Istoria înregistrată a Islandei a început cu așezarea sa de către Viking Explorers în jurul anului 874 CE. Acești coloniști, în special Norsemen din <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegia</a> și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-England" target="_blank">Insulele Britanice</a> , au colonizat rapid țara. Până la 930, șefii islandezi au stabilit altul, unul dintre cei mai vechi parlamente din lume, iar națiunea a intrat într -o perioadă cunoscută sub numele de Vechea Commonwealth. La sfârșitul secolului al X -lea, creștinismul a sosit, influențat în mare parte de regele norvegian Olaf Tryggvason. Cu toate acestea, conflictele interne din secolul al XIII -lea, în special vârsta Sturlungs, au slăbit Islanda și au dus la subjugarea sa sub Norvegia. Vechiul legământ (1262–1264) și codul legal Jónsbók (1281) au încheiat efectiv independența Islandei. Norvegia s -a unit cu <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> , iar după dizolvarea Uniunii Kalmar în 1523, Islanda a fost sub stăpânirea daneză. Monopoluri comerciale dure și dezastre naturale, cum ar fi Móðuharðindin („greutăți de ceață”), au devastat economia și populația Islandei în secolele XVII și XVIII. Naționalismul islandez a crescut în secolul al XIX -lea, ceea ce a dus la restabilirea altare în 1844 și Islanda obținând suveranitate în 1918 ca regat sub coroana daneză. În timpul <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-II" target="_blank">celui de -al Doilea Război Mondial</a> , Islanda a fost ocupată de Marea Britanie în 1940 pentru a preveni o invazie <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Germany" target="_blank">nazistă</a> , iar <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-the-United-States" target="_blank">Statele Unite</a> au preluat sarcini de ocupație în 1941. În 1944, Islanda s -a declarat republică, despărțindu -și legăturile rămase cu Danemarca. După război, Islanda s -a alăturat NATO și Națiunile Unite, cu economia sa crescând rapid, în special prin pescuit. Islanda a făcut istorie în 1980, când Vigdís Finnbogadóttir a devenit a treia șef de stat ales din lume. În ciuda creșterii financiare rapide, Islanda a fost lovită de criza financiară din 2008, dar continuă să rămână în afara Uniunii Europene. Istoria sa a fost modelată de izolarea sa geografică, care a scutit -o de războaiele europene majore, dar a făcut -o vulnerabilă la influențe externe precum Reforma protestantă și dezastrele naturale.

Era Commonwealth

În mod tradițional, se crede că așezarea Islandei a început în jurul anului 874 CE, condusă de un șef norvegian, Ingólfur Arnarson, care a înființat prima așezare permanentă la Reykjavík. Acest cont, înregistrat în Landnámabók , povestește cum Ingólfur s -a stabilit unde au aterizat stâlpii săi sacre și marchează începutul vârstei de așezare a Islandei. Cu toate acestea, unele surse sugerează că Náttfari, un bărbat lăsat în urmă de exploratorul Garðar Svavarsson, poate a fost primul care s -a stabilit în Islanda. În mod tradițional, se crede că primii coloniști au ajuns în 870 sau 874, stimulate de unificarea regelui Harald I a <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegiei</a> , deși istoricii moderni sugerează factori mai largi, cum ar fi lipsa de pământ în Scandinavia. Spre deosebire de alte regiuni precum <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-England" target="_blank">Marea Britanie</a> și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Ireland" target="_blank">Irlanda</a> , Islanda era nelocuită, ceea ce o face atractivă pentru așezare. Perioada de la 874 la 930 a înregistrat un val de coloniști norvegian, în principal din Norvegia, dar și din Insulele Britanice. Mulți dintre acești coloniști erau de moștenire mixtă și celtică, cu niște sclavi irlandezi și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Scotland" target="_blank">scoțieni</a> aduși de stăpânii lor norvegian. Estimările populației inițiale variază de la aproximativ 4.300 la 24.000 de persoane. <img src="https://i.pinimg.com/originals/99/b6/2e/99b62e5dbaf80d96a1221451710b52b9.jpg" /> Așezări islandeze c.870-1263 CE. @ Anonim Potrivit unor surse medievale precum íslendingbók și Landnámabók, vârsta de așezare a durat între 874 și 930, timp în care a fost creată cea mai mare parte a insulei, iar Alþingi, Adunarea Națională a Islandei, a fost înființată la þingvellir. Dovezile arheologice susțin aceste date, dar dezvăluie și așezări anterioare, sezoniere în Islanda, înainte de colonizarea norvegiană permanentă. Unele dovezi sugerează că călugării gaelici, cunoscuți sub numele de Papar, ar fi putut trăi în Islanda înainte de sosirea norvegiei, dar au plecat când au venit coloniștii norvegiani. Până la 930, terenul fusese pe deplin revendicat, marcând sfârșitul vârstei așezării și începutul perioadei islandeze a Commonwealth -ului. Deși așezarea a încetinit, imigrația a continuat în secolul al X -lea, contribuind la creșterea societății islandeze timpurii.

