În 1402, shogunul japonez Ashikaga Yoshimitsu (în ciuda faptului că nu era împăratul Japoniei) i s-a conferit titlul de „Rege alJaponiei ” de către împăratul chinez și prin acest titlu acceptase în mod similar o poziție în sistemul tributar imperial începând cu 1404. Acest Relația sa încheiat în 1408, când Japonia, spre deosebire deCoreea , a ales să pună capăt recunoașterii hegemoniei regionalea Chinei și să anuleze orice alte misiuni tributare. Apartenența la sistemul tributar a fost o condiție prealabilă pentru orice schimb economic cu China. Ieșind din sistem, Japonia a renunțat la relația comercială cu China.

Până în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, Toyotomi Hideyoshi, cel mai preeminent daimyō, unificase toată Japonia într-o scurtă perioadă de pace. Din moment ce a ajuns să dețină puterea în absența unui succesor legitim al descendenței Minamoto necesar pentru comisia imperială sōgun, el a căutat puterea militară pentru a-și legitima conducerea și pentru a-și reduce dependența de familia imperială. De asemenea, se sugerează că Hideyoshi a plănuit o invazie a Chinei pentru a-și îndeplini visele regretatului său stăpân, Oda Nobunaga , și pentru a atenua posibila amenințare de dezordine civilă sau rebeliune reprezentată de numărul mare de samurai și soldați acum inactivi din Japonia unificată. De asemenea, este posibil ca Hideyoshi să fi stabilit un obiectiv mai realist de a subjuga statele vecine mai mici (Insulele Ryukyu, Taiwan și Coreea) și de a trata țările mai mari sau mai îndepărtate ca parteneri comerciali, deoarece pe tot parcursul invaziei Coreei, Hideyoshi a căutat pentru comerțul legal cu China.

Căutând să invadeze China, Hideyoshi pretindea de fapt pentru Japonia rolul jucat în mod tradițional de China în Asia de Est ca centru al ordinii internaționale din Asia de Est. El și-a adunat sprijinul în Japonia ca un om de origini relativ umile, care și-a datorat poziția puterii sale militare. În cele din urmă, în anii 1540-1550, wakō a organizat o serie de raiduri de samurai în Coreea, unele dintre ele fiind atât de mari încât erau „mini-invazii”. Hideyoshi credea din greșeală că dușmanii lui erau slabi.

Construcția a 2.000 de nave poate să fi început încă din 1586. Pentru a estima puterea armatei coreene, Hideyoshi a trimis o forță de asalt de 26 de nave pe coasta de sud aCoreei în 1587. Pe frontul diplomatic, Hideyoshi a început să stabilește relații de prietenie cuChina cu mult înainte ca acesta să fi încheiat unificarea Japoniei. El a ajutat, de asemenea, la supravegherea rutelor comerciale împotriva wokou.

În 1587, Hideyoshi l-a trimis pe primul său trimis Yutani Yasuhiro, înCoreea , care a fost în timpul domniei regelui Seonjo, pentru a restabili relațiile diplomatice dintre Coreea șiJaponia (întrerupte de la raidul Wokou din 1555). Hideyoshi spera să o folosească drept fundație pentru a determina curtea coreeană să se alăture Japoniei într-un război împotriva Chinei Ming . În jurul anului 1589, a doua ambasadă a lui Hideyoshi a ajuns în Coreea și și-a asigurat promisiunea unei ambasade coreene în Japonia în schimbul unui grup de rebeli coreeni care se refugiaseră în Japonia.

În 1587, Hideyoshi ordonase ca un ultimatum să fie trimis dinastiei Joseon pentru a se supune Japoniei și a participa la cucerirea Chinei sau pentru a se confrunta cu perspectiva unui război deschis cu Japonia. În aprilie 1590, ambasadorii coreeni i-au cerut lui Hideyoshi să scrie un răspuns regelui coreean, pentru care au așteptat 20 de zile în portul Sakai. La întoarcerea ambasadorilor, tribunalul Joseon a purtat discuții serioase cu privire la invitația Japoniei. Ei au insistat totuși că un război este iminent. Unii, inclusiv regele Seonjo, au susținut că Ming ar trebui să fie informat despre relațiile cu Japonia, deoarece nerespectarea acestui lucru l-ar putea face pe Ming să suspecteze loialitatea Coreei, dar instanța a concluzionat în cele din urmă să aștepte mai mult până când cursul adecvat de acțiune a devenit definitiv.

În cele din urmă, negocierile diplomatice ale lui Hideyoshi nu au produs rezultatul dorit cu Coreea. Curtea Joseon a abordat Japonia ca pe o țară inferioară Coreei și s-a considerat superioară în funcție de poziția sa favorizată în cadrul sistemului tributar chinez. Ea a evaluat în mod eronat că amenințările lui Hideyoshi cu invaziile nu sunt mai bune decât raidurile obișnuite ale piraților japonezi wokou. Curtea coreeană a înmânat lui Shigenobu și Genso, cea de-a treia ambasadă a lui Hideyoshi, scrisoarea regelui Seonjo prin care îl mustră pe Hideyoshi că a contestat sistemul tributar chinez. Hideyoshi a răspuns cu o altă scrisoare, dar din moment ce nu a fost prezentată de un diplomat în persoană, așa cum se aștepta prin obicei, instanța a ignorat-o. După această respingere a celei de-a doua cereri, Hideyoshi a început să-și lanseze armatele împotriva Coreei în 1592.

Forța de invazie japoneză, formată din 400 de transporturi cu 18.700 de oameni sub comanda lui Konishi Yukinaga, a plecat de pe insula Tsushima pe 23 mai și a ajuns în portul Busan fără niciun incident. Flota Joseon de 150 de nave nu a făcut nimic și a rămas inactiv în port. O singură navă care purta daimyō-ul de la Tsushima, Sō Yoshitoshi (care fusese membru al misiunii japoneze în Coreea în 1589), s-a desprins din flota japoneză cu o scrisoare către comandantul din Busan, Yeong Bal, prin care cerea ca forțele coreene să stea în picioare. jos pentru a permite armatelor japoneze să meargă mai departe spre China. Scrisoarea a rămas fără răspuns, iar japonezii au început operațiunile de aterizare de la ora patru în dimineața următoare.

Invaziile japoneze în Coreea (1592–1598). © Yug

În timp ce Sō Yoshitoshi a atacat Busan, Konishi a condus o forță mai mică împotriva fortului Dadaejin, situat la câțiva kilometri la sud-vest de Busan, la gura râului Nantong. Primul atac al lui Konishi Yukinaga a fost respins de Yun Heungsin. Al doilea atac a avut loc noaptea, când forțele japoneze au umplut șanțul cu pietre și cherestea sub acoperirea focului de armă, înainte de a escalada zidurile folosind scări de bambus. Întreaga garnizoană a fost masacrată.

În dimineața zilei de 25 mai 1592, Prima Divizie a sosit la Dongnae eupseong. Konishi i-a trimis un mesaj lui Song Sanghyǒn, comandantul cetății Dongnae, explicându-i că obiectivul său este cucerirea Chinei și dacă coreenii s-ar supune, viețile lor vor fi cruțate. Song a răspuns „Este ușor pentru mine să mor, dar greu să te las să treci”, ceea ce l-a determinat pe Konishi să ordone ca niciun prizonier să nu fie luat pentru a pedepsi Song pentru sfidarea sa. Asediul lui Dongnae a durat douăsprezece ore, a ucis 3.000 și a dus la victoria japonezilor. Japonezii nu au luat prizonieri și au ucis pe toți cei din Dongnae, civili și militari, ucigând chiar și toți pisicile și câinii din Dongnae.

