominant, dar acestea nu au fost un succes inițial. Încercările includ emiterea de monedă coreeană de hârtie și emiterea de monede în loc să le importe dinChina . Monedele emise în coreeană nereușite au dus la emiterea unei bancnote standardizate din scoarță de dud neagră numită Jeohwa (저화/楮貨), care a fost folosită în locul monedelor. Monedele de bronz nu au fost turnate din nou până în anul 1423, în timpul domniei regelui Sejong. Aceste monede aveau inscripția 朝鮮通寶 (Chosun Tongbo „Moneda Chosun”). Monedele care au fost bătute în secolul al XVII-lea s-au dovedit a fi în cele din urmă un succes și, ca urmare, au fost înființate 24 de monetări în întreaga Coreea. Monedele au format o parte majoră a sistemului de schimb după această perioadă.

Sejong cel Mare, al patrulea rege al dinastiei Joseon dinCoreea , a domnit între 1418 și 1450 și este renumit ca unul dintre cei mai iluștri conducători ai Coreei. Domnia sa a fost marcată de o combinație de progrese culturale, sociale și tehnologice inovatoare, care au avut un impact profund și de durată asupra istoriei Coreei.

Cea mai semnificativă realizare a lui Sejong este crearea Hangul, alfabetul coreean, în 1443. Această dezvoltare revoluționară a făcut alfabetizarea mai accesibilă oamenilor obișnuiți, rupând barierele impuse de complexul scriere chineză clasică, care era limba scrisă a elitei. Introducerea lui Hangul a avut un impact semnificativ asupra culturii și identității coreene.

Sub conducerea lui Sejong, Joseon a văzut progrese în știință și tehnologie. El a sprijinit dezvoltarea diferitelor instrumente științifice, inclusiv ceasuri cu apă și ceasuri solare, și a îmbunătățit metodele de observare meteorologică. Interesul său pentru astronomie a dus la progrese în domeniu, iar sprijinul său pentru știința agricolă a ajutat la îmbunătățirea tehnicilor agricole și a randamentului culturilor.

Domnia lui Sejong a fost marcată și de puterea militară. El a consolidat apărarea națională și a dezvoltat arme avansate, inclusiv Geobukseon (nave țestoase) și Hwacha (un tip de lansator de rachete multiple). Aceste inovații au jucat un rol crucial în apărarea Coreei împotriva amenințărilor externe.

Din punct de vedere cultural, domnia lui Sejong este considerată o epocă de aur. El a promovat artele și literatura, promovând studiul și dezvoltarea muzicii, poeziei și filosofiei coreene. Politicile sale au încurajat activitățile intelectuale și culturale, ceea ce a condus la înflorirea științei confucianiste și la înființarea Sălii demnilor (Jiphyeonjeon), un institut regal de cercetare.

Din punct de vedere administrativ, Sejong a implementat reforme care au îmbunătățit viața oamenilor de rând. El a reformat sistemul fiscal, a îmbunătățit codurile legii și a restructurat guvernul pentru a-l face mai eficient și mai receptiv la nevoile supușilor săi.

Domnia lui Sejong a fost caracterizată de diplomație și a menținut relații pașnice cu statele vecine. A navigat în relații internaționale complexe cu tact și previziune, echilibrând locul lui Joseon în rândul puterilor regionale. La moartea sa în 1450, Sejong a lăsat o moștenire de iluminare și progres. Contribuțiile sale la cultura, știința și guvernarea coreene i-au consolidat statutul de una dintre cele mai mari figuri istorice ale Coreei, câștigându-i epitetul „Marele”.

Danjong, născut Yi Hong-wi, a fost al șaselea rege al dinastiei Joseon din Coreea, urcând pe tron ​​în 1452, la vârsta de 12 ani, după moartea tatălui său, regele Munjong. Domnia sa a fost însă de scurtă durată și tumultuoasă, în mare parte datorită vârstei sale fragede și a intrigilor politice care i-au înconjurat domnia. La aderarea sa, guvernarea efectivă a revenit consilierului șef de stat Hwangbo In și consilierului general de stat de stânga Kim Jong-seo. Cu toate acestea, acest guvern a fost răsturnat printr-o lovitură de stat în 1453 de unchiul lui Danjong, Marele Prinț Suyang, care a devenit mai târziu regele Sejo. Lovitura de stat a dus la moartea lui Hwangbo In și Kim Jong-seo.

Tensiunea politică a escaladat în 1456, când șase oficiali ai curții au complotat pentru a reda Danjong pe tron. Complotul a fost dejucat, iar conspiratorii au fost executați. Ulterior, Danjong a fost retrogradat la Prințul Nosan și exilat la Yeongwol, în timp ce soția sa și-a pierdut statutul de regină văduvă. Inițial, Sejo și-a arătat reținere în a-l executa pe Danjong, dar, deoarece și-a perceput nepotul ca pe o amenințare persistentă, el a ordonat în cele din urmă moartea lui Danjong în 1457. Sfârșitul tragic al lui Danjong a marcat un moment semnificativ de necruțăre politică în dinastia Joseon.

Sejo of Joseon, născut Marele Prinț Suyang, a devenit al șaptelea rege al Joseonului în urma unei serii tumultuoase de evenimente după moartea regelui Sejong în 1450. Ascensiunea sa la putere a implicat manevre politice strategice și utilizarea forței. După moartea lui Sejong, tronul a trecut la fratele bolnav al lui Suyang, regele Munjong, care a murit în 1452. Tânărul fiu al lui Munjong, Yi Hong-wi (mai târziu regele Danjong), i-a urmat, dar era prea tânăr pentru a guverna eficient. Guvernul a fost controlat inițial de consilierul șef de stat Hwangbo In și de consilierul general de stat din stânga Kim Jong-seo, prințesa Gyeonghye acționând ca tutore a lui Danjong. Suyang, văzând o oportunitate, a dat o lovitură de stat în 1453, ucigându-l pe Kim Jong-seo și facțiunea sa. Această mișcare i-a permis să preia controlul asupra guvernului. Mai târziu l-a arestat și executat pe fratele său, Marele Prinț Anpyeong, consolidându-și puterea și mai mult.

În 1455, Suyang l-a forțat pe regele Danjong să abdice și s-a declarat conducător, luând numele de Sejo. Domnia sa a fost martora unor lupte pentru putere suplimentare, inclusiv un complot al fratelui său mai mic, Marele Prinț Geumsung, și al mai multor savanți pentru a-l restabili pe Danjong pe tron. Sejo a răspuns retrogradându-l pe Danjong din regele emerit la Prințul Nosan și mai târziu ordonând moartea nepotului său.

În ciuda violenței asociate cu ascensiunea sa la putere, Sejo a fost un conducător eficient. El a continuat centralizarea puterii regale începută de regele Taejong, slăbind Consiliul de Stat și exercitând un control mai mare asupra oficialilor guvernamentali. El a dezvoltat sisteme administrative pentru numărarea mai exactă a populației și mobilizarea trupelor. Politica sa externă a fost agresivă, în special împotriva jurchenilor din nord.

Sejo a contribuit și la viața culturală și intelectuală a lui Joseon. El a încurajat publicarea de lucrări despre istorie, economie, agricultură și religie. A compilat mai multe cărți, inclusiv Seokbosangjeol, o biografie a lui Gautama Buddha. Sejo a susținut, de asemenea, muzica coreeană în ritualurile regale, modificând compozițiile tatălui său, regele Sejong. Una dintre contribuțiile sale semnificative a fost compilarea Marelui Cod pentru Administrația de Stat, un document de bază pentru dreptul constituțional coreean. Sejo a murit în 1468, iar al doilea fiu al său, Yejong din Joseon, i-a succedat. A fost înmormântat la Gwangneung din Namyangju, provincia Gyeonggi, Coreea de Sud.