Așezarea Islandei

În 930 CE, în urma așezării Islandei, șefii conducători au înființat AlÞingi (Alting), o adunare națională organizată în fiecare vară la Þingvellir. Această adunare, uneori considerată cel mai vechi parlament din lume, a permis șefilor islandezi (Goðar) să modifice legi, să soluționeze litigiile și să numească jurite. Legile au fost memorizate și recitate de către legiul ales, deoarece nu au fost notate. Islanda nu avea nicio putere executivă centrală, astfel că forțele de ordine au fost lăsate oamenilor, ducând adesea la feude, ceea ce ulterior a inspirat multe dintre sagurile islandeze. În primele secole ale Commonwealth -ului islandez, țara a înregistrat o creștere constantă. Exploratorii islandezi și coloniștii din această perioadă s -au aventurat până la sud -vestul Groenlandei și estul <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Canada" target="_blank">Canadei</a> , așa cum este descris în saga, cum ar fi saga Erik the Red și Groenlanda Saga. Această perioadă de explorare și extindere a contribuit la bogatele moștenire culturală și tradiții de poveste.

Înființarea alungilor

Erik The Red, un explorator norvegian, este creditat că a înființat prima așezare europeană de succes în Groenlanda, un eveniment pivot în istoria explorării islandeze. Născut în <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegia</a> în jurul anului 950, Erik și familia sa au fost exilați în Islanda după ce tatăl său a comis uciderea omorului. În urma unui model similar, Erik însuși a fost exilat din Islanda în 982 din cauza unei serii de dispute violente. În timpul acestui exil de trei ani, Erik a explorat un teren puțin cunoscut spre vest, pe care Norsemenii mai devreme, precum Gunnbjörn Ulfsson și Snæbjörn Galti, au văzut sau au încercat fără succes să se stabilească. Erik a navigat de-a lungul coastelor de sud și de vest ale Groenlandei, găsind zone locuibile, fără gheață, care seamănă cu condițiile Islandei. După ce exilul său s -a încheiat, Erik s -a întors în Islanda și a promovat Groenlanda, oferindu -i un nume favorabil pentru a atrage coloniști. În 985, el a condus un grup de coloniști înapoi în Groenlanda, deși doar 14 din cele 25 de nave au supraviețuit călătoriei. Coloniștii au înființat așezările estice și occidentale de -a lungul coastei de sud -vest, Erik fondându -și moșia la Brattahlíð în așezământul de est. Această migrație a marcat o fază importantă a expansiunii islandeze, iar Groenlanda a devenit o colonie norvegiană semnificativă până la scăderea sa în secolul al XV -lea din cauza condițiilor climatice dure și a altor factori.