Cu toate acestea, ca și în cazul angajamentelor anterioare, raza superioară și puterea de foc a soldaților Ashigaru înarmați cu archebuze au provocat pierderi grele forțelor coreene aglomerate, rămânând în afara raza de acțiune a arcurilor și sulițelor apărătorului. Sin Rip a reușit o încărcătură de cavalerie, dar a constatat că vegetația variată de pe câmpie îi împiedica caii și că forțele japoneze au angajat și un număr considerabil de șugari, care au reușit să-i spargă sarcina înainte de a putea pătrunde pe liniile japoneze. Sin Rip și un număr de comandanți călare pe cai au reușit să scape de dezastru; cu toate acestea, majoritatea oamenilor săi au fost tăiați de japonezi în timp ce încercau să se retragă. Mai târziu, Sin Rip s-a sinucis pentru a ispăși înfrângerea, înecându-se într-un izvor la mică distanță de Chungju.

Konishi a ajuns prima la Hanseong pe 10 iunie, în timp ce Divizia a II-a a fost oprită la râu, fără bărci cu care să traverseze. Prima Divizie a găsit castelul neapărat, cu porțile bine încuiate, deoarece regele Seonjo și familia regală fugiseră cu o zi înainte. Japonezii au spart o mică poartă, situată în zidul castelului, și au deschis poarta capitalei din interior. Divizia a II-a a lui Katō a sosit în capitală a doua zi (luând pe același traseu ca și prima divizie), iar a treia și a patra divizie a doua zi. Părți din Hanseong fuseseră deja jefuite și incendiate, inclusiv birourile care dețin registrele de sclavi și arme, și erau deja abandonate de locuitorii săi. Supușii Regelui au furat animalele din grajdurile regale și au fugit înaintea lui, lăsându-l pe Rege să se bazeze pe animalele de fermă. În fiecare sat, petrecerea Regelui era întâmpinată de locuitori, aliniați lângă drum, îndurerați că regele lor îi părăsește și neglijând datoria lor de a aduce omagiu.

În primele etape ale Războiului Imjin (1592-1598), amiralul Yi Sun-sin, comandantul marinei coreene, a fost staționat la sediul său din Yeosu, o bază navală strategică de pe coasta de sud. Din această poziție, Yi a început să-și pregătească flota pentru a contracara invazia japoneză, care începuse în mai 1592 cu avansări rapide prin peninsula coreeană.

Conducerea lui Yi s-a concentrat pe planificare atentă și antrenament disciplinat. La Yeosu, a lucrat neobosit pentru a-și echipa marinarii și a construi nave de război puternice, inclusiv faimosul panokseon, o navă robustă, cu mai multe etaje, concepută pentru luptă strânsă și mări agitată. Aceste nave erau echipate cu tunuri, oferindu-le un avantaj semnificativ față de flota japoneză, care se baza mai mult pe tactici de îmbarcare cu vase mai ușoare.

În plus, Yi a supravegheat construcția navei țestoase inovatoare (geobukseon), o navă blindată cu un acoperiș cu vârfuri concepută pentru a preveni îmbarcarea inamicului. Aceste eforturi au reflectat convingerea lui că tacticile navale superioare ar putea bloca liniile de aprovizionare ale Japoniei de-a lungul coastei de vest, slăbind forțele lor interioare.

În 13 iunie 1592, formidabila flotă de 39 de nave de război a lui Yi pleacă din Yeosu. Pregătirea și strategia sa au urmărit să perturbe lanțurile de aprovizionare japoneze și să protejeze coasta de sud de alte incursiuni. Cu o atenție meticuloasă adusă logisticii și moralului, a transformat o flotă împrăștiată într-o flotă bine organizată. Această pregătire avea să se răsplătească în curând printr-o serie de victorii decisive, începând cu Bătălia de la Okpo câteva zile mai târziu, marcând începutul rezistenței navale a Coreei în război.

Campaniile navale ale amiralului Yi Sunshin în 1592. © Rowanwindwhistler

La izbucnirea ostilităților, amiralul Yi și-a trimis flota într-un exercițiu naval. După ce a auzit că Pusan ​​a fost capturat, Yi a pornit imediat pe un curs spre est spre Pusan, sperând să blocheze avansurile navale japoneze de-a lungul coastei pentru a-și ajuta forțele terestre.

Prima sa întâlnire la Okpo a fost o victorie decisivă, distrugând aproape jumătate dintre navele flotei japoneze ancorate a lui Todo Takatora. Înainte de campania Okpo, Yi a patrulat în principal mările în apropierea provinciei sale Jeolla, pentru a-și întări poziția înainte de a începe să se deplaseze spre vest, din cauza apelului de ajutor din partea amiralului Won Gyun. O zi mai târziu, după ce au distrus încă 18 transporturi japoneze în apele din apropiere (la Happo și Jeokjinpo), Yi Sun-sin și Won Gyun s-au despărțit și s-au întors în porturile lor de origine după ce au primit vești despre căderea lui Hanseong.

Cu toate acestea, Yi a tratat fiecare bătălie cu grijă extremă și s-a asigurat că a suferit puține victime grave. Din bătălia lui Okpo, singura victimă a fost o împușcătură minoră asupra unui vâslaș, din cauza focului de muschetă rătăcită. Bătălia de la Okpo a provocat anxietate și nervozitate în rândul japonezilor, deoarece ulterior Yi a început să-și desfășoare marina pentru a ataca navele de aprovizionare și de transport japoneze.

Campania Hamgyong s-a datorat în mare măsură ajutorului dezertorilor coreeni care i-au predat și japonezilor pe prinții lor Sunhwa și Imhae. Japonezii au ajuns la marginea de nord-est a lui Hamgyeong, au traversat râul Duman și i-au atacat pe Orangai Jurchens, dar au întâmpinat o rezistență puternică. Katō s-a întors în sud și și-a stabilit reședința în Anbyeon, în timp ce Nabeshima Naoshige avea sediul în Gilju. Până la iarnă, rezistența locală a început să renunțe la ocupația japoneză și a asediat Gilju.

De la începutul războiului, coreenii au organizat miliții pe care le-au numit „armate drepte” (coreeană: 의병) pentru a rezista invaziei japoneze. Aceste trupe de luptă s-au ridicat în toată țara și au participat la bătălii, raiduri de gherilă, asedii și transportul și construcția necesităților de război.

În timpul războiului, au existat trei tipuri principale de miliții coreene „armate drepte”: soldații obișnuiți coreeni supraviețuitori și fără conducători, yangbanii (aristocrați) și plebei patriotici și călugării budiști. Până în vara lui 1592, erau aproximativ 22.200 de gherilele coreene care serveau Armata Drepților, care au legat o mare parte din forța japoneză.

În timpul primei invazii, provincia Jeolla a rămas singura zonă neatinsă din peninsula coreeană. Pe lângă patrulele de succes ale mării de către Yi Sun-sin, activitățile forțelor de voluntari au făcut presiuni asupra trupelor japoneze pentru a evita provincia în favoarea altor priorități.

