După Bizanț, spartanii ar fi fost dornici să pună capăt implicării lor în război.Se presupune că spartanii considerau că, odată cu eliberarea Greciei continentale și a orașelor grecești din Asia Mică, scopul războiului fusese deja atins.De asemenea, a existat poate un sentiment că asigurarea securității pe termen lung pentru grecii asiatici s-ar dovedi imposibilă.În urma lui Mycale, regele spartan Leotychides propusese transplantarea tuturor grecilor din Asia Mică în Europa ca singura metodă de a-i elibera definitiv de stăpânirea persană .Xanthippus, comandantul atenian la Mycale, respinsese cu furie acest lucru;orașele ionice au fost inițial colonii ateniene, iar atenienii, dacă nimeni altcineva, i-ar proteja pe ionieni.Acesta marchează punctul în care conducerea Alianței grecești a trecut efectiv la atenieni.Odată cu retragerea spartană după Bizanț, conducerea atenienilor a devenit explicită.Alianța liberă a orașelor-stat care luptaseră împotriva invaziei lui Xerxes fusese dominată de Sparta și liga Peloponeziană.Odată cu retragerea acestor state, a fost convocat un congres pe insula sfântă Delos pentru a institui o nouă alianță pentru a continua lupta împotriva perșilor.Această alianță, care include acum multe dintre insulele din Marea Egee, a fost constituită oficial ca „Prima Alianță Ateniană”, cunoscută în mod obișnuit ca Liga Delian.Potrivit lui Tucidide, scopul oficial al Ligii era de a „răzbuna greșelile suferite prin distrugerea teritoriului regelui”.În realitate, acest obiectiv a fost împărțit în trei eforturi principale - să se pregătească pentru o invazie viitoare, să se răzbune împotriva Persiei și să organizeze un mijloc de împărțire a pradă de război.Membrilor li s-a oferit posibilitatea de a alege fie să furnizeze forțe armate, fie să plătească o taxă către trezoreria comună;majoritatea statelor au ales impozitul.