
Marele Război Nordic (1700–1721) a marcat ascensiunea țaratului Rusiei ca putere europeană majoră. Țarul Petru cel Mare și-a propus să pună capăt dominației suedeze în Marea Baltică și să asigure accesul la porturile cu apă caldă pentru comerț. Rusia s-a alăturat unei coaliții cu Danemarca – Norvegia , Polonia – Lituania și Saxonia, în speranța de a demonta influența Suediei în regiune.
La începutul războiului, Rusia a suferit o înfrângere majoră în bătălia de la Narva din 1700, dezvăluind slăbiciunile armatei sale. Ca răspuns, Peter a implementat reforme majore, modernizând armata și marina de-a lungul liniilor europene. De asemenea, a extins infrastructura prin întemeierea orașului Sankt Petersburg, poziționat strategic în 1703, pe teritoriul Suedez capturat, stabilind noua „fereastră către Europa” a Rusiei.
În timp ce Suedia s-a concentrat asupra campaniilor împotriva Poloniei și Saxiei, forțele lui Peter s-au regrupat. Rusia a câștigat teren încet, culminând cu victoria decisivă în bătălia de la Poltava din 1709, unde țarul Petru l-a învins pe Carol al XII-lea al Suediei, schimbând impulsul războiului. Charles a fugit în Imperiul Otoman , declanșând un scurt conflict între Rusia și otomani (1710–1711), deși Rusia a evitat eșecuri de durată.
În faza finală, Rusia a capturat teritorii cheie suedeze, inclusiv părți din Finlanda și coasta baltică. Epuizată de ani de război, Suedia a fost de acord cu Tratatul de la Nystad în 1721. Tratatul a acordat Rusiei controlul Estoniei , Livoniei și Ingriei, cimentându-i accesul la Marea Baltică.
Războiul a transformat Rusia într-un imperiu european. Țaratul a fost redenumit Imperiul Rus , iar reformele lui Petru au ajutat la integrarea Rusiei în diplomația, comerțul și cultura europeană. Marele Război Nordic a marcat astfel sfârșitul hegemonia suedeze și apariția Rusiei ca putere regională dominantă.