Avangarda japoneză a fost armata sub Konishi Yukinaga și Sō Yoshitoshi, urmată de armata lui Kato Kiyomasa și armata lui Kuroda Nagamasa. Forțele japoneze au ajuns la râul Imjin fără dificultate, dar au descoperit că coreenii reușiseră în sfârșit să monteze o apărare eficientă și aveau 10.000 de soldați adunați pe malul îndepărtat sub comanda lui Gim Myeongweon. Văzând că coreenii nu se vor clinti după ce au așteptat zece zile, forțele japoneze au efectuat o retragere falsă pentru a-i ademeni să atace. Coreenii au luat momeala și un comandant fără experiență Sin Hal a ordonat imediat oamenilor săi să treacă râul și să-i atace pe japonezi. O parte a armatei coreene a traversat astfel râul și s-a repezit pe lângă locul de tabără japonez abandonat în ambuscadă. Japonezii au tras asupra lor cu muschete și i-au gonit până la râu, unde au fost sacrificați. Japonezii au traversat râul pe 7 iulie și au luat Kaesong fără luptă. Ulterior cele trei divizii s-au despărțit. Konishi Yukinaga s-a îndreptat spre nord, spre Pyeongyang, Kuroda Nagamasa s-a îndreptat spre vest, spre Hwanghae, iar Katō Kiyomasa s-a îndreptat spre nord-est, spre Hamgyeong.

Amiralul Yi a pornit din nou spre est și a întâlnit o altă forță în jurul zonei Sacheon-Dangpo, unde s-a angajat din nou în lupte minore împotriva flotei japoneze. Flota lui Yi Sunsin a reușit să distrugă 13 nave mari japoneze. A fost prima bătălie din a doua campanie a amiralului Yi în războiul Imjin, între Japonia și Coreea, când nava țestoasă a fost folosită pentru prima dată. Atacul aprig și brusc coreean i-a șocat pe japonezi. Dar, spre deosebire de performanța lor slabă anterioară la Bătălia de la Okpo, soldații japonezi au luptat curajos și au întors focul cu archebuzele lor în timp util.

Din nefericire pentru japonezi, ei nu au avut șansa să se îmbarce pe navele coreene din cauza focului concentrat al tunurilor coreene. De asemenea, nava țestoasă a fost oricum imposibil de îmbarcat din cauza vârfurilor de fier de pe acoperiș. Apoi, japonezii au început să intre în panică când nava țestoasă s-a izbit de liniile japoneze, trăgând în toate direcțiile.

Pe măsură ce flota coreeană se apropia de portul Dangpo, Yi Sun-shin a observat că nava amiral a acestei flote japoneze era ancorată printre celelalte nave. Realizând oportunitatea de aur, amiralul Yi a condus asaltul cu propria sa navă amiral (o navă țestoasă) țintind nava amiral japoneză. Construcția robustă a navei sale i-a permis lui Yi Sun-shin să treacă cu ușurință prin linia de nave japoneze și să-și poziționeze nava chiar lângă nava amiral japonez ancorată. Construcția ușoară a navei japoneze nu a fost potrivită pentru un asalt complet și a fost lăsată să se scufunde în câteva minute. De pe nava țestoasă, o grindină de ghiulea a plouat asupra celorlalte nave, distrugând mai multe vase. Coreenii au înconjurat celelalte nave ancorate și au început să le scufunde. Apoi, generalul coreean Kwon Joon a tras o săgeată în Kurushima. Comandantul japonez a căzut mort și un căpitan coreean a sărit la bord și i-a tăiat capul. Soldații japonezi au intrat în panică când au văzut decapitarea amiralului lor și au fost măcelăriți de coreeni în confuzia lor.

Flota coreeană și-a asumat o formațiune circulară pentru a naviga în golful închis și a bombardat pe rând pe japonezi. Dându-și seama că acest lucru i-ar forța pe japonezi să fugă în interior, Yi Sunsin a ordonat o retragere falsă. Îndrăgostită de truc, flota japoneză a urmărit, doar pentru a fi înconjurată și împușcată în așchii. Câțiva japonezi au reușit să fugă la țărm și să se refugieze pe dealuri. Toate navele japoneze au fost distruse. După ce a securizat această zonă (ultima din seria apărării de coastă Jeolla), amiralul Yi a decis să profite de inactivitatea inamicului său și s-a mutat în zona Noryang-Hansando. Flota coreeană și-a petrecut zilele următoare căutând nave japoneze, dar nu a găsit niciuna. La 18 iulie, flota a fost dizolvată și fiecare comandant s-a întors în porturile respective.

Dându-și seama că se apropie atacul japonez, generalul coreean Gim Myeongweon i-a pus pe oamenii săi rămași să-și scufunde tunul și armele într-un iaz pentru a le împiedica să cadă în mâinile japonezilor și a fugit spre nord, spre Sunan. Japonezii au traversat râul pe 24 iulie și au găsit orașul complet pustiu. Suspectând o capcană, Konishi și Kuroda au trimis cercetași pe un deal din apropiere pentru a confirma înainte de a intra în orașul gol. În depozitele orașului, au găsit șapte mii de tone de orez, care ar fi suficient pentru a-și hrăni armata timp de câteva luni. Ocupația japoneză a Pyeongyangului nu va fi contestată până când generalul Ming Zhu Chengxun va sosi cu 6.000 de oameni la 23 august 1592.

Trimișii coreeni disperați fuseseră în cele din urmă trimiși în Orașul Interzis din Beijing pentru a-i cere împăratului Wanli să-și protejeze vasalii loiali din Coreea, trimițând o armată pentru a-i alunga pe japonezi. Chinezii i-au asigurat pe coreeni că va fi trimisă o armată, dar ei erau angajați într-un război major în Ningxia, iar coreenii vor trebui să aștepte sosirea asistenței lor.

Toyotomi Hideyoshi a dat ordin lui Kobayakawa Takakage să atace provincia Jeolla. Provincia Jeolla era renumită pentru orezul său, iar Japonia avea nevoie de acel orez pentru a-și hrăni armata. De asemenea, forța navală a amiralului Yi Sun-sin a fost staționată în provincia Jeolla. Capturarea provinciei Jeolla ar oferi o rută terestră pentru armata japoneză pentru a-l ataca pe amiralul Yi, care intervenise în liniile de aprovizionare japoneze în ultimele două luni. Așa că Kobayakawa, care se afla în Seul în acel moment, a avansat pentru a ataca armata coreeană.

Armata japoneză trebuia să meargă din județul Geumsan la Jeonju pentru a captura provincia. Existau două căi pe care japonezii le puteau lua. O potecă a fost blocată de un deal numit Ungchi, iar cealaltă a fost blocată de dealul Ichi. Japonezii și-au împărțit forțele, la fel și coreenii. Așa că bătălia pentru Ichi și Ungchi a avut loc în același timp. În același timp, Ko Kyong-myong înainta spre Geumsan pentru a încerca să-i prindă pe japonezi. Deși forța de la Ichi câștiga până pe data de 8, forța coreeană de la Ungchi s-a îndreptat către Jeonju în acel moment, iar forța japoneză a avansat către Jeonju pe acea cale. Cu toate acestea, mai târziu, forțele japoneze s-au retras din Ichi și Jeonju. Forța Ko Kyong-myong a sosit și ataca spatele japonez. Coreenii au câștigat această bătălie și au oprit armata japoneză să înainteze spre provincia Jeolla. Drept urmare, Japonia nu a reușit să furnizeze suficient orez pentru armata sa, ceea ce i-a afectat capacitatea de a lupta.