Seongjong, care a devenit al nouălea rege al Joseon la vârsta de 12 ani, și-a văzut inițial conducerea supravegheată de bunica sa, Marea Regina Regală Dowager Jaseong, de mama sa biologică, Regina Insu, și de mătușa sa, Regina Dowager Inhye. În 1476, Seongjong a început să guverneze independent. Domnia sa, care a început în 1469, a fost o perioadă de relativă stabilitate și prosperitate, construită pe bazele puse de predecesorii săi Taejong, Sejong și Sejo. Seongjong era cunoscut pentru abilitățile sale eficiente de conducere și administrare. Una dintre realizările sale notabile a fost finalizarea și implementarea Marelui Cod al Administrației de Stat, inițiat de bunicul său.

Domnia lui Seongjong a fost marcată și de evoluții semnificative în structura curții regale. A extins Biroul Consilierilor Speciali, întărind rolul acestui consiliu consultativ care a funcționat și ca bibliotecă regală și institut de cercetare. În plus, el a consolidat cele Trei Birouri – Biroul Inspectorului General, Biroul Cenzorilor și Biroul Consilierilor Speciali – pentru a asigura controale și echilibrări în instanță. În eforturile sale de a crea o administrație eficientă, Seongjong a numit administratori pricepuți, fără părtinire față de afilierile lor politice, aducând în judecată savanții liberali. Domnia sa a cunoscut diverse inovații și publicarea de cărți despre geografie, etichetă socială și alte subiecte benefice pentru populație.

Cu toate acestea, domnia lui Seongjong nu a fost lipsită de controverse. Decizia lui de a-l executa pe Lady Yun, una dintre concubinele sale pe care o ridicase regina, pentru încercările ei de a otrăvi rivalii, avea să alimenteze ulterior tirania succesorului său, Yeonsangun. În plus, Seongjong a impus politici sociale precum „Interdicția recăsătoririi văduvei” în 1477, care interzicea fiilor femeilor recăsătorite să ocupe funcții publice. Această politică a consolidat stigmatele societale și a avut impacturi sociale de durată.

În 1491, Seongjong a lansat o campanie militară de succes împotriva jurchenilor de la granița de nord, continuând poziția militaristă a lui Joseon în regiune. Seongjong a murit în ianuarie 1495 și a fost succedat de fiul său, Yi Yung, care a devenit Yeonsangun din Joseon. Mormântul lui Seongjong, Seonneung, se află în Seul, unde i s-a alăturat mai târziu a treia soție, regina Jeonghyeon.

Yeonsangun din Joseon, născut Yi Yung la 23 noiembrie 1476, a fost al zecelea conducător al dinastiei Joseon dinCoreea , domnind între 1494 și 1506. Domnia sa este adesea considerată cea mai tiranică din istoria Coreei. Inițial, Yeonsangun a crezut că este fiul reginei Jeonghyeon. După ce a urcat pe tron ​​în 1494, și-a început domnia în mod eficient, concentrându-se pe apărarea națională și ajutându-i pe cei săraci. Cu toate acestea, tendințele sale violente au apărut devreme când și-a ucis unul dintre profesorii săi.

Punctul de cotitură în domnia sa a venit când Yeonsangun a descoperit adevărul despre mama sa biologică. Eforturile sale de a-i restaura titlurile postum au fost opuse de oficiali guvernamentali, ceea ce a dus la resentimentele sale tot mai mari față de ei. Aceasta a dus la Prima epurare a literaților în 1498, unde mulți oficiali ai fracțiunii Sarim au fost executați în urma unei acuzații de trădare împotriva lui Gim Il-son și a adepților săi.

În 1504, a doua epurare a literaților a avut loc după ce Yeonsangun a aflat în detaliu despre moartea mamei sale. I-a ucis cu brutalitate pe cei pe care i-a considerat responsabili, inclusiv concubine regale și oficiali, și a profanat mormântul lui Han Myeong-hoe. Pedepsele lui Yeonsangun s-au extins asupra oricărei persoane prezente în instanță în timpul maltratării mamei sale.

Regula lui Yeonsangun s-a deteriorat și mai mult pe măsură ce a transformat instituțiile de învățământ și religioase în locuri de plăcere personale, a adunat cu forța fete tinere pentru divertisment și a evacuat mii de oameni pentru a construi terenuri de vânătoare. Acțiunile sale au dus la batjocură și opoziție pe scară largă. Ca răspuns, el a interzis folosirea Hangulului și a încercat să demonteze budismul din Joseon. Politicile sale opresive s-au extins la oficialii instanțelor, ducând la desființarea birourilor guvernamentale critice. Tratamentul său brutal față de dizidenți, inclusiv pe eunucul șef Gim Cheo-sun, și-a arătat și mai mult tirania.

În septembrie 1506, o lovitură de stat condusă de un grup de oficiali l-a răsturnat pe Yeonsangun, înlocuindu-l cu fratele său vitreg, Marele Prinț Jinseong. Yeonsangun a fost retrogradat la Prințul Yeonsan și exilat pe insula Ganghwa, unde a murit două luni mai târziu. Concubina lui Jang Nok-su, care îi susținuse dezorientarea, a fost executată, iar fiii săi mici au fost forțați să se sinucidă. Domnia lui Yeonsangun este amintită ca un contrast puternic cu epoca mai liberală a tatălui său și ca o perioadă de despotism extrem din istoria Coreei.

Jungjong, al 11-lea rege al dinastiei Joseon, a urcat pe tron ​​în septembrie 1506, după depunerea fratelui său vitreg, Yeonsangun. Ascensiunea lui la putere a fost dramatică; crezând inițial că va fi ucis, Jungjong a devenit rege după ce a fost convins de soția sa, Lady Shin (mai târziu regina Dangyeong).

La începutul domniei sale, Jungjong a fost sub influența consilierului șef de stat Hwangbo In și a generalului Kim Jong-seo, precum și a surorii sale, Prințesa Gyeonghye, datorită vârstei sale fragede. Cu toate acestea, domnia sa a fost în curând dominată de unchiul său, Marele Prinț Suyang (mai târziu Regele Sejo), care a dat o lovitură de stat în 1453, executând figuri cheie ale guvernului, inclusiv Hwangbo In și Kim Jong-seo.

Una dintre acțiunile semnificative ale lui Jungjong a fost îmbrățișarea reformelor inițiate de savantul Jo Gwang-jo, care urmărea eradicarea rămășițelor stăpânirii tiranice a lui Yeonsangun. Aceste reforme au inclus redeschiderea Sungkyunkwan (universitatea regală) și Biroul Cenzorilor. Jungjong a început să-și afirme mai liber autoritatea după moartea principalilor lideri ai loviturii de stat. Reformele lui Jo Gwang-jo, bazate pe idealurile neo-confucianiste, au promovat autonomia locală, distribuția echitabilă a terenurilor și recrutarea de indivizi talentați, indiferent de statutul social. Aceste reforme s-au confruntat însă cu opoziția nobililor conservatori.

În 1519, un conflict între facțiuni a dus la execuția lui Jo Gwang-jo și la încetarea bruscă a programelor sale de reformă în ceea ce este cunoscut sub numele de a treia epurare a literaților (Gimyo Sahwa). În urma acesteia, domnia lui Jungjong a fost umbrită de luptele pentru putere între diverse facțiuni conservatoare, adesea influențate de soțiile și concubinele regelui. Conflictele interne de la curte și slăbirea autorității regale au dus la provocări sporite din partea puterilor străine, inclusiv a piraților japonezi și a raidurilor Jurchen la granița de nord. Jungjong a murit la 29 noiembrie 1544 și a fost succedat de fiul său cel mai mare legitim, prințul moștenitor Yi Ho (Injong), care a murit la scurt timp după aceea, fără probleme. Tronul a trecut apoi la fratele vitreg mai mic al lui Jungjong, Marele Prinț Gyeongwon (Myeongjong).

