
Declanșarea Primului Război Mondial din august 1914 a servit inițial la linișterea protestelor sociale și politice predominante, concentrând ostilitățile împotriva unui inamic extern comun, dar această unitate patriotică nu a durat mult. Pe măsură ce războiul se prelungea fără concluzii, oboseala de război și-a luat treptat o taxă. Prima bătălie majoră a Rusiei a fost un dezastru; în bătălia de la Tannenberg din 1914, peste 30.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți și 90.000 capturați, în timp ce Germania a suferit doar 12.000 de victime. În toamna anului 1915, Nicolae preluase comanda directă a armatei, supravegheând personal principalul teatru de război al Rusiei și lăsând-o pe soția sa ambițioasă, dar incapabilă, Alexandra, la conducerea guvernului. Au început să apară rapoarte despre corupție și incompetență în guvernul imperial, iar influența crescândă a lui Grigori Rasputin în familia imperială a fost larg resentită.
În 1915, lucrurile au luat o întorsătură critică spre rău când Germania și-a mutat focusul asupra atacului pe Frontul de Est. Armata germană superioară – mai bine condusă, mai bine antrenată și mai bine aprovizionată – a fost destul de eficientă împotriva forțelor ruse prost echipate, alungând rușii din Galiția, precum și Polonia rusă în timpul campaniei ofensivei Gorlice–Tarnów. Până la sfârșitul lunii octombrie 1916, Rusia pierduse între 1.600.000 și 1.800.000 de soldați, cu încă 2.000.000 de prizonieri de război și 1.000.000 dispăruți, toți reprezentând un total de aproape 5.000.000 de oameni. Aceste pierderi uluitoare au jucat un rol clar în revoltele și revoltele care au început să aibă loc. În 1916, au început să circule rapoarte despre fraternizarea cu inamicul. Soldaților le-a fost foame, nu aveau încălțăminte, muniții și chiar arme. Nemulțumirea abundentă a scăzut moralul, care a fost subminat și mai mult de o serie de înfrângeri militare. Armata a rămas rapid fără puști și muniție (precum uniforme și alimente), iar până la mijlocul anului 1915, bărbați erau trimiși pe front fără arme. Se spera că se vor putea echipa cu arme recuperate de la soldații căzuți, de ambele părți, pe câmpurile de luptă. Soldații nu s-au simțit ca și cum ar fi valoroși, mai degrabă s-au simțit ca și cum ar fi consumabili.
Războiul nu a devastat doar soldații. Până la sfârșitul anului 1915, au existat numeroase semne că economia se prăbușește sub presiunea crescută a cererii din timpul războiului. Principalele probleme au fost lipsa alimentelor și creșterea prețurilor. Inflația a târât veniturile în jos într-un ritm alarmant de rapid, iar penuria a făcut dificil pentru o persoană să se întrețină singur. Condițiile au devenit din ce în ce mai dificile pentru a-și permite hrana și pentru a o obține fizic.
Țarul Nicolae a fost învinuit pentru toate aceste crize și puținul sprijin care îi mai rămăsese a început să se prăbușească. Pe măsură ce nemulțumirea creștea, Duma de Stat a emis un avertisment lui Nicolae în noiembrie 1916, afirmând că, în mod inevitabil, un dezastru teribil va cuprinse țara dacă nu va fi instituită o formă constituțională de guvernare.