Descoperirea și decontarea Groenlandei

În anul 1000, Islanda a adoptat pașnic <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Christianity" target="_blank">creștinismul</a> printr -un proces unic de arbitraj la Alþingi, marcând un moment de cotitură semnificativ în istoria sa. Majoritatea coloniștilor timpurii din Islanda erau păgâni, închinându -se zeilor norvegian. Începând cu 980, misionarii creștini au început să viziteze insula, dar cu un succes limitat. Situația a escaladat atunci când Olaf Tryggvason din <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegia</a> , un rege creștin, a aplicat presiune prin tăierea comerțului și luând ostaticii islandezi. Pe măsură ce tensiunile au crescut, Alþingi, adunarea de conducere a Islandei, l -a numit pe președintele de drept păgân Thorgeir Thorkelsson pentru a decide dacă națiunea se va converti la creștinism. Thorgeir a propus ca Islanda să adopte creștinismul prin lege, permițând unele concesii, cum ar fi să permită închinarea păgânului privat și continuarea anumitor practici precum mâncarea transmisiunii de cai. Această decizie, acceptată de ambele părți, a împiedicat un război civil și a dus la conversia Islandei. Rezoluția pașnică este remarcabilă în comparație cu creștinizarea violentă a altor țări scandinave. Primul episcop al Islandei, ísleifur Gissurarson, a fost consacrat în 1056, cimentând locul insulei în lumea creștină. În ciuda adoptării oficiale a creștinismului, urmele de cult păgân au persistat în privat de ceva timp.

Creștinizarea Islandei

Leif Erikson, născut în jurul anului 970 în Islanda, a crescut în Groenlanda la moșia sa familială, Brattahlíð, înființată de tatăl său, Erik the Red. Leif este cel mai renumit pentru explorarea sa de Vinland, despre care se crede că face parte din <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Canada" target="_blank">America de Nord</a> , în jurul anului 1000. Două sagele principale descriu călătoriile sale: *Saga lui Erik the Red *și *Saga Groenlanders *. Conform acestor relatări, Leif a descoperit Vinland după ce a fost aruncat de pe parcurs sau a urmat un raport anterior de la Bjarni Herjólfsson, care a văzut coaste necunoscute în timp ce navigau din Islanda în Groenlanda. Explorarea lui Leif l -a determinat să aterizeze în diverse locuri: Helluland (probabil Insula Baffin), Markland (Labrador) și, în final, Vinland, o regiune fertilă în care el și echipajul său au petrecut iarna. Au numit zona pentru abundența de struguri sălbatici și cherestea. Deși Leif nu s -a mai întors, călătoria sa a marcat primul contact european cunoscut cu America de Nord, predând Columbus cu secole. Dovezile arheologice de la L'Anse Aux Meadows, un site norvegian din Newfoundland, susține conturile sagasului de așezare norvegiană în regiune în jurul anului 1021. Această descoperire confirmă faptul că vikingii din Islanda și Groenlanda au ajuns la America de Nord, instituind așezări temporare acolo.

Descoperirea lui Vinland

Regula norvegiană

În secolele al XI -lea și al XII -lea, peisajul politic al Islandei s -a schimbat pe măsură ce puterea a devenit centralizată în mâinile câtorva familii dominante, erodând independența fermierilor locali și a șefilor. Această perioadă, de la aproximativ 1200 până la 1262, este cunoscută sub numele de vârsta Sturlungs, numită după puternica familie Sturlung, inclusiv Snorri Sturluson și nepotul său Sturla Sighvatsson. Clanul Sturlung, împreună cu familiile rivale, s -au angajat în lupte de putere violentă care destabiliza insula, care a fost populată în cea mai mare parte de fermieri neinteresați de aceste conflicte. În 1220, Snorri Sturluson a devenit un vasal al regelui <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">norvegian</a> , Haakon IV, crescând influența Norvegiei în Islanda. De -a lungul timpului, pe măsură ce conflictele interne au persistat, șefii islandezi au acceptat în cele din urmă suveranitatea norvegiană, semnând Vechiul Covenant (Gamli Sáttmáli) în 1262-1264, care a oficializat unirea Islandei cu Norvegia și a marcat sfârșitul comunității islandeze. Această epocă a văzut, de asemenea, dispute semnificative cu privire la controlul bogăției bisericii, cunoscut sub numele de Staðamál. Aceste conflicte au culminat cu un transfer de putere și bogăție de la aristocrații laici la Biserică, care a devenit mai independent de autoritatea seculară.