În timpul domniei regelui Myeongjong la Joseon, două facțiuni politice majore au concurat pentru putere: Marele Yun, condus de Yun Im, și Micul Yun, condus de Yun Won-hyeong și Yun Won-ro. Deși legate, aceste facțiuni s-au angajat într-o luptă acerbă pentru dominație. Inițial, în 1544, facțiunea Greater Yun a devenit proeminentă sub conducerea lui Yun Im, când Injong a urcat pe tron. Cu toate acestea, eșecul lor de a elimina opoziția, protejată de regina Munjeong, a dus la declinul acestora.

După moartea regelui Injong în 1545, fracțiunea Lesser Yun, susținută de regina Munjeong, a câștigat avantajul. Ei au orchestrat a patra epurare a literaților în 1545, care a dus la execuția lui Yun Im și a mulți dintre adepții săi, slăbind semnificativ facțiunea Yun Mare. Ascensiunea lui Yun Won-hyeong la putere în cadrul fracțiunii Lesser Yun a fost marcată de noi epurări politice. În 1546, l-a destituit și l-a executat pe fratele său Yun Won-ro și și-a consolidat puterea, devenind în cele din urmă consilierul șef de stat în 1563. În ciuda guvernării sale brutale, regina Munjeong a administrat eficient regatul, redistribuind pământul oamenilor de rând.

Moartea reginei Munjeong în 1565 a fost un punct de cotitură. Myeongjong, atunci la vârsta de 20 de ani, a început să-și afirme domnia. El i-a executat pe Yun Won-hyeong și pe a doua lui soție, Jeong Nan-jeong, care câștigaseră o influență semnificativă prin legăturile ei strânse cu regina. Domnia lui Yun Won-hyeong a fost marcată de corupție și instabilitate guvernamentală, ceea ce a dus la amenințări rampante din partea jurchenilor, a forțelorjaponeze și a revoltelor interne. Myeongjong a încercat să facă reforme guvernamentale prin reinstalarea savanților Sarim exilați. Cu toate acestea, el a murit în 1567 fără un moștenitor bărbat. Jumătate-nepotul său, Yi Gyun (mai târziu regele Seonjo), a fost adoptat de regina văduvă Uiseong pentru a-i urma.

Regele Seonjo din Joseon, care a domnit între 1567 și 1608, s-a concentrat pe îmbunătățirea vieții oamenilor obișnuiți și pe reconstruirea națiunii după corupția și haosul din Yeonsangun și domniile lui Jungjong. A restaurat reputația savanților executați pe nedrept în epurările anterioare și a denunțat aristocrații corupți. Seonjo a reformat sistemul de examinare a serviciului public pentru a include politica și istoria, câștigând respect din partea populației și bucurându-se de o scurtă perioadă de pace.

Cu toate acestea, domnia regelui Seonjo a văzut apariția unor diviziuni politice semnificative, care au dus la cearta Est-Vest între 1575 și 1592. Această diviziune a provenit de la savanții pe care i-a numit, care s-au împărțit în două facțiuni: fracțiunea conservatoare de Vest condusă de Sim Ui-gyeom. și Facțiunea de Est cu minte reformatoare condusă de Kim Hyowon. Facțiunea de Vest a câștigat inițial favoarea datorită legăturilor regale ale lui Sim și a sprijinului din partea nobililor bogați. Cu toate acestea, ezitarea lor cu privire la reforme a dus la ascensiunea Fracțiunii de Est. Această facțiune s-a împărțit în continuare în facțiunile de nord și de sud, cu diferite grade de agende reformiste.

Aceste diviziuni politice au slăbit națiunea, afectând în special pregătirea militară. În ciuda avertismentelor de la savanți neutri precum Yi I cu privire la potențialele amenințări din partea jurchenilor și japonezilor, facțiunile nu au reușit să întărească armata, crezând în continuarea păcii. Această lipsă de pregătire a avut consecințe îngrozitoare, deoarece a coincis cu ambițiile expansioniste ale jurchenilor și ale japonezilor, ducând în cele din urmă la devastatorul război de șapte ani și la ascensiunea dinastiei Qing în China.

Regele Seonjo s-a confruntat cu provocări din partea jurchenilor din nord și a liderilor japonezi precum Oda Nobunaga , Toyotomi Hideyoshi și Tokugawa Ieyasu în sud. Amenințarea japoneză a escaladat după ce Hideyoshi a unificat Japonia . În ciuda pericolului tot mai mare, disputele fracționale din tribunalul Joseon au împiedicat un răspuns unificat. Delegații trimiși să evalueze intențiile lui Hideyoshi s-au întors cu rapoarte contradictorii, alimentând și mai mult controversele și confuzia. Dominația estenilor în guvern a dus la respingerea avertismentelor cu privire la pregătirile militare japoneze. Această luptă internă între facțiuni, cuplată cu rebeliunea din 1589 a lui Jeong Yeo-rip, a contribuit în mod semnificativ la nepregătirea lui Joseon pentru invaziile japoneze iminente.

Războiul Imjin , cunoscut și sub numele de invaziile japoneze în Coreea, a avut loc între 1592 și 1598, constând din două invazii majore. Conflictul a fost inițiat de Toyotomi Hideyoshi alJaponiei , cu scopul de a cuceriCoreea (pe atunci sub dinastia Joseon) șiChina (sub dinastia Ming ). Japonia a capturat inițial zone mari din Coreea, dar s-a confruntat cu eșecuri din cauza întăririlor Ming și a perturbărilor navale eficiente din partea marinei Joseon. Acest lucru a dus la un impas, cu război de gherilă din partea milițiilor civile coreene și probleme de aprovizionare care afectează ambele părți.

Prima invazie s-a încheiat în 1596, urmată de discuții de pace nereușite. Japonia a lansat o a doua invazie în 1597, urmând un model similar: succese inițiale, dar eventual impas în Coreea de Sud. Moartea lui Toyotomi Hideyoshi în 1598, combinată cu provocările logistice și presiunea navală din partea Joseon, a determinat retragerea Japoniei și negocierile de pace ulterioare. Aceste invazii au fost semnificative la scară, implicând peste 300.000 de trupe japoneze și au fost cele mai mari invazii pe mare până la debarcarea în Normandia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial .

Înainte de moartea sa, regele Seonjo l-a numit pe Prințul Gwanghae drept succesor al său. Cu toate acestea, Lyu Young-gyong din fracțiunea Lesser Northerners a ascuns documentul de succesiune regală și a plănuit să-l instaleze pe Marele Prinț Yeongchang ca rege. Acest complot a fost descoperit de Jeong In-hong din fracțiunea Marii Nordici, ducând la execuția lui Lyu și la arestarea lui Yeongchang și execuția ulterioară.

În calitate de rege, Gwanghae a căutat să unifice diverse facțiuni politice în curtea sa, dar s-a confruntat cu opoziția nordicilor mari, inclusiv Yi I-cheom și Jeong In-hong. Această facțiune a îndepărtat sistematic membrii altor facțiuni, în special cei din nordul mic. În 1613, ei l-au vizat pe Marele Prinț Yeongchang și pe bunicul său Kim Je-nam, ambii fiind executați. Regina Inmok, mama lui Yeongchang, a fost deposedată de titlul ei și închisă în 1618. Gwanghae, în ciuda faptului că era șeful oficial al guvernului, nu a putut să intervină.

Gwanghae a fost un conducător talentat și pragmatic, concentrându-se pe reconstrucția țării. El a sponsorizat restaurarea documentelor, a revizuit ordonanțele funciare, a redistribuit pământul oamenilor și a ordonat reconstrucția Palatului Changdeok și a altor palate. De asemenea, a reintrodus sistemul de identificare a hopae. În politica externă, Gwanghae a căutat să echilibreze relațiile dintre Imperiul Ming și Manchus, trimițând trupe pentru a-i ajuta pe Ming împotriva Manchus, dar negociând pacea cu Manchus după victoria lor. A redeschis comerțul cu Japonia în 1609 și a restabilit relațiile diplomatice în 1617.

