Cucerirea și administrarea Mongoliei de către dinastia Qing din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea reprezintă o perioadă de transformare în istoria mongolei. Prin intermediul alianțelor, cuceririlor militare și reformelor administrative, Qing-ii au integrat regiunile mongole în imperiul lor în expansiune, modificând fundamental structura socială, politică și economică a stepei.
Alianțe timpurii și căderea lui Ligdan Khan
Relația dintre manchu și mongoli a început ca o alianță de conveniență. Nurhaci, liderul Jurchen care a fondat statul Later Jin, a căutat să unifice triburile vecine și să consolideze puterea. Începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea, el s-a angajat în alianțe de căsătorie cu mongolii Khorchin și alții, schimbând soții și titluri în legături de ciment. Cu toate acestea, nu toți mongolii au acceptat suzeranitatea Manciu. Ligdan Khan, ultimul conducător semnificativ al dinastiei nordice Yuan, a rezistat cu înverșunare, căutând să păstreze independența mongolei. Ligdan s-a aliat cu dinastia Ming , dar s-a confruntat cu înfrângeri repetate. Până în 1634, armata sa a fost zdrobită, iar Ligdan însuși a murit de boală în timpul unei retrageri în Tibet. Fiul său, Ejei Khan, s-a supus Manchus în 1635, predând sigiliul simbolic al dinastiei Yuan, marcând sfârșitul Yuanului de Nord.
Integrarea Mongoliei Interioare
După moartea lui Ligdan Khan, Qing-ii au început să încorporeze Mongolia Interioară în imperiul lor. Triburile Mongoliei Interioare au fost împărțite în bannere, unități administrative care centralizau controlul Qing. Aceste bannere au împiedicat renașterea unității tribale și au fost supravegheate de oficiali numiți de Qing. În timp ce nobilii mongoli și-au păstrat o oarecare autonomie, autoritatea lor a fost puternic limitată de politicile Qing.
Hong Taiji, succesorul lui Nurhaci, a declarat înființarea dinastiei Qing în 1636 și s-a autodenumit „Khanul mongolilor”. Supunerea Mongoliei Interioare a jucat un rol cheie în eventuala cucerire a Chinei de către Qing, culminând cu capturarea Beijingului în 1644.
Mongolii Khalkha și Amenințarea Dzungar
Spre deosebire de omologii lor din Mongolia Interioară, mongolii Khalkha din Mongolia exterioară au rezistat mult mai mult timp guvernării Qing. Timp de decenii, Khalkha și-au menținut independența, chiar dacă forțele Qing au căutat să exercite influență prin diplomație și campanii militare. Cu toate acestea, ascensiunea Hanatului Dzungar, un stat mongol Oirat din vestul Mongoliei, a reprezentat o amenințare îngrozitoare pentru Khalkha. Sub conducerea lui Galdan Boshugtu Khan, dzungarii au lansat o serie de invazii la sfârșitul secolului al XVII-lea, cucerind teritorii vaste.
Nobilimea Khalkha, condusă de figuri precum liderul budist Zanabazar, a fugit spre sud, în Mongolia Interioară și a făcut apel la împăratul Qing Kangxi pentru protecție. În 1691, la un congres de la Dolon Nor, Khalkha s-a supus oficial domniei Qing, încorporând efectiv Mongolia Exterioară în imperiu. Qing-ul a purtat o campanie decisivă împotriva lui Galdan Boshugtu, culminând cu înfrângerea și moartea sa în 1697. Aceasta a marcat sfârșitul conflictului Khalkha-Oirat și a consolidat controlul Qing asupra stepei de est.
Cucerirea Hanatului Dzungar
Consolidarea Mongoliei de către Qing a continuat cu distrugerea Hanatului Dzungar la mijlocul secolului al XVIII-lea. Dzungarii, sub lideri precum Tsewang Rabtan și Galdan Tseren, rezistaseră expansiunii Qing și rămâneau o forță puternică în Asia Centrală. Cu toate acestea, conflictele interne au slăbit hanatul. Când Dawachi a preluat puterea în 1753, rivalul său Amursana sa aliat cu Qing pentru a-l răsturna.
În 1755, Qing-ul a lansat o campanie militară masivă, capturand Dawachi și dezmembrând statul Dzungar. Rebeliunea ulterioară a Amursanei împotriva autorității Qing a fost zdrobită în 1757, dar răspunsul Qing a fost brutal. Genocidul Dzungar, realizat prin ucideri în masă și boli, a decimat populația, unele estimări sugerând că 80% dintre oamenii Dzungar au murit. Fostul teritoriu Dzungar a fost încorporat în Imperiul Qing ca Xinjiang.
Mongolia interioară și exterioară în cadrul dinastiei Qing. © Kallgan, Cartakes
Guvernare și Administrare
Sub stăpânirea Qing, Mongolia a fost împărțită în Mongolia interioară și Mongolia exterioară, fiecare guvernată diferit. Mongolia Interioară a fost strâns controlată, oficialii Qing supravegheând direct bannerele. Mongolia exterioară, deși în mod nominal era mai autonomă, era, de asemenea, supusă guvernatorilor numiți de Qing și Lifan Yuan, biroul responsabil de administrarea regiunilor de frontieră precum Mongolia, Tibet și Xinjiang.
Societatea mongolă a fost reorganizată sub sistemul steagului, care a limitat mișcarea oamenilor și a fragmentat structurile tribale tradiționale. Qing-ul a subliniat loialitatea față de împărat, recompensând nobilii mongoli conformanți cu ranguri și daruri. Cu toate acestea, Qing-ii au exploatat și pământurile și resursele mongole. Coloniștii chinezi Han au fost încurajați să migreze în Mongolia Interioară, deseori înlocuind păstorii mongoli și transformând pășunile în terenuri agricole.
Transformări culturale și religioase
Qing-ii au folosit budismul tibetan pentru a consolida controlul asupra mongolilor. Sprijinind secta Pălăriei Galbene și patronând figuri precum Jebtsundamba Khutuktu, Qing-ul a împletit autoritatea religioasă cu loialitatea politică. În timp ce această politică i-a liniștit pe mongoli, a deturnat și resurse semnificative către construcția de mănăstiri și sprijinirea unui cler budist în creștere. Până în secolul al XVIII-lea, aproape jumătate din populația masculină mongolă era călugări, slăbind puterea militară tradițională a stepei.
Declinul economic și migrația Han
Politicile Qing-ului au avut consecințe economice profunde pentru mongoli. Creșterea migrației chinezi Han în Mongolia a dus la transformarea pășunilor în terenuri agricole, perturbând economia pastorală. Nobilii și mănăstirile mongole au închiriat adesea pământ coloniștilor Han pentru a plăti datoriile, exacerbând și mai mult pierderea mijloacelor de trai tradiționale. Până în secolul al XIX-lea, mulți mongoli s-au sărăcit, iar cultura de stepă, cândva dominată, era în declin.
Moștenirea regulii Qing
Stăpânirea dinastiei Qing asupra Mongoliei a remodelat structurile politice și sociale ale regiunii. Integrarea Mongoliei în Imperiul Qing a asigurat stabilitatea, dar cu prețul independenței mongole și al vitalității culturale. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, mongolii au fost relegați într-un rol periferic în imperiu, pământurile lor fiind puternic influențate de coloniștii Han și societatea lor transformată de politicile Qing. Această perioadă a pregătit scena pentru eventuala ascensiune a naționalismului mongol și a luptei pentru independență în secolul al XX-lea.