Ca răspuns la succesul marinei coreene, Toyotomi Hideyoshi a rechemat trei comandanți din activitățile terestre: Wakisaka Yasuharu, Katō Yoshiaki și Kuki Yoshitaka. Ei au fost primii comandanți cu responsabilități navale din întregul forțelor de invazie japoneze. Hideyoshi a înțeles că, dacă coreenii vor câștiga comanda mării, acesta ar fi sfârșitul invaziei Coreei și a ordonat să-i fie adusă distrugerea flotei coreene cu capul lui Yi Sun Sin. Kuki, un fost pirat, a avut cea mai mare experiență navală, în timp ce Katō Yoshiaki a fost una dintre „Șapte sulițe ale lui Shizugatake”. Cu toate acestea, comandanții au sosit în Busan cu nouă zile înainte ca ordinul lui Hideyoshi să fie emis efectiv și au adunat o escadrilă pentru a contracara marina coreeană. În cele din urmă, Wakisaka și-a încheiat pregătirile, iar nerăbdarea lui de a câștiga onoarea militară l-a împins să lanseze un atac împotriva coreenilor fără să aștepte ca ceilalți comandanți să termine.

Marina combinată coreeană de 53 de nave sub comanda lui Yi Sun-sin și Yi Eok-gi desfășura o operațiune de căutare și distrugere deoarece trupele japoneze de pe uscat înaintau în provincia Jeolla. Provincia Jeolla a fost singurul teritoriu coreean care nu a fost atins de o acțiune militară majoră și a servit drept casă pentru cei trei comandanți și singura forță navală coreeană activă. Marina coreeană a considerat cel mai bine să distrugă sprijinul naval pentru japonezi pentru a reduce eficiența trupelor terestre inamice.

La 13 august 1592, flota coreeană care naviga de pe insula Miruk la Dangpo a primit informații locale că o mare flotă japoneză se afla în apropiere. După ce a supraviețuit unei furtuni, flota coreeană ancorase în largul Dangpo, unde un localnic a apărut pe plajă cu vestea că flota japoneză tocmai intrase în strâmtoarea îngustă Gyeonnaeryang care despărțea insula Koje. În dimineața următoare, flota coreeană a observat flota japoneză de 82 de nave ancorate în strâmtoarea Gyeonnaeryang. Datorită strâmtorii înguste și pericolului reprezentat de stâncile subacvatice, Yi Sun-sin a trimis șase nave ca momeală pentru a atrage 63 de nave japoneze în marea mai largă; a urmărit flota japoneză. Odată ajunsă în apă deschisă, flota japoneză a fost înconjurată de flota coreeană într-o formațiune semicirculară, numită „aripă de macara” de Yi Sun-sin. Cu cel puțin trei nave țestoase (dintre care două au fost nou finalizate) în fruntea ciocnirii împotriva flotei japoneze, navele coreene au tras salve de ghiule în formația japoneză. Navele coreene s-au angajat apoi într-o luptă liberă cu navele japoneze, menținând suficientă distanță pentru a-i împiedica pe japonezi să se îmbarce; Yi Sun-sin permitea luptele corp la corp numai împotriva navelor japoneze grav avariate. În timpul bătăliei, marina coreeană a folosit o bombă incendiară cu carcasă metalică care a cauzat daune substanțiale echipajelor de punte japoneze și a provocat incendii puternice la bordul navelor lor.

Bătălia s-a încheiat cu o victorie coreeană, cu pierderi japoneze de 59 de nave – 47 distruse și 12 capturate. Nicio navă coreeană nu a fost pierdută în timpul bătăliei. Wakisaka Yasuharu a scăpat din cauza vitezei navei sale emblematice. După aceasta, Yi și-a stabilit cartierul general pe insula Hansan și a început planurile de a ataca baza principală japoneză din portul Pusan.

Vestea înfrângerii japoneze de pe insula Hansan a ajuns la Busan în câteva ore și doi comandanți japonezi, Kuki Yoshitaka și Kato Yoshiaki, au pornit imediat cu 42 de nave către portul Angolpo, unde sperau să înfrunte flota coreeană aproape de țărm.

Yi Sun-sin a primit vești despre mișcările lor pe 15 august și a înaintat spre Angolpo pentru a le înfrunta. De data aceasta, japonezii nu au vrut să-i urmeze pe coreeni în apă deschisă și au rămas pe țărm. Nu ar lua momeala. Ca răspuns, flota coreeană s-a deplasat înainte și a bombardat flota japoneză ancorată ore în șir până s-a retras în interior. Mai târziu japonezii s-au întors și au evadat cu bărci mici. Atât Kuki, cât și Kato au supraviețuit bătăliei.

Bătăliile de pe Insula Hansan și Angolpo l-au forțat pe Hideyoshi să dea un ordin direct comandanților săi navale să înceteze toate operațiunile navale inutile și să limiteze activitatea în zona imediată din jurul portului Pusan. El le-a spus comandanților săi că va veni personal în Coreea pentru a conduce el însuși forțele navale, dar Hideyoshi nu a reușit niciodată să ducă mai departe, deoarece sănătatea lui se deteriora rapid. Aceasta însemna că toate luptele vor avea loc în Coreea, nu în China, și că Phenianul va fi cel mai îndepărtat avans nord-vestic al armatelor japoneze (cu siguranță, marșul scurt al celui de-al doilea contingent al lui Katō Kiyomasa în Manciuria a fost cel mai nordic avans al Japoniei, cu toate acestea, Manciuria nu a fost o parte a Chinei imperiale în secolul al XVI-lea). În timp ce Hideyoshi era puțin probabil să reușească să invadeze China și să cucerească o mare parte a ei, bătăliile de pe insula Hansan și Angolpo i-au verificat rutele de aprovizionare și i-au împiedicat mișcările în Coreea.

Privind criza din Joseon, împăratul Wanli dinastiei Ming și curtea sa au fost inițial pline de confuzie și scepticism cu privire la modul în care afluentul lor ar fi putut fi depășit atât de repede.

Curtea coreeană a ezitat la început să ceară ajutor dinastiei Ming și a început o retragere la Phenian. După solicitările repetate ale Regelui Seonjo și după ce armata japoneză ajunsese deja la granița Coreei cu China, China a venit în sfârșit în ajutorul Coreei. China era, de asemenea, oarecum obligată să vină în asistența Coreei, deoarece Coreea era un stat vasal al Chinei, iar dinastia Ming nu a tolerat posibilitatea unei invazii japoneze a Chinei. Guvernatorul local de la Liaodong a acționat în cele din urmă la cererea de ajutor a regelui Seonjo, după capturarea Phenianului, trimițând o forță mică de 5.000 de soldați condusă de Zu Chengxun. Zu, un general care luptase cu succes împotriva mongolilor și jurchenilor, era prea încrezător, disprețuindu-i pe japonezi.