Pe plan intern, Gwanghaegun a implementat legea Daedong pentru plata mai ușoară a impozitelor în provincia Gyeonggi, a încurajat publicarea și a supravegheat scrierea unor lucrări importante precum cartea de medicină Dongui Bogam. Tutunul a fost introdus în Coreea în timpul domniei sale și a devenit popular în rândul aristocrației.

Domnia lui Gwanghaegun s-a încheiat cu detronarea sa de către fracțiunea occidentală într-o lovitură de stat condusă de Kim Yu la 11 aprilie 1623. Inițial a fost închis pe insula Ganghwa și mai târziu pe insula Jeju, unde a murit în 1641. Spre deosebire de alți conducători Joseon, el nu are un mausoleu regal, iar rămășițele sale sunt îngropate într-un loc umil din Namyangju, provincia Gyeonggi. Succesorul său, regele Injo, a implementat politici pro-Ming și anti-manciu, ducând la două invazii manciu.

În 1623, fracțiunea occidentală ultra-conservatoare, condusă de Kim Ja-jeom, Kim Ryu, Yi Gwi și Yi Gwal, a orchestrat o lovitură de stat care l-a înlăturat pe regele Gwanghaegun și l-a trimis în exil pe insula Jeju. Această lovitură de stat a dus la dispariția lui Jeong In-hong și Yi Yicheom, iar occidentalii i-au înlocuit rapid pe cei din Marea Nord ca facțiune politică dominantă. L-au instalat pe Injo ca noul rege al Joseon. Cu toate acestea, domnia regelui Injo a fost în mare parte nominală, deoarece occidentalii, care au orchestrat lovitura de stat, dețineau cea mai mare parte a puterii.

În 1624, Yi Gwal, simțindu-se subapreciat pentru rolul său în lovitura de stat, s-a răzvrătit împotriva regelui Injo. Desemnat ca comandant militar pe frontul de nord pentru a combate Manchus, Yi Gwal a perceput că alți lideri de lovitură primeau recompense mai mari. El a condus o armată de 12.000 de soldați, inclusiv 100 de soldați japonezi care dezertaseră la Joseon și a mărșăluit spre capitala, Hanseong. În bătălia de la Jeotan care a urmat, forțele lui Yi Gwal au învins armata condusă de generalul Jang Man, forțându-l pe Injo să fugă în Gongju și permițând rebelilor să pună mâna pe Hanseong.

Yi Gwal l-a înscăunat apoi pe prințul Heungan ca rege marionetă la 11 februarie 1624. Cu toate acestea, această rebeliune a fost de scurtă durată. Generalul Jang Man s-a întors cu trupe suplimentare și a învins forțele lui Yi Gwal. Hanseong a fost recucerit, iar Yi Gwal a fost ucis de propriul său bodyguard, marcând sfârșitul revoltei. Această rebeliune a evidențiat fragilitatea autorității regale în Joseon și a subliniat puterea în creștere a aristocrației. Redresarea economică care a început sub administrația lui Gwanghaegun a fost oprită, cufundând Coreea într-o perioadă prelungită de dificultăți economice.

Invazia de mai târziu a lui Jin din Joseon în 1627, condusă de prințul Amin, a fost un eveniment semnificativ în istoria Asiei de Est. Această invazie a avut loc ca o răzbunare împotriva regatului Joseon pentru sprijinul dinastiei Ming împotriva jurchenilor în bătălia de la Sarhū din 1619. Schimbări politice în Joseon, cum ar fi depunerea regelui Gwanghaegun și instalarea regelui Injo, împreună cu cearta și sentimentul anti-Jurchen, au influențat decizia de a rupe legăturile cu Later Jin. Invazia a început în ianuarie 1627 cu o armată Jurchen de 30.000 de oameni, sub conducerea lui Amin, Jirgalang, Ajige și Yoto. În ciuda rezistenței acerbe la graniță, locații cheie precum Uiju, Anju și Phenian au căzut rapid în mâinile invadatorilor. Dinastia Ming a trimis ajutor lui Joseon, dar acesta a fost insuficient pentru a opri avansul Jurchen.

Invazia a culminat cu un acord de pace pe insula Ganghwa, marcând o schimbare semnificativă în dinamica puterii regionale. Termenii tratatului i-au cerut lui Joseon să renunțe la numele epocii Ming Tianqi și să ofere ostatici, promițând în același timp neîncălcarea teritoriilor dintre Jin și Joseon. În ciuda acestor termeni, Joseon a continuat să mențină relații ascunse cu dinastia Ming, ducând la nemulțumirea conducerii Jin. Invazia Jin, deși reușită, a evidențiat echilibrul delicat de putere și relațiile diplomatice complexe din Asia de Est la acea vreme.

Următoarele războiului au avut efecte de durată asupra regiunii. Later Jin, confruntat cu dificultăți economice, l-a forțat pe Joseon să deschidă piețele și să transfere suzeranitatea tribului Warka lui Jin, împreună cu cerând tributuri substanțiale. Această impunere a creat o relație tensionată și incomodă între Joseon și Later Jin, cu resentimente adânc înrădăcinate în Joseon față de Jurchens. Evenimentele au pregătit scena pentru un conflict ulterioară, ducând în cele din urmă la invazia Qing din Joseon în 1636 și au marcat sfârșitul negocierilor de pace deschise între dinastia Ming și Jurchens.

Invazia Qing din Joseon a avut loc în iarna lui 1636, când nou-înființata dinastia Qing condusă de Manchu a invadat dinastia Joseon, stabilindu-i statutul de centru al Sistemului Tributar Imperial Chinez și rupând oficial relația lui Joseon cu dinastia Ming . Invazia a fost precedată de invazia Ulterior Jin a lui Joseon în 1627.

După invaziile dinJaponia și Manciuria, Joseon a cunoscut o perioadă de pace de aproape 200 de ani. Pe plan extern, Joseon a devenit din ce în ce mai izolaționist. Conducătorii săi au căutat să limiteze contactul cu țările străine.

În 1627, politica dura a regelui Injo împotriva dinastiei Jin de mai târziu a dus la război cu JoseonCoreea . În 1636, după ce Later Jin a devenit dinastia Qing , l-au învins pe Joseon. Regele Injo a fost forțat să-și promită loialitate împăratului Qing, Hong Taiji, și a semnat un tratat la Samjeondo, care includea trimiterea fiilor săi, prințul moștenitor Sohyeon și Hyojong, înChina ca prizonieri. În timpul exilului său, Hyojong și-a apărat fratele Sohyeon de amenințările Qing și a participat la lupte împotriva loialiștilor Ming și a altor grupuri pentru a-l proteja pe Sohyeon, care era moștenitorul oficial al lui Joseon și nu avea experiență militară. Interacțiunile lui Hyojong cu europenii din China i-au influențat opiniile cu privire la necesitatea progresului tehnologic și militar în Joseon. El a avut resentimente împotriva Qing-ilor pentru rolul lor în războiul din 1636 și a planificat campanii nordice împotriva lor ca răzbunare.

În 1645, prințul moștenitor Sohyeon s-a întors la Joseon pentru a-i succeda lui Injo și a guverna națiunea. Cu toate acestea, conflictele cu Injo, în special cu privire la deschiderea lui Sohyeon față de cultura europeană și opiniile despre diplomația Qing, au dus la tensiuni. Sohyeon a murit în circumstanțe misterioase, iar soția sa a fost executată când a căutat adevărul din spatele morții lui. Injo l-a ocolit pe fiul lui Sohyeon și l-a ales pe Marele Prinț Bong Rim (Hyojong) drept succesor. După ce a devenit rege în 1649, Hyojong a inițiat reforme și expansiune militare. El a înlăturat oficiali corupți precum Kim Ja-jeom și a convocat susținători ai războiului împotriva Qing-ilor, inclusiv Song Si-yeol și Kim Sang-heon. Eforturile sale militare au inclus construirea de fortărețe de-a lungul râului Yalu și adoptarea de noi tehnologii, precum muschetele, cu ajutorul marinarilor olandezi.

