
Războiul ruso-turc din 1568-1570 a fost primul conflict militar direct între țaratul Rusiei și Imperiul Otoman , reflectând ambițiile în creștere ale Rusiei în sud. Acest război a apărut din eforturile otomane de a-și afirma controlul asupra regiunii Astrahan, care fusese recent cucerită de Ivan al IV-lea (Ivan cel Groaznic) și absorbită în țaratul în 1556. Otomanii, aliați cu Hanatul Crimeei, au căutat să recâștige influența în zonă prin restabilirea unui hanat controlat de tătari sub autoritatea lor.
În 1569, forțele otomane, conduse de Kasim Pașa, au lansat o expediție pentru a captura Astrahanul și au încercat să conecteze râurile Volga și Don cu un canal pentru a facilita mișcarea militară. Cu toate acestea, forțele ruse sub conducerea prințului Serebryani au apărat eficient regiunea, perturbând logistica otomană și punându-le în ambuscadă eforturile de construcție. Bolile, lipsa de aprovizionare și vremea nefavorabilă au agravat dificultățile otomane, forțându-i să abandoneze campania până la începutul anului 1570.
Ofensiva otomană eșuată a întărit controlul Rusiei asupra Volga de Jos, asigurând Astrahanul și limitând raidurile tătarilor din Crimeea. De asemenea, a marcat încrederea crescândă a țaratului în apărarea frontierelor sale sudice, prefigurand viitoare confruntări cu Imperiul Otoman și cimentând ambițiile Rusiei de a se extinde în stepele și regiunile caspice.