Armata combinată a lui Zhu Chengxun și Shi Ru a sosit la Pyeongyang pe 23 august 1592, pe o ploaie torențială noaptea. Japonezii au fost prinși complet neprevăzuți, iar armata Ming a reușit să ia Chilsongmun („Poarta șapte stele”) neapărată din zidul de nord și a intrat în oraș. Cu toate acestea, japonezii și-au dat seama curând cât de mică era de fapt armata Ming, așa că s-au răspândit, făcând armata inamică să se întindă și să se împrăștie. Japonezii au profitat apoi de situație și au contraatacat cu focuri de armă. Mici grupuri de soldați Ming izolați au fost ridicate până când a sunat semnalul de retragere. Armata Ming fusese răsturnată, alungată din oraș, rătăcitorii ei tăiați. Până la sfârșitul zilei, Shi Ru a fost ucis în timp ce Zhu Chengxun a scăpat înapoi în Uiju. Aproximativ 3.000 de soldați Ming au fost uciși. Zhu Chengxun a încercat să minimizeze înfrângerea, sfătuindu-l pe regele Seonjo că a făcut doar o „retragere tactică” din cauza vremii și că se va întoarce din China după ce a strâns mai multe trupe. Cu toate acestea, la întoarcerea sa în Liaodong, el a scris un raport oficial învinuind coreenii pentru înfrângere. Trimișii Ming trimiși în Coreea au considerat această acuzație nefondată.

Katō Kiyomasa, conducând Divizia a II-a de peste 20.000 de oameni, a traversat peninsula până în județul Anbyon cu un marș de zece zile și a străbătut nordul de-a lungul coastei de est. Printre castelele capturate a fost Hamhung, capitala provinciei Hamgyong. Acolo o parte din Divizia a II-a a fost repartizată pentru apărare și administrație civilă.

Restul diviziei, 10.000 de oameni, au continuat spre nord și au purtat o bătălie pe 23 august împotriva armatelor Hamgyong din sud și nord sub comanda lui Yi Yong la Songjin. O divizie de cavalerie coreeană a profitat de câmpul deschis de la Songjin și a împins forțele japoneze într-un depozit de cereale. Acolo japonezii s-au baricadat cu baloți de orez și au respins cu succes o încărcare din partea forțelor coreene cu archebuzele lor. În timp ce coreenii plănuiau să reînnoiască bătălia dimineața, Katō Kiyomasa i-a pus în ambuscadă noaptea; Divizia a II-a a înconjurat complet forțele coreene, cu excepția unei deschideri care ducea la o mlaștină. Cei care au fugit au fost prinși și sacrificați în mlaștină.

Coreenii care au fugit au dat alarma celorlalte garnizoane, permițând trupelor japoneze să captureze cu ușurință județul Kilju, județul Myongchon și ținutul Kyongsong. Divizia a II-a s-a întors apoi spre interior prin județul Puryong spre Hoeryong, unde doi prinți coreeni se refugiaseră. La 30 august 1592, Divizia a II-a a intrat în Hoeryong, unde Katō Kiyomasa i-a primit pe prinții coreeni și pe guvernatorul provincial Yu Yong-rip, aceștia fiind deja capturați de locuitorii locali. La scurt timp după aceea, o trupă de războinici coreeni a predat capul unui general coreean anonim, plus generalul Han Kuk-ham, legat cu frânghii.

Îndemnat de regele Seonjo, călugărul budist Hyujeong a emis un manifest prin care chema toți călugării să ia armele, scriind „Vai, calea raiului nu mai există. Destinul pământului este în declin. Sfidând raiul și rațiunea, dușmanul crud a avut temeritatea să traverseze marea la bordul a o mie de corăbii”. Hyujeong i-a numit pe samuraii „diavoli otrăvitori” care erau „la fel de virulenți ca șerpii sau animalele fioroase” a căror brutalitate justifica abandonarea pacifismului budismului pentru a-i proteja pe cei slabi și nevinovați. Hyujeong și-a încheiat apelul cu un apel către călugări care erau capabili să „își îmbrace armura milei a Bodhisattvasilor, să țină în mână sabia prețuită pentru a cădea diavolul, să mânuiască fulgerul celor Opt Zeități și să vină înainte!”. Cel puțin 8.000 de călugări au răspuns chemării lui Hyujeong, unii dintr-un sentiment de patriotism coreean și alții motivați de dorința de a îmbunătăți statutul budismului, care a suferit discriminare de la o curte sinofilă intenționată să promoveze confucianismul.

Hyujeong și călugărul Yeonggyu au adunat o forță de 2.600 de oameni pentru a ataca Cheongju, care a servit drept centru administrativ al Coreei Centrale și conținea un mare hambar guvernamental. Acesta a fost luat anterior pe 4 iunie și a fost sub controlul lui Hachisuka Iemasa.

Când coreenii au atacat, unii dintre japonezi încă mai căutau hrană. Japonezii au ieșit și au tras în coreeni, dar aceștia au fost înconjurați și uciși. Coreenii nu știau să folosească armele de foc cu chibrit, așa că le-au folosit drept bâte. În acest moment a început o ploaie puternică, așa că coreenii au căzut înapoi și s-au retras. A doua zi, coreenii au descoperit că japonezii au evacuat din Cheongju și au luat orașul fără luptă.

După victoria din Bătălia de la Cheongju, liderii coreeni au început să se ceartă între ei pentru cine era cel mai responsabil, iar atunci când coreenii au luat ofensiva, obișnuiții sub Yun Songak au refuzat să ia parte, în timp ce Armata Drepților sub Hyujeong și călugării războinici sub egumenul Yeonggyu au mărșăluit separat.

La 22 septembrie 1592, Hyujeong cu 700 de gherile Armatei Drepți a atacat o forță japoneză de 10.000 de oameni sub comanda Kobayakawa Takakage. Turnbull a descris a doua bătălie de la Geumsan ca un act de nebunie din partea lui Jo, deoarece forța sa depășită numeric a luat împotriva „10.000 dintre cei mai duri samurai”, care au încercuit Armata Drepților și i-au „exterminat”, ștergând întreaga forță coreeană, așa cum a ordonat Kobayakawa. să nu fie luati prizonieri. Simțindu-se obligat să vină în ajutorul lui Jo, starețul Yeonggyu și-a condus acum călugării războinici împotriva lui Kobayakawa la a treia bătălie de la Geumsan, care a suferit, de asemenea, aceeași soartă – „anihilarea totală”.

Cu toate acestea, deoarece salientul Geumsan a luat trei atacuri coreene succesive la rând într-o singură lună, Divizia a 6-a sub Kobayakawa a fost retrasă, deoarece Toyotomi Hideyoshi a hotărât că salientul nu merita osteneala să-l țină și pentru oamenii suferinzi din regiune care era tot ce conta. Retragerea japoneză a inspirat alte atacuri de gherilă și un lider al Armatei Drepți, Pak Chin, a aruncat un obiect peste zidurile orașului Gyeongju, ținut de japonezi, ceea ce i-a făcut pe „tâlhari”, așa cum relatările coreene i-au numit întotdeauna pe japonezi, să meargă să examineze. ea; obiectul s-a dovedit a fi o bombă care a ucis 30 de japonezi. Temându-se că garnizoana sa nu era acum sub putere, comandantul japonez a ordonat o retragere în wajo (castelul) de coastă de la Sosaengpo.

În octombrie 1592, Katō Kiyomasa a decis să atace un castel Jurchen din apropiere de peste râul Tumen din Manciuria pentru a-și testa trupele împotriva „barbarilor”, așa cum coreenii i-au numit pe Jurchens. Armatei de 8.000 de oameni a lui Kato i s-au alăturat 3.000 de coreeni, la Hamgyong, pentru că jurchenii făceau periodic raid peste graniță. Curând, forța combinată a jefuit castelul și a tăbărât lângă graniță; după ce coreenii au plecat spre casă, trupele japoneze au suferit un atac de represalii din partea jurchenilor. Katō Kiyomasa s-a retras cu forțele sale pentru a evita pierderile grele. Din cauza acestei invazii, liderul Jurchen în ascensiune Nurhaci a oferit asistență militară Joseon și Ming în război. Cu toate acestea, oferta a fost refuzată de ambele țări, în special de Joseon , spunând că ar fi rușinos să accepte asistență din partea „barbarilor” din nord.