În ciuda acestor pregătiri, campaniile planificate de Hyojong în nord împotriva Qing-ului nu s-au materializat niciodată. Dinastia Qing devenise mai puternică, asimilând vasta armată Han. Cu toate acestea, armata Joseon reformată s-a dovedit eficientă în 1654 și 1658, ajutând Qing-ul împotriva invaziilor rusești în bătălii care au demonstrat stabilitatea armatei Joseon. Hyojong s-a concentrat, de asemenea, pe dezvoltarea agriculturii și pe eforturile continue de reconstrucție începute de Gwanghaegun. În ciuda acestor realizări, el s-a confruntat cu un stres imens din cauza diferitelor provocări interne și externe și a murit la 39 de ani în 1659 din cauza complicațiilor legate de diabet și o leziune a arterei temporale. În timp ce planurile sale de cucerire nordică au rămas neîmplinite, Hyojong este amintit ca un conducător dedicat care s-a străduit să întărească și să protejeze Joseon.

Controversa Yesong a fost un conflict politic semnificativ în timpul dinastiei Joseon, centrat în jurul ritualurilor funerare ale regelui Hyojong, care a murit în 1659. Dezbaterea a implicat fracțiunea occidentalilor, condusă de Song Si-yeol, și fracțiunea sudiste, condusă de Heo Jeok. , și se învârte în jurul duratei regina Jangryeol, a doua soție a regelui Injo, ar trebui să observe doliu pentru Hyojong. Occidentalii au susținut o perioadă de doliu de un an, obișnuită pentru un al doilea fiu vitreg, în timp ce sudistii au pledat pentru o perioadă de trei ani, reflectând statutul lui Hyojong de succesor al regelui Injo. Regele Hyeonjong, succesorul lui Hyojong, a fost în cele din urmă de partea occidentalilor, impunând o perioadă de doliu de un an. Cu toate acestea, l-a reținut pe Heo Jeok ca prim-ministru pentru a menține echilibrul și a preveni ca occidentalii să depășească autoritatea regală. Această decizie a liniștit temporar ambele facțiuni, dar tensiunile subiacente au rămas.

Problema a reapărut odată cu moartea reginei Inseon în 1674. Sudii și occidentalii au fost din nou în dezacord cu privire la perioada de doliu, de data aceasta pentru regina Jaeui. Hyeonjong s-a alăturat sudiştilor, ceea ce a dus la ascensiunea lor ca principală facţiune politică. Controversa a continuat chiar și după moartea lui Hyeonjong în 1675 și a fost soluționată doar de succesorul său, regele Sukjong, care a interzis dezbaterile ulterioare pe această temă. Disputa a afectat istoria oficială a erei lui Hyeonjong, scrisă inițial de sudisti, dar ulterior revizuită de occidentali.

În timpul domniei lui Hyeonjong, evenimente notabile au inclus plecarea olandezului Hendrick Hamel dinCoreea în 1666. Scrierile lui Hamel despre experiențele sale din Coreea au prezentat dinastia Joseon cititorilor europeni. În plus, Coreea a suferit o foamete severă în 1670-1671, provocând greutăți pe scară largă. Hyeonjong a abandonat planurile ambițioase ale lui Hyojong pentru cucerirea nordului, recunoscând puterea în creștere a dinastiei Qing . El a continuat expansiunea militară și eforturile de reconstrucție națională și a încurajat progresele în astronomie și tipărire. Hyeonjong a promulgat, de asemenea, legi care interzic căsătoria între rude și cei cu aceleași nume de familie. Domnia sa s-a încheiat cu moartea sa în 1674 și a fost succedat de fiul său, regele Sukjong.

Domnia regelui Sukjong la Joseon, care a cuprins între 1674 și 1720, a fost marcată de lupte politice intense între facțiunile din sud și vest, precum și de reforme și dezvoltări culturale semnificative. În 1680, Gyeongsin hwanguk i-a văzut pe liderii fracțiunii sudice Heo Jeok și Yun Hyu acuzați de trădare de către facțiunea vestică, ceea ce a dus la execuția lor și la epurarea facțiunii. Fracțiunea occidentală s-a împărțit apoi în facțiunile Noron (învățare veche) și Soron (învățare nouă). O schimbare semnificativă a avut loc atunci când Sukjong a detronat-o pe regina Min (Regina Inhyeon) în favoarea consoartei Jang Hui-bin, declanșând incidentul Gisa Hwanguk. Fracțiunea de Sud, susținând-o pe Consort Jang și fiul ei, a recâștigat puterea și a executat figuri cheie ale facțiunii occidentale, inclusiv Song Si-yeol. În 1694, în timpul incidentului Gapsul Hwanguk, el și-a transferat sprijinul înapoi către facțiunea occidentală, retrogradându-l pe Consort Jang și reinstituind regina Min. Consort Jang a fost ulterior executat. Lupta pentru poziția de prinț moștenitor dintre Yi Yun (fiul consortului Jang) susținut de Soron și prințul Yeoning (mai târziu Yeongjo de Joseon) susținut de Noron a continuat.

Domnia lui Sukjong a cunoscut reforme administrative și economice notabile, inclusiv reforma fiscală și un nou sistem monetar, promovând mobilitatea socială și dezvoltarea regională. În 1712, guvernul său a colaborat cu Qing China pentru a defini granița Joseon-Qing de-a lungul râurilor Yalu și Tumen. De asemenea, a stimulat creșterea agricolă și culturală.

Problema succesiunii a rămas nerezolvată la moartea sa în 1720. În ciuda absenței înregistrărilor oficiale, se crede că Sukjong l-a numit pe prințul Yeoning drept Gyeongjong al lui Joseon. Acest lucru a dus la noi epurări ale facțiunilor în anii următori. Domnia lui Sukjong s-a încheiat după 46 de ani. Epoca sa, deși marcată de turbulențe politice, a contribuit în mod semnificativ la peisajul administrativ și cultural al lui Joseon.

După moartea regelui Sukjong în 1720, fiul său Yi Yun, cunoscut sub numele de Prințul Moștenitor Hwiso, a urcat pe tron ​​ca rege Gyeongjong la vârsta de 31 de ani. În această perioadă, absența unui istoriograf sau a unui reporter pe patul de moarte al regelui Sukjong a dus la suspiciuni și facțiuni. conflicte între facțiunile Soron și Noron. Domnia regelui Gyeongjong a fost afectată de sănătatea proastă, ceea ce i-a limitat capacitatea de a guverna eficient. Fracțiunea Noron, recunoscându-și fragilitatea, a făcut presiuni pentru numirea fratelui său vitreg, prințul Yeoning (mai târziu regele Yeongjo), ca prinț moștenitor pentru a gestiona afacerile statului. Această numire a avut loc la doar două luni de la domnia lui Gyeongjong în 1720.

Au existat acuzații că problemele de sănătate ale lui Gyeongjong s-au datorat unei răni provocate de mama lui, Lady Jang, care a fost executată prin otrăvire în 1701. S-a zvonit că l-ar fi rănit accidental lui Gyeongjong, lăsându-l steril și incapabil să producă un moștenitor. Domnia lui Gyeongjong a fost și mai mult destabilizată de lupte intense pentru puterea fracțiunilor, ducând la epurări politice semnificative cunoscute sub numele de Shinimsahwa. Fracțiunea Soron, care a sprijinit Gyeongjong, a folosit situația în avantajul lor, acuzând fracțiunea Noron că a încercat o lovitură de stat. Acest lucru a dus la înlăturarea membrilor Noron din funcție și la executarea mai multor lideri ai lor.