Vârsta Sturlungilor

În deceniile care au urmat supunerii Islandei către stăpânirea norvegiană, puțin s -a schimbat în guvernarea zilnică. În timp ce <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegia</a> a consolidat încet puterea, Alting a căutat să -și păstreze autoritatea legislativă și judiciară. Cu toate acestea, Biserica creștină a obținut o influență din ce în ce mai mare, deoarece cei doi episcopi ai Islandei din Skálholt și Hólar au dobândit pământ și bogăție prin zecime, diminuând puterea vechilor șefi. În acest timp, Islanda s -a confruntat și cu noi provocări economice de mediu și economice. O schimbare climatică cunoscută sub numele de mica epocă de gheață a adus ierni mai reci și anotimpuri de creștere mai scurte, ceea ce îngreunează creșterea orzului și creșterea animalelor. Drept urmare, islandezii s -au bazat mai mult pe comerț, importând cereale din Europa. Pentru a răspunde cererii, în special în zilele rapide ale bisericii, economia Islandei s -a mutat la exporturi de pește de stoc (COD uscat), care a devenit o sursă vitală de venit. Condițiile de înrăutățire au dus, de asemenea, la dezvoltarea VistarBand, un sistem care a legat țăranii de proprietarii de terenuri într-o relație asemănătoare cu serful, marcând o eră dificilă din istoria Islandei.

Mică epocă de gheață în Islanda

Regula daneză

În 1380, odată cu moartea lui Olaf II din Danemarca, Norvegia și, în consecință, Islanda, a devenit parte a Uniunii Kalmar, o alianță politică care a unit <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> , <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegia</a> și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Sweden" target="_blank">Suedia</a> sub un singur monarh, cu Danemarca ca putere dominantă. Spre deosebire de Norvegia, Danemarca a avut puțin interes pentru exporturile principale de pește și lână de pește și o casă, ceea ce a dus la o scădere a greutăților comerciale și economice ale Islandei. În această perioadă, economia Islandei s -a luptat, iar colonia de la Groenlanda deja izolată, care a fost stabilită de exploratorii norvegian în secolul al X -lea, a murit în cele din urmă înainte de 1500. Uniunea Kalmar a marcat o schimbare în legăturile politice și economice ale Islandei, influența daneză crescând în timp ce Islanda s -a confruntat cu provocări din ce în ce mai mari. După ce Uniunea Kalmar s -a dizolvat în 1523, Danemarca, acum puterea de guvernare asupra Islandei, a exercitat un control mai mare, restricționând în special comerțul cu comercianții englezi, care au fost implicați în comerțul islandez. Acest lucru a marcat începutul influenței crescute daneze asupra Islandei, care a durat secole.

Islanda și Uniunea Kalmar

În secolele XV și XVI, comercianții și pescarii străini, în special din <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-England" target="_blank">Anglia</a> și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Germany" target="_blank">Germania</a> , au jucat un rol semnificativ în economia Islandei. „Epoca engleză” (secolul al XV -lea) a văzut comercianții englezi și flotele de pescuit să se adune pe terenurile bogate de pescuit din Islanda. Comerțul islandez cu porturile engleze, precum Hull, a fost important, iar această interacțiune a ajutat la creșterea nivelului de viață în Islanda. Secolul al XVI -lea este cunoscut sub numele de „epoca germană” în Islanda, comercianții germani domină comerțul. În timp ce nu se pescuiesc singuri, au închiriat bărci islandezilor și au exportat captura în Europa continentală. Chiar și după ce Danemarca a impus un monopol comercial, comerțul ilicit a continuat cu comercianții <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-the-Netherlands" target="_blank">olandezi</a> și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-France" target="_blank">francezi</a> la mijlocul secolului al XVII-lea, modelând în continuare economia Islandei în această perioadă.