În largul coastei Busanului, flota unită Joseon și-a dat seama că marina japoneză și-a pregătit navele pentru luptă, iar armata japoneză se așezase în jurul țărmului. Flota Joseon unită s-a adunat în formația Jangsajin sau „Șarpe lung”, cu multe nave înaintând în linie și a atacat direct în flota japoneză. Copleșită de flota Joseon, marina japoneză și-a abandonat navele și a fugit pe coasta unde era staționată armata lor. Armata și marina japoneză și-au unit forțele și au atacat cu disperare flota Joseon de pe dealurile din apropiere. Flota Joseon a tras săgeți de pe navele lor pentru a-și apăra și restricționa atacurile și, între timp, și-a concentrat focul de tun asupra distrugerii navelor japoneze. Navele coreene au tras asupra flotei japoneze și le-au ars folosind săgeți de foc, în timp ce japonezii au tras asupra lor de sus. în forturile lor. Chiar și cu tunurile capturate la Busan, japonezii au făcut puține pagube navelor de război coreene. Până la sfârșitul zilei, 128 de nave japoneze fuseseră distruse. Yi Sunsin a dat ordin să se retragă, punând capăt bătăliei.

Yi Sun Shin a intenționat inițial să distrugă toate navele japoneze rămase, cu toate acestea, și-a dat seama că, făcând acest lucru, i-ar prinde efectiv în capcană pe soldații japonezi în Peninsula Coreeană, unde vor călători în interior și vor sacrifica nativii. Prin urmare, Yi a lăsat nevătămat un număr mic de nave japoneze și și-a retras marina pentru a se reaproviziona. Și așa cum bănuia Yi, sub acoperirea întunericului, soldații japonezi rămași au urcat la bordul navelor rămase și s-au retras.

După această bătălie, forțele japoneze au pierdut controlul mării. Lovitura devastatoare adusă flotei japoneze le-a izolat armatele în Coreea și le-a îndepărtat de bazele lor de origine. Deoarece forțele japoneze și-au dat seama de importanța liniilor defensive din Golful Busan pentru a asigura linia de aprovizionare, au încercat să aducă zona de vest a Busanului sub controlul lor, când a venit marina Joseon.

Japonezii s-au apropiat din suflet de cetatea Jinju. Se așteptau la o nouă victorie ușoară la Jinju, dar generalul coreean Kim Si-min i-a sfidat pe japonezi și a rămas ferm cu cei 3.800 de oameni ai săi. Din nou, coreenii au fost depășiți numeric. Kim Si-min achiziționase recent în jur de 170 de archebuze, echivalent cu ceea ce foloseau japonezii. Kim Si-min i-a antrenat și a crezut că poate apăra Jinju. După trei zile de lupte, Kim Si-min a fost lovit de un glonț în partea laterală a capului și a căzut, neputându-și comanda forțele. Comandanții japonezi au apăsat apoi și mai tare asupra coreenilor pentru a-i descuraja, dar coreenii au luptat mai departe. Soldații japonezi încă nu puteau escalada zidurile chiar și cu focul puternic al archebuzelor. Coreenii nu erau într-o poziție bună, deoarece Kim Si-min a fost rănit și garnizoana era acum fără muniție. Gwak Jae-u, unul dintre principalii lideri ai armatelor Drepți din Coreea a sosit noaptea cu o trupă extrem de mică, insuficientă pentru a-i ajuta pe coreeni la Jinju. Gwak le-a ordonat oamenilor săi să atragă atenția suflând în coarne și făcând zgomote. La fața locului au sosit aproximativ 3.000 de gherilele și forțe neregulate. În acest moment, comandanții japonezi și-au dat seama de pericolul lor și au fost forțați să abandoneze asediul și s-au retras.

Împăratul Ming a mobilizat și a trimis o forță mai mare sub comanda generalului Li Rusong și a superintendentului imperial Song Yingchang. Potrivit colecției de scrisori lăsate de Song Yingchang, puterea armatei Ming era de aproximativ 40.000, compusă în mare parte din garnizoane din nord, inclusiv aproximativ 3.000 de oameni cu experiență împotriva piraților japonezi sub Qi Jiguang. Li dorea o campanie de iarnă, deoarece pământul înghețat ar permite trenului său de artilerie să se deplaseze mai ușor decât ar fi sub drumurile transformate în noroi de ploile de toamnă. La Uiju, regele Sonjo și curtea coreeană i-au întâmpinat oficial pe Li și pe ceilalți generali chinezi în Coreea, unde a fost discutată strategia. Pe 5 ianuarie, Wu Weizhong conduce 5.000 de oameni peste râul Yalu. Armata lui Li Rusong de 35.000 ajunge pe râul Yalu câteva săptămâni mai târziu.

O forță Ming de 43.000 cu peste 200 de tunuri și o armată Joseon de 10.000 cu 4.200 de călugări asediază Phenianul ținut de japonezi. În dimineața zilei de 8 ianuarie, armata lui Li Rusong a înaintat spre oraș, rîndurile lor strânse „arătând ca solzii de pe un pește. Apărarea japoneză a fost aproape prea mare. Deși a reușit nominal în a respinge inamicii, japonezii nu mai erau capabili. de apărare a orașului. Toate porțile fuseseră sparte, nu mai rămăseseră mâncare și suferiseră victime oribile, Konishi a condus întreaga garnizoană în noapte și s-a furișat peste râul înghețat Daedong înapoi la oamenii lui Konishi a ajuns la Hanseong pe 17 februarie. Song Yingchang l-a invitat pe Seonjo din Joseon să se întoarcă la Pyeongyang pe 6 martie.

Bătălia de la Byeokjegwan a fost un angajament militar purtat la 27 februarie 1593 între armatele dinastiei Ming conduse de Li Rusong și forțele japoneze conduse de Kobayakawa Takakage. A dus la victoria japoneză și retragerea Ming. Bătălia a durat de dimineața târziu până la prânz. În cele din urmă, Li Rusong a fost forțat să se retragă în fața unui număr superior. Japonezii au ars toată iarba din vecinătatea Hanseong-ului pentru a priva cavaleria Ming de furaj.

Atacul japonez condus de Konishi Yukinaga cu 30.000 de oameni. Au atacat pe rând pastrada din cauza spațiului limitat. Coreenii au ripostat cu săgeți, tunuri și hwacha. După trei atacuri, unul cu turn de asediu și unul în care Ishida Mitsunari a fost rănită, Ukita Hideie a reușit să spargă apărarea exterioară și să ajungă la zidul interior. Când coreenii aproape că rămâneau fără săgeți, I Bun a sosit cu nave de aprovizionare care conțineau încă 10.000 de săgeți și au continuat să lupte până la amurg, când japonezii s-au retras. În afară de înfrângere, situația japoneză a devenit și mai slabă după ce Zha Dashou a condus un mic grup de rătăcitori la Hanseong, ardând peste 6.500 de tone de cereale. Acest lucru i-a lăsat pe japonezi cu mai puțin de o lună de provizii.

După bătălia de la Byeokjegwan, armata Ming a luat o abordare precaută și s-a mutat din nou pe Hanseong mai târziu în februarie, după apărarea coreeană de succes în bătălia de la Haengju.