Două masacre majore au marcat domnia lui Gyeongjong: Sinchuk-oksa și Imin-oksa, denumite în mod colectiv Sinim-sahwa. Aceste incidente au implicat facțiunea Soron epurând facțiunea Noron, care a pledat pentru implicarea prințului Yeoning în afacerile de stat din cauza problemelor de sănătate ale lui Gyeongjong.

În timpul domniei sale, regele Gyeongjong a inițiat unele reforme, precum crearea de arme de foc mici modelate după armele occidentale și reforme în măsurarea terenurilor în regiunile sudice ale țării. Moartea regelui Gyeongjong în 1724 a dus la noi speculații și controverse. Unii membri ai fracțiunii Soron l-au suspectat pe Prințul Yeoning (Yeongjo) că a fost implicat în moartea lui Gyeongjong, având în vedere încercările anterioare ale noronilor de a-l ridica pe tron ​​pe Yeoning.

Regele Yeongjo, al 21-lea monarh al dinastiei Joseon, a domnit aproape 52 de ani, făcându-l unul dintre cei mai longevivi monarhi coreeni. Domnia sa, din 1724 până în 1776, a fost caracterizată de eforturile de a stabiliza regatul prin reforme și de a gestiona conflictele fracționale, în special între facțiunile Noron și Soron.

Născut dintr-o mamă de mică naștere, Yeongjo s-a confruntat cu resentimente și provocări politice din cauza trecutului său. În ciuda acestui fapt, el este celebrat pentru angajamentul său față de valorile și guvernarea confuciane. Domnia sa a cunoscut progrese semnificative în confucianizare și redresare economică după tulburările de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.

Politica Tangpyeong a lui Yeongjo a avut ca scop minimizarea luptei fracționale și promovarea unității naționale. El s-a concentrat pe reformele fiscale pentru a ușura poverile ce revin oamenilor de rând și pentru a îmbunătăți finanțele statului. Una dintre cele mai controversate și tragice decizii ale sale a fost execuția singurului său fiu, Prințul Moștenitor Sado, în 1762, care rămâne un subiect de dezbatere și durere în istoria Coreei.

Primii ani ai domniei lui Yeongjo au fost martorii Rebeliunii Yi In-jwa, instigată de o coaliție a naminilor și a exclus facțiunile Soron. Această răscoală a fost înăbușită, iar Yi In-jwa și familia sa au fost executați. Abordarea echilibrată a lui Yeongjo cu privire la recrutare și administrare a urmărit să reducă conflictele dintre facțiuni și să promoveze o guvernare eficientă.

Domnia lui Yeongjo a văzut dezvoltarea unei vieți economice și culturale vibrante în Joseon. El a susținut tipărirea și distribuirea de cărți importante în Hangul, inclusiv texte agricole, care au stimulat alfabetizarea și educația în rândul populației de rând. Hanseong (Seulul de astăzi) a înflorit ca un centru comercial, cu activități comerciale și organizații de bresle crescute. Diviziunile sociale tradiționale au început să se estompeze pe măsură ce aristocrații yangban și oamenii de rând s-au angajat în comerț.

Administrația lui Yeongjo a fost, de asemenea, martoră la progrese tehnologice, cum ar fi utilizarea pe scară largă a pluviometrului și proiecte majore de lucrări publice. Politicile sale au îmbunătățit statutul oamenilor de rând, promovând mobilitatea socială și schimbarea.

În ciuda realizărilor sale, domnia lui Yeongjo nu a fost lipsită de provocări. S-a confruntat cu probleme de sănătate de-a lungul vieții și a fost primul monarh care a acționat împotriva influenței tot mai mari a romano-catolicismului în Coreea , interzicând-o oficial în 1758. Domnia lui Yeongjo s-a încheiat cu moartea sa în 1776, lăsând moștenirea unui conducător care s-a străduit pentru un echilibru. și guvernare umană în timp ce navighează în complexitatea politicii instanțelor și a schimbărilor sociale.

Regele Jeongjo, al 22-lea monarh al dinastiei Joseon, a domnit între 1776 și 1800 și a fost cunoscut pentru eforturile sale de a reforma și îmbunătăți națiunea. Subliniind empatia cu oamenii săi, Jeongjo a răspuns proactiv la dezastrele naturale, cum ar fi secetele și epidemiile de rujeolă, oferind medicamente publice și efectuând ritualuri de producere a ploii.

Din punct de vedere politic, Jeongjo a continuat politica Tangpyeong a bunicului său, regele Yeongjo, urmărind să reducă facționismul și să-și onoreze tatăl, prințul moștenitor Sado. S-a declarat fiul lui Sado la urcarea pe tron ​​și a mutat curtea la Suwon pentru a fi mai aproape de mormântul tatălui său, construind Fortăreața Hwaseong pentru a păzi mormântul.

Domnia lui Jeongjo s-a confruntat cu amenințări din partea facțiunilor interne, în special a facțiunii Noron. În 1776, el a dejucat o lovitură militară condusă de membrii Noron Hong Sang-beom și Hong Kye-neung. El i-a executat pe conspiratori, dar nu a reușit să-l pună sub acuzare pe Hong Guk-yeong, o figură politică cheie, pentru a preveni concentrarea puterii într-o singură familie.

Jeongjo l-a prezentat pe Changyongyeong, o unitate regală de gărzi de corp și a recrutat ofițeri prin concursuri, înlocuindu-l pe Naekeunwe, mai puțin de încredere. Această mișcare a făcut parte din eforturile sale mai ample de a controla politica națională și de a promova progresul.

Reformele culturale și educaționale au fost semnificative în timpul domniei lui Jeongjo. El a înființat Kyujanggak, o bibliotecă regală, pentru a spori statutul cultural și politic al lui Joseon și pentru a recruta ofițeri capabili. El a ridicat, de asemenea, restricțiile privind funcțiile guvernamentale, permițând indivizilor din diferite statusuri sociale să servească.

Jeongjo a fost un susținător avid al științelor umaniste și al neo-confucianismului, colaborând cu savanți Silhak precum Jeong Yak-yong și Pak Ji-won. Domnia sa a văzut creșterea culturii populare a lui Joseon. El a favorizat facțiunile Soron și Namin față de facțiunea dominantă Noron pentru a stabili un echilibru de putere și a întări autoritatea regală.

În 1791, Jeongjo a promulgat Shinhae Tonggong (legea liberului schimb), permițând vânzările pe piață deschisă și abolind legea Gumnanjeonguoun, care restricționase participarea pe piață la anumite grupuri de comercianți. Această mișcare a avut ca scop atenuarea dificultăților economice ale oamenilor.

Moartea subită a lui Jeongjo, în 1800, la vârsta de 47 de ani, a lăsat multe dintre inițiativele sale neîmplinite. Moartea lui rămâne învăluită în mister, cu speculații și numeroase cărți dedicate împrejurărilor care o înconjoară. Regele Sunjo, al doilea fiu al său, i-a succedat, căsătorindu-se cu Lady Kim din clanul Andong, aranjat de Jeongjo înainte de moartea sa.

Regele Sunjo, al 23-lea monarh al dinastiei Joseon, a domnit între 1800 și 1834. Născut ca prinț Yi Gong, a urcat pe tron ​​la vârsta de 10 ani, după moartea tatălui său, regele Jeongjo. În 1802, la vârsta de 13 ani, Sunjo s-a căsătorit cu Lady Kim, care a devenit postum cunoscută drept Regina Sunwon. Era fiica lui Kim Jo-sun, o figură proeminentă din clanul Andong Kim. Datorită tinereții sale, regina văduvă Jeongsun, a doua regină a regelui Yeongjo, a domnit inițial ca regină regentă. Influența ei a fost semnificativă în prima parte a domniei lui Sunjo, influențând tratamentul și statutul Lady Hyegyeong, bunica lui Sunjo. În ciuda eforturilor ulterioare ale lui Sunjo, el nu a putut restabili pe deplin statutul Lady Hyegyeong, care fusese complicat de moartea controversată a soțului ei, Prințul Moștenitor Sado, în timpul domniei regelui Yeongjo.

