
Războiul ruso-turc din 1676–1681 a făcut parte din eforturile țaratului Rusiei de a limita expansiunea otomană și de a asigura influența asupra Ucrainei . În urma cuceririi otomane a Podoliei și a forței lor de a controla malul drept al Ucrainei cu ajutorul hatmanului Petro Doroșenko, tensiunile au crescut între Moscova și Imperiul Otoman. Forțele ruse și ucrainene, sub hatmanul Ivan Samoilovici și prințul Romodanovski, l-au forțat inițial pe Doroșenko să predea Cihyryn în 1676.
Cu toate acestea, în 1677 și 1678, otomanii au lansat campanii de amploare pentru a relua Chyhyryn, numindu-l pe Iuri Hmelnițki drept conducător păpușă. Deși forțele ruse și ucrainene au respins asediul din 1677, alianța mai puternică otomano-crimeea a asediat și capturat Chyhyryn în 1678. Rusia s-a retras pe malul stâng al Niprului, asigurând Kievul, dar pierzând Ucraina de pe malul drept din cauza influenței otomane.
Războiul s-a încheiat cu Tratatul de la Bakhchisarai din 1681, care a stabilit râul Nipru ca graniță între cele două puteri. Deși rezultatul a fost mixt – Rusia a protejat Kievul, dar a cedat malul drept al Ucrainei – conflictul a marcat o încercare timpurie a țaratului de a rezista expansiunii otomane, punând terenul pentru viitoarele războaie dintre cele două imperii.