ERA comercială engleză și germană

<a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Christianity" target="_blank">Reforma</a> islandeză a avut loc la mijlocul secolului al XVI-lea, când luteranismul a fost impus de regele Christian III al <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarcei</a> asupra Islandei, care era sub stăpânirea daneză <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">norvegiană</a> . Inițial, Islanda a rămas catolică în timp ce alte teritorii au adoptat reforme protestante. Rezistența a fost condusă de Jón Arason, episcopul catolic de Hólar și clericii catolici. Conflictul a ajuns în cap în 1550, când Jón și cei doi fii ai săi au fost capturați și decapitați, marcând sfârșitul opoziției catolice. Înainte de aceasta, luteranismul începuse să pună stăpânire prin influența <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Germany" target="_blank">germană</a> și traducerea Noului Testament în islandeză. Oficialii danezi, cu sprijin militar, au arestat lideri catolici, ceea ce a dus la o preluare treptată protestantă. După executarea lui Jón, catolicismul a fost scos în afara legii, iar coroana daneză a confiscat proprietatea bisericii, crescând semnificativ controlul danez asupra Islandei. Reforma a adus schimbări mărețe, inclusiv legi mai stricte și creșterea unui monopol comercial danez. Luteranismul a devenit credința dominantă, iar catolicismul a fost suprimat, fără preoți catolici permise în Islanda de peste trei secole.

Reforma luterană în Islanda

Monopolul comerțului danez-dărâmuri a fost un sistem implementat de <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> în secolele XVII și XVIII, într-o perioadă în care Islanda era sub stăpânire daneză <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">norvegiană</a> . Înființată în 1602, acest monopol a acordat comercianților danezi drepturi exclusive la comerțul cu Islanda, parte a strategiei mercantiliste a Danemarcei de a -și consolida economia și puterea, în special împotriva <a href="https://history-maps.com/ro/article/Hanseatic-League-Cities-Trade-and-Power" target="_blank">Ligii Hanseatice.</a> <img src="https://i.pinimg.com/originals/1e/35/94/1e35949f438ced2e2342b0fe7e0546e9.png" /> Posturi de tranzacționare daneză în Islanda în timpul monopolului comercial danez 1602-1786. © Historymaps Comerțul a fost efectuat la posturi de tranzacționare desemnate, cu prețurile stabilite de regele danez. Comercianții au închiriat aceste posturi, Insulele Westman obținând chirii mai mari datorită locației lor strategice. Monopolul a permis inițial comercianții din mai multe orașe daneze, dar din 1620, comerțul a fost limitat doar la Copenhaga. Monopolul a fost ridicat în 1786, marcând sfârșitul controlului comercianților danezi asupra comerțului islandez, deși influența daneză a rămas puternică în țară.

Monopolul comerțului danez

În 1627, Islanda s -a confruntat cu o criză semnificativă cunoscută sub numele de <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-the-Ottoman-Empire" target="_blank">răpiri turcești</a> , când Barbary Pirates au atacat insula și au răpit aproape 300 de islandezi în sclavie. Acest eveniment a dezvăluit vulnerabilitatea Islandei, ca <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> , care a condus Islanda la acea vreme, a oferit puțină protecție. Icelanderii nu aveau arme moderne, ceea ce face dificilă apărarea împotriva acestor atacuri de pirați. În timp ce oficialii locali și islandezii s -au luptat acolo unde au putut, inclusiv apărarea Bessastaðir și formând miliții cu aprobarea regelui, raidurile au expus capacitățile limitate de apărare ale Islandei și eșecul forțelor daneze de a proteja eficient insula. Războiurile turce au lăsat un impact de durată asupra istoriei islandeze, deoarece a evidențiat atât amenințarea atacurilor externe, cât și inadecvarea sprijinului militar al Danemarcei pentru dependența sa îndepărtată. Acest lucru a dus la creșterea eforturilor islandezilor de a organiza apărări locale, dar a alimentat și nemulțumirea cu stăpânirea daneză.

Răpiri turcești în Islanda

Erupția fisurii Laki în 1783, unul dintre cele mai catastrofale evenimente din istoria Islandei, a modelat profund viitorul insulei. Pe 8 iunie, o fisură lungă de 25 de kilometri s-a deschis în sudul Islandei, aruncând lava și gazul bazalt în următoarele opt luni. Acest eveniment vulcanic, cunoscut și sub denumirea de Skaftáreldar („Skaftá Fires”), a lansat aproximativ 14 kilometri cubi de lavă și 120 de milioane de tone de dioxid de sulf în atmosferă. Erupția, deși spectaculoasă cu