Domnia regelui Sunjo a fost martoră la instabilitate politică și corupție, în special în administrarea personalului guvernamental și în sistemul de examinare de stat. Această tulburare a contribuit la dezordinea societății și la mai multe revolte, inclusiv revolta semnificativă condusă de Hong Gyeong-nae în 1811–1812. În timpul domniei lui Sunjo, a fost implementat Ogajaktongbeop, un sistem de înregistrare a recensământului care grupează cinci gospodării într-o singură unitate, și a existat o opresiune crescută împotriva romano-catolicismului . Domnia regelui Sunjo, care a durat 35 de ani, s-a încheiat cu moartea sa în 1834, la vârsta de 44 de ani.

Heonjong din Joseon, al 24-lea rege al dinastiei Joseon, a domnit între 1834 și 1849. Născut Yi Hwan din prințesa moștenitoare Jo și prințul moștenitor Hyomyeong, nașterea lui Heonjong a fost marcată de semne de bun augur, inclusiv un vis care implică un copac sculptat în jad și macarale zburând. în jurul palatului. Tatăl său, Prințul Moștenitor Hyomyeong, numit postum Munjo din Joseon, a murit prematur, lăsându-l pe Heonjong să moștenească tronul. Urcând pe tron ​​la vârsta de 7 ani, după moartea bunicului său, Regele Sunjo, Heonjong a devenit cel mai tânăr monarh din istoria Joseon. Domnia sa timpurie a fost supravegheată de bunica sa, regina Sunwon, care a servit ca regină regentă. Cu toate acestea, chiar și când a ajuns la maturitate, Heonjong s-a luptat să exercite controlul politic asupra regatului.

Influența clanului Andong Kim, familia reginei Sunwon, a crescut semnificativ în timpul domniei lui Heonjong, în special după persecuția anti-catolică Gihae din 1839. Dominația clanului în afacerile curții a umbrit domnia lui Heonjong. Domnia lui Heonjong a văzut și construcția complexului Nakseonjae în Palatul Changdeok, pe care l-a desemnat în mod controversat pentru uzul exclusiv al concubinei sale, Kim Gyeong-bin. Domnia regelui Heonjong s-a încheiat cu moartea sa în 1849, la vârsta de 21 de ani, după ce a domnit 15 ani. Moartea lui fără un moștenitor a dus la trecerea tronului la regele Cheoljong, un descendent îndepărtat al regelui Yeongjo.

Regele Cheoljong din Joseon, al 25-lea monarh, a domnit din 1852 până la moartea sa în 1864. Născut în 1831, el a fost nepotul regelui Sunjo. Tatăl său, prințul moștenitor Hyomyeong, cunoscut postum sub numele de Munjo din Joseon, a murit înainte de a urca pe tron. Cheoljong s-a căsătorit cu Lady Kim, care era cunoscută postum drept Regina Cheorin și a fost membru al puternicului clan Andong Kim.

În timpul domniei sale, regina Sunwon, bunica lui Cheoljong, a exercitat inițial o influență semnificativă asupra afacerilor statului. Clanul Andong Kim, căruia îi aparțineau regina Sunwon și regina Cheorin, și-a menținut controlul asupra politicii de-a lungul domniei lui Cheoljong, făcându-l în mare parte un monarh marionetă.

Domnia lui Cheoljong a cunoscut mai multe evenimente și provocări semnificative. El a simpatizat cu oamenii de rând, în special în timpul unei secete severe din 1853 și a încercat să reformeze sistemul de examinare corupt, dar cu un succes limitat. Domnia lui a fost, de asemenea, marcată de o rebeliune în Jinju, provincia Gyeongsang în 1862, indicând o nemulțumire larg răspândită și deteriorarea situației din regat.

Domnia lui Cheoljong a coincis cu creșterea interacțiunilor și incursiunilor străine. În special, navele europene și americane au apărut frecvent în apele teritoriale ale lui Joseon, ducând la mai multe incidente, inclusiv bombardarea de către o ambarcațiune străină necunoscută în județul Uljin și sosirea navelor franceze și americane. În ciuda politicii oficiale de izolare, catolicismul s-a răspândit în Joseon în timpul domniei lui Cheoljong, cu o creștere semnificativă a numărului de creștini și misionari francezi în capitală.

Moartea lui Cheoljong în 1864 la vârsta de 32 de ani a marcat sfârșitul descendenței sale pe tron. Fără un moștenitor bărbat, succesiunea a devenit controversată. Yi Jae-hwang, al doilea fiu al Prințului Heungseon (mai târziu Heungseon Daewongun) și al Lady Min, a fost favorizat de Cheoljong pentru succesiune. Cu toate acestea, această alegere a fost contestată în instanță, în special de către clanul Andong Kim. În cele din urmă, regina Sinjeong, mama regelui Heonjong, a jucat un rol crucial în adoptarea lui Yi Jae-hwang și anunțarea lui ca noul rege, Gojong al Coreei. Aderarea lui Gojong a marcat începutul rolului influent al lui Heungseon Daewongun în regat.

Gojong, născut Yi Myŏngbok, a fost penultimul monarh alCoreei , care a domnit între 1864 și 1907. Domnia sa a marcat tranziția de la dinastia Joseon la Imperiul Coreean, Gojong devenind primul său împărat. El a domnit ca ultimul rege al Joseonului până în 1897 și apoi ca împărat până la abdicarea sa forțată în 1907.

Domnia lui Gojong a coincis cu o perioadă tumultuoasă din istoria Coreei, caracterizată de schimbări rapide și de atacuri străine. Încoronat inițial la vârsta de doisprezece ani în 1863, a fost sub regența tatălui său Heungseon Daewongun și a mamei Sunmok Budaebuin până în 1874. În acest timp, Coreea și-a menținut poziția tradițională izolaționistă, în contrast puternic cu modernizarea rapidă a Japoniei sub Restaurarea Meiji.

În 1876, Japonia a deschis cu forța Coreea comerțului exterior, demarând un lung proces de aducere a Coreei sub influența sa. În această perioadă au fost înregistrate mai multe incidente semnificative, inclusiv incidentul Imo din 1882, lovitura de stat Gapsin din 1884, rebeliunea țărănească Donghak din 1894–1895 și asasinarea soției lui Gojong, împărăteasa Myeongseong, în 1895. Aceste evenimente au fost profund legate de puterile străine. .

Gojong s-a străduit să modernizeze și să consolideze Coreea prin reforma Gwangmu, concentrându-se pe îmbunătățirile militare, industriale și educaționale. Cu toate acestea, reformele sale s-au confruntat cu critici pentru că sunt insuficiente, ducând la tensiuni cu grupuri precum Clubul Independenței.

În urma primului război chino-japonez (1894–1895),China și-a pierdut suzeranitatea de lungă durată asupra Coreei. În 1897, Gojong a proclamat înființarea Imperiului Coreean, declarând independența Coreei și ridicându-se la rang de împărat. Această mișcare, totuși, a exacerbat tensiunile cuJaponia .

Expediția franceză în Coreea a fost o expediție punitivă din 1866 întreprinsă de Al Doilea Imperiu Francez ca răzbunare pentru execuția coreeană anterioară a șapte misionari catolici francezi. Întâlnirea de pe insula Ganghwa a durat aproape șase săptămâni. Rezultatul a fost o eventuală retragere a Franței și o verificare a influenței franceze în regiune. Întâlnirea a confirmat și Coreea în izolaționismul său pentru încă un deceniu, până cândJaponia a forțat-o să se deschidă comerțului în 1876 prin Tratatul de la Ganghwa.