Cele două părți au rămas într-un impas între linia Kaesong și Hanseong pentru următoarele două luni, ambele părți neputând și nedorind să se angajeze în noi ofensive. Japonezii nu aveau suficiente provizii pentru a se deplasa spre nord, iar înfrângerea de la Phenian a făcut ca o parte din conducerea japoneză, precum Konishi Yukinaga și Ishida Mitsunari, să ia în considerare serios negocierea cu forțele dinastiei Ming. Acest lucru i-a adus într-o dezbatere aprinsă cu alți generali soliciți, cum ar fi Katō Kiyomasa, iar aceste conflicte ar avea în cele din urmă implicații suplimentare în urma războiului din Japonia, când cele două părți au devenit rivale în bătălia de la Sekigahara.

Forțele Ming au avut propriul lor set de probleme. La scurt timp după sosirea în Coreea, oficialii Ming au început să observe aprovizionarea logistică inadecvată din partea curții coreene. Înregistrările lui Qian Shizhen au remarcat că, chiar și după asediul Phenianului, forțele Ming erau deja blocate timp de aproape o săptămână din cauza lipsei de provizii, înainte de a trece la Kaesong. Pe măsură ce trecea timpul, situația a devenit mai gravă. Când vremea s-a încălzit, și starea drumurilor din Coreea a devenit îngrozitoare, așa cum atestă numeroase scrisori de la Song Yingchang și alți ofițeri Ming, ceea ce a făcut ca aprovizionarea din China însăși să devină un proces obositor.

Zona rurală coreeană era deja devastată de invazie când au sosit forțele Ming, iar în inima iernii le-a fost extrem de dificil pentru coreeni să adune provizii suficiente. Chiar dacă instanța desemnase majoritatea bărbaților aflați la îndemână să rezolve situația, dorința lor de a-și revendica țara, împreună cu natura fără experiență militară a multor dintre administratorii lor, a dus la cererile lor continue către forțele Ming de a avansa în ciuda situaţie. Aceste evenimente au creat un nivel tot mai mare de neîncredere între cele două părți.

Deși până la mijlocul lui aprilie 1593, confruntați cu o presiune logistică din ce în ce mai mare din partea unei blocade navale coreene a lui Yi Sun-sin, pe lângă o operațiune specială a forței Ming care a reușit să incendieze o parte foarte semnificativă din depozitul de cereale japonez, japonezii s-au întrerupt. vorbește și s-a retras din Hanseong.

Japonezii au început pe 20 iulie 1593. Mai întâi au distrus marginile digurilor din jurul Jinju pentru a drena șanțul, apoi au înaintat spre cetate cu scuturi de bambus. Coreenii au tras asupra lor și au respins atacul. Pe 22 iulie, japonezii au încercat din nou cu turnuri de asediu, dar acestea au fost distruse de focul de tun. La 24 iulie, japonezii au reușit să mine cu succes o secțiune a zidului exterior sub adăposturi mobile. La 27 iulie, japonezii au atacat acum cu cărucioare blindate numite „vagoane cu carapace țestoasă”, ceea ce le-a permis japonezilor să avanseze până la ziduri, de unde sapatorii scoteau pietrele și atacau zona slăbită a zidului și cu ajutorul o furtună de ploaie, au putut să-i disloce fundațiile. Cetatea a fost luată rapid. La fel ca după majoritatea victoriilor japoneze în zonele în mare măsură populate, a avut loc un masacru. Japonezii s-au retras apoi la Busan.

Au fost doi factori care i-au declanșat pe japonezi să se retragă: în primul rând, un comando chinez a pătruns în Hanseong (actualul Seul) și a ars depozitele la Yongsan, distrugând cea mai mare parte a ceea ce a rămas din stocul epuizat de hrană al trupelor japoneze. În al doilea rând, Shen Weijing a făcut o altă apariție pentru a conduce negocierile și i-a amenințat pe japonezi cu un atac al 400.000 de chinezi. Japonezii sub Konishi Yukinaga și Katō Kiyomasa, conștienți de situația lor slabă, au fost de acord să se retragă în zona Busan, în timp ce chinezii se vor retrage înapoi în China. A fost impusă încetarea focului și un emisar Ming a fost trimis în Japonia pentru a discuta termenii de pace. În următorii trei ani, au existat puține lupte, deoarece japonezii și-au păstrat controlul asupra câtorva fortărețe de coastă, restul Coreei fiind controlat de coreeni.

Până la 18 mai 1594, toți soldații japonezi s-au retras în zona din jurul Busanului și mulți au început să se întoarcă în Japonia. Guvernul Ming și-a retras cea mai mare parte a forței sale expediționare, dar a ținut 16.000 de oameni în peninsula coreeană pentru a păzi armistițiul.

După negocierile de pace eșuate din anii interbelici, Hideyoshi a lansat a doua invazie a Coreei. Una dintre principalele diferențe strategice dintre prima și a doua invazie a fost că cucerirea Chinei nu mai era un obiectiv explicit pentru japonezi. Eșecul de a obține un punct de sprijin în timpul campaniei chineze a lui Katō Kiyomasa și retragerea aproape completă a forțelor japoneze în timpul primei invazii au stabilit că peninsulacoreeană era obiectivul mai prudent și mai realist.

La scurt timp după ce ambasadorii Ming s-au întors în siguranță în China în 1597, Hideyoshi a trimis aproximativ 200 de nave cu aproximativ 141.100 de oameni sub comanda generală a lui Kobayakawa Hideaki. A doua forță a Japoniei a sosit fără opoziție pe coasta de sud a provinciei Gyeongsang în 1596.

În plus, la aflarea știrilor din China, tribunalul Ming din Beijing l-a numit pe Yang Hao comandant suprem al unei mobilizări inițiale de 55.000 de militari din diferite provincii (și uneori îndepărtate) din China, cum ar fi Sichuan, Zhejiang, Huguang, Fujian, și Guangdong. O forță navală de 21.000 a fost inclusă în efort. Ray Huang, un filozof și istoric chinez-american, a estimat că puterea combinată a armatei și marinei chineze la apogeul celei de-a doua campanii era de aproximativ 75.000.

Înainte de bătălie, fostul comandant naval Yi Sun-sin, fusese înlăturat din postul său. Mai puțin experimentat Won Gyun a fost promovat în locul lui Yi. Won Gyun a pornit spre Busan pe 17 august cu întreaga flotă, aproximativ 200 de nave.

Flota coreeană a sosit lângă Busan pe 20 august în 1597. Pe măsură ce ziua era pe punctul de a se încheia, au întâlnit o forță de 500 până la 1.000 de nave japoneze dispuse împotriva lor. Won Gyun a ordonat un atac general asupra armatei inamice, dar japonezii au căzut înapoi, lăsându-i pe coreeni să urmărească. După câteva schimburi înainte și înapoi, unul urmărindu-l pe celălalt, unul retrăgându-se, japonezii s-au întors pentru ultima oară, distrugând 30 de nave și împrăștiind flota coreeană. Navele sale au fost copleșite de focul de archebuz și de atacurile tradiționale japoneze de îmbarcare, care au dus în mare parte la distrugerea întregii sale flote. Bae Seol a mutat 12 nave într-o intrare mai departe în strâmtoare și a reușit să scape.

