
Războiul de la Smolensk (1632–1634) a fost un conflict între țaratul Rusiei și Commonwealth-ul polono - lituanian , înrădăcinat în ambiția Rusiei de a recupera teritoriile pierdute în timpul Necazurilor. Obiectivul cheie a fost recucerirea Smolenskului, un oraș-cetate vital din punct de vedere strategic, cedat Poloniei prin Tratatul de la Deulino (1618). Țarul Mihai I a văzut criza de succesiune poloneză în curs de desfășurare după moartea regelui Sigismund al III-lea în 1632 ca o oportunitate de a relua teritoriile pierdute.
În 1632, forțele ruse, conduse de Mihail Shein, au asediat Smolensk cu aproximativ 30.000 de soldați. Cu toate acestea, garnizoana poloneză, comandată de Aleksander Korwin Gosiewski, a montat o apărare hotărâtă. Asediul a durat luni de zile, lipsa de aprovizionare și condițiile dure de iarnă slăbind poziția Rusiei. Între timp, noul rege polonez, Władysław IV, a organizat o armată și a lansat o contraofensivă.
În 1633, Władysław al IV-lea a eliberat Smolensk, forțând rușii să adopte o poziție defensivă. Izolată și suferind de boli și înfometare, armata lui Shein s-a predat în cele din urmă în februarie 1634. Războiul s-a încheiat cu Tratatul de la Polyanovka, unde țarul Mihai I a renunțat la pretențiile la Smolensk și l-a recunoscut pe Władysław drept rege al Poloniei. În schimb, Ladislau al IV-lea și-a abandonat pretenția simbolică la tronul Rusiei, o problemă persistentă din timpul Necazurilor.
Războiul de la Smolensk a dezvăluit limitările militare și logistice ale Rusiei, subliniind necesitatea reformei. Deși campania s-a încheiat cu înfrângere, ea a marcat sfârșitul aspirațiilor poloneze de a interveni în afacerile rusești, solidificând suveranitatea țaratului. Acest conflict a pus bazele viitoarelor lupte teritoriale între cele două state, contribuind în cele din urmă la eforturile Rusiei de a-și moderniza și întări armata în următoarele decenii.