Expediția Statelor Unite în Coreea, cunoscută de coreeni sub numele de Shinmiyangyo (신미양요: 辛未洋擾, lit. „Western Disturbance in the Shinmi (1871) Year”) sau pur și simplu Expediția Coreeană, în 1871, a fost primul armata american acțiune în Coreea. Pe 10 iunie, aproximativ 650 de americani au debarcat și au capturat mai multe forturi, ucigând peste 200 de soldați coreeni, cu pierderea a doar trei soldați americani morți. Coreea a continuat să refuze să negocieze cu Statele Unite până în 1882.

Revoluția țărănească Donghak (1894-1895) din Coreea a fost o revoltă țărănească semnificativă, influențată de mișcarea Donghak, care s-a opus tehnologiei și idealurilor occidentale. A început în Gobu-gun din cauza politicilor opresive ale lui Jo Byeong-gap, numit magistrat în 1892. Revolta, condusă de Jeon Bong-jun și Kim Gae-nam, a început în martie 1894, dar a fost inițial înăbușită de Yi Yong-tae. . Jeon Bong-jun a adunat apoi forțe la Muntele Paektu, a recucerit Gobu și a câștigat bătălii cheie, inclusiv bătălia de la Hwangtojae și bătălia râului Hwangryong. Rebelii au preluat controlul asupra Cetății Jeonju, ducând la un asediu și la Tratatul ulterior de la Jeonju în mai 1894, stabilind o pace scurtă și instabilă.

Solicitarea guvernului coreean de ajutor militar din partea dinastiei Qing a escaladat tensiunile, ducând la primul război chino-japonez după ce Japonia s-a simțit trădată de acțiunea unilaterală a Qing-ului, încălcând Convenția de la Tientsin. Acest război a marcat declinul influenței chineze în Coreea și Mișcarea de auto-întărire din China.

Pe măsură ce influența japoneză în Coreea creștea, rebelii Donghak, îngrijorați de această dezvoltare, au elaborat o strategie în Samrye din septembrie până în octombrie. Ei au format o armată de coaliție, atacând Gongju cu o forță de diferite dimensiuni raportate. Cu toate acestea, rebelii au suferit înfrângeri decisive în bătălia de la Ugeumchi și din nou în bătălia de la Taein. Rebeliunea a persistat până la începutul anului 1895, dar până în primăvară, majoritatea liderilor rebeli au fost capturați și executați în regiunea Honam.

Primul război chino-japonez (1894–1895) a fost un punct de cotitură major în istoria Asiei de Est, afectând profund traiectoria Coreei sub dinastia Joseon. Conflictul sa centrat pe controlul asupraCoreei , care fusese în mod tradițional un stat tributar alChinei, dar a devenit un câmp de luptă pentruImperiul Japonez în creștere și dinastia Qing în scădere. Războiul nu numai că a remodelat alinierea politică a Coreei, dar a marcat și sfârșitul dominației chineze în regiune și a inițiat transformarea Coreei sub influența japoneză.

Context: starea fragilă a Coreei

În secolul al XIX-lea, Coreea a rămas un regat izolat guvernat de monarhia Joseon, profund înrădăcinată în tradițiile confucianiste. Cu toate acestea, presiunile tot mai mari din partea puterilor străine, inclusiv Japonia și China, au forțat Coreea să se confrunte cu modernitatea. Regina Min (Împărăteasa Myeongseong) a căutat să protejeze independența Coreei înclinând spre China și Rusia, în timp ce rivalii ei, inclusiv socrul ei, Daewongun, au favorizat izolaționismul sau alinierea cu Japonia.

După ce Japonia a deschis Coreea pentru comerț prin Tratatul Ganghwa în 1876, Coreea sa trezit navigând între doi vecini puternici. Guvernul Meiji al Japoniei a încercat să influențeze modernizarea Coreei, în timp ce China, sub dinastia Qing, a încercat să-și păstreze controlul. Cele două țări au menținut un echilibru de putere delicat prin Convenția de la Tianjin (1885), fiind de acord cu retragerea reciprocă din Coreea și angajându-se să se informeze reciproc despre viitoarele desfășurări militare.

Escaladarea: Rebeliunea Donghak și intervenții militare

În 1894, instabilitatea internă a Coreei a ajuns la apogeu odată cu Rebeliunea țărănească Donghak, o revoltă populară alimentată de dificultățile economice și de furia față de corupția guvernamentală. Guvernul Joseon, copleșit de rebeliune, a cerut asistență militară Chinei. Dinastia Qing a desfășurat trupe în Coreea, ceea ce a declanșat un răspuns din partea Japoniei, deoarece ambele puteri au grăbit trupele în peninsulă.

În ciuda suprimării rapide a rebeliunii, Japonia a refuzat să-și retragă forțele. În iulie 1894, trupele japoneze au capturat Seulul și au instalat un guvern pro-japonez, forțându-l pe regele Gojong să rupă relația tributară a Coreei cu China. Această mișcare îndrăzneață a subminat influența chineză și a pregătit scena unui conflict direct între Japonia și China.

Harta bătăliilor din timpul primului război chino-japonez (1894-95). © Hoodinski

Războiul și ocupația japoneză a Coreei

Războiul a început oficial pe 25 iulie 1894, când forțele japoneze s-au ciocnit cu trupele chineze lângă Asan. Armata japoneză a învins rapid forțele chineze din sudul Coreei, culminând cu bătălia de la Phenian (septembrie 1894). După această victorie, Japonia i-a urmărit pe chinezi peste râul Yalu și a extins războiul în Manciuria.

În timp ce flota chineză Beiyang suferind pierderi grele în bătălia râului Yalu, Japonia și-a asigurat controlul asupra Mării Galbene, asigurând transportul neîntrerupt de întăriri. Acest succes militar a consolidat dominația Japoniei asupra Coreei. Între timp, guvernul coreean, sub presiunea japoneză, a început o serie de reforme Gabo (1894–1896), care au abolit sclavia, au demontat privilegiile de clasă și au modernizat sistemele militare și de învățământ.

Tratatul de la Shimonoseki și schimbarea Coreei către Japonia

Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Chinei, oficializată prin Tratatul de la Shimonoseki (aprilie 1895). China a recunoscut Coreea ca stat independent, punând capăt efectiv statutului său de secole de afluent chinez. Cu toate acestea, în practică, noua „independență” a Coreei nu a făcut decât să pavat calea pentru o influență japoneză sporită.

Războiul a slăbit și poziția reginei Min, deoarece facțiunile pro-japoneze au câștigat controlul în curtea Joseon. Regina Min, care căutase sprijinul Rusiei pentru a contrabalansa Japonia, a fost asasinată în 1895 de agenți japonezi – un eveniment care a șocat publicul coreean și a destabilizat și mai mult monarhia Joseon.

Consecință: Calea Coreei către colonizare

Deși regele Gojong a căutat refugiu în legația rusă în 1896 pentru a scăpa de presiunea japoneză, Coreea a rămas fracturată politic. Influența japoneză și rusă asupra peninsulei coreene a devenit din ce în ce mai tensionată, pregătind scena războiului ruso-japonez (1904–1905). Victoria Japoniei în acel război avea să-și cimenteze dominația asupra Coreei, ducând la anexarea oficială a Coreei în 1910.

În anii care au urmat primului război chino-japonez, Coreea a suferit transformări rapide, adesea dureroase. Instituțiile tradiționale s-au prăbușit, au fost impuse reforme sociale, iar Coreea a devenit un pion în luptele imperiale din Asia de Est. Războiul a marcat începutul sfârșitului pentru dinastia Joseon și, în decurs de două decenii, Coreea își va pierde complet suveranitatea, căzând sub dominația colonială japoneză.

Perioada Joseon a lăsat o moștenire substanțială Coreei moderne; mare parte din cultura coreeană modernă, eticheta, normele și atitudinile societății față de problemele actuale, împreună cu limba coreeană modernă și dialectele acesteia, derivă din cultura și tradițiile lui Joseon. Birocrația modernă coreeană și diviziunile administrative au fost, de asemenea, stabilite în perioada Joseon.