Ukita Hideie ajunge pe Namwon cu aproximativ 49.600 de soldați. Pe 24 septembrie, japonezii au umplut șanțul cu paie și pământ. Apoi s-au adăpostit în casele arse din oraș. Pe 25 septembrie, japonezii le-au cerut apărătorilor să se predea, dar aceștia au refuzat. În noaptea de 26 septembrie, japonezii au bombardat Namweon timp de două ore, în timp ce oamenii lor au urcat pe pereți și au folosit paie proaspătă pentru a crea o rampă spre vârf. Neputând arde tulpinile umede de orez, apărătorii au fost neputincioși împotriva atacului japonez și cetatea a căzut.

Cetatea Hwangseoksan era alcătuită din ziduri extinse care circumscriu Munții Hwangseok și garnizoanează mii de soldați conduși de generalii Jo Jong-do și Gwak Jun. Când Katō Kiyomasa a asediat muntele cu Armata Dreaptei, pe care a atacat-o noaptea în plină lună, coreenii și-au pierdut moralul și s-au retras cu 350 de victime. Asediul de succes nu a dus, totuși, la o avansare ulterioară dincolo de provincia Gyeongsang.

La 16 octombrie 1597, forța de 5.000 de oameni a lui Kuroda Nagamasa a sosit la Jiksan, unde erau staționați 6.000 de soldați Ming . Forțele lui Kuroda au atacat inamicii și, în curând, i s-au alăturat restul armatei, aducând forțele japoneze la 30.000. Deși i-au depășit numeric pe Ming, japonezii nu au putut face multe daune din cauza armurii superioare a lui Ming. Potrivit lui Kuroda și Mōri Hidemoto, armele lor de foc nu puteau pătrunde în scuturile de fier folosite de soldații chinezi, iar armura lor era cel puțin parțial antiglonț. Bătălia a continuat până la amurg când cele două părți s-au retras. Jiksan a fost cel mai îndepărtat până la Hanseong în timpul celei de-a doua invazii. Deși au fost forțați să se retragă la Jiksan, nu a fost o pierdere majoră și a dus la o retragere ordonată spre sud a japonezilor.

Cu doar 13 nave rămase de la înfrângerea dezastruoasă a amiralului Won Gyun în bătălia de la Chilchonryang, amiralul Yi a ținut strâmtoarea ca o luptă „de ultimă rezistență” împotriva marinei japoneze, care navigau pentru a sprijini înaintarea armatei lor terestre spre capitala Joseon Hanyang ( Seulul modern). Formația densă a navelor japoneze înghesuite în strâmtoarea îngustă a făcut o țintă perfectă pentru focul de tun Joseon. Până la sfârșitul bătăliei, aproximativ 30 de nave de război japoneze au fost scufundate. Rezultatele imediate ale bătăliei au fost un șoc pentru comandamentul japonez. Armatele Joseon și Ming au putut să se regrupeze.

Yang Hao, Ma Gui și Gwon Yul s-au întâlnit la Gyeongju pe 26 ianuarie 1598 și au mărșăluit spre Ulsan cu o armată de 50.000 de oameni.

Bătălia a început cu o falsă retragere care a atras garnizoana japoneză într-un atac frontal. Au fost învinși cu 500 de pierderi și au fost nevoiți să se retragă în cetatea Tosan. Aliații au ocupat orașul Ulsan.

Pe 30 ianuarie, aliații au bombardat cetatea și apoi au luat zidul exterior al Toșanului. Japonezii au abandonat o mare parte din proviziile lor de hrană și s-au retras în fortăreața interioară. Aliații au atacat fortăreața interioară, la un moment dat chiar luând o porțiune din zid, dar au suferit pierderi grele.

La 19 februarie, forțele aliate au atacat din nou și au fost respinse. Văzând întăririle japoneze sosind, Yang Hao a decis să ridice asediul și să se retragă, dar mișcarea dezorganizată a dus la distrugerea multor rătăciți de japonezi, ceea ce a dus la pierderi grele.

Consiliul celor cinci bătrâni, la sfârșitul lunii octombrie, a emis ordine pentru retragerea tuturor forțelor din Coreea. Moartea lui Hideyoshi a fost ținută secret de către Consiliu pentru a păstra moralul armatei.

Chinezii credeau că Sacheon era crucial pentru scopul lor de a relua castelele pierdute din Coreea și au ordonat un atac general. Deși chinezii au făcut progrese inițiale, valul bătăliei s-a întors atunci când întăririle japoneze au atacat spatele armatei chineze, iar soldații japonezi din interiorul cetății au sărit de la porți și au contraatacat. Forțele chineze Ming s-au retras cu 30.000 de pierderi, japonezii în urmărire. Potrivit surselor chineze și coreene referitoare la bătălie, forțele conduse de Dong Yi Yuan au spart zidul castelului și făceau progrese în capturarea castelului până când un accident cu praf de pușcă a provocat o explozie în tabăra lor, iar japonezii au profitat de situație pentru a înfrânge trupele confuze și slăbite.

Bătălia de la Noryang , ultima bătălie majoră a invaziilor japoneze din Coreea (1592–1598), a fost purtată între marina japoneză și flotele combinate ale Regatului Joseon și dinastiei Ming .

Forța aliată a aproximativ 150 de nave chineze Joseon și Ming, conduse de amiralii Yi Sun-sin și Chen Lin, au atacat și fie au distrus, fie au capturat mai mult de jumătate din cele 500 de nave japoneze comandate de Shimazu Yoshihiro, care încerca să se conecteze cu Konishi Yukinaga. Supraviețuitorii bătuți ai flotei lui Shimazu s-au întors șchiopătând la Pusan ​​și câteva zile mai târziu, au plecat în Japonia. În apogeul bătăliei, Yi a fost lovit de un glonț de la o archebuză și a murit la scurt timp după aceea.

Războiul a lăsat moșteniri semnificative în toate cele trei țări. În contextul imperialismuluijaponez , invaziile sunt văzute ca prima încercare japoneză de a deveni o putere globală. Ocuparea parțială a Coreei a dezvoltat conceptul japonez conform căruia Coreea aparține sferei de influență a Japoniei, iar liderii japonezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au folosit invaziile din 1592-1597 pentru a consolida justificarea anexării Coreei în secolul al XX-lea. Realizările lui Yi-Sun Sin în război i-au inspirat și pe ofițerii navali japonezi în timpul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, mulți dintre ei citând importanța studierii tacticii sale de luptă pentru a-și întări și mai mult marina.

ÎnChina , războiul a fost folosit politic pentru a inspira rezistența naționalistă împotriva imperialismului japonez în timpul secolului al XX-lea. În mediul academic din China, istoricii menționează războiul drept una dintre „Trei Mari Campanii Punitive” ale împăratului Wanli. Istoricii chinezi contemporani folosesc adesea campaniile ca un exemplu al prieteniei pe care China și Coreea au împărtășit-o.

ÎnCoreea , războiul este o bază istorică a naționalismului coreean și, ca și în China, a fost inspirat și folosit politic pentru a instiga rezistența naționalistă împotriva imperialismului japonez în timpul secolului al XX-lea. Coreea a câștigat mai mulți eroi naționali în timpul conflictului, inclusiv Yi Sun-sin și Chen Lin (fondatorul clanului Gwangdong Jin). Sentimentul anti-japonez modern din Coreea poate fi urmărit încă de la invaziile japoneze din 1592, deși cauza principală este înrădăcinată în evenimente mai recente, în special greutățile suferite de coreeni în timpul ocupației japoneze a Coreei din 1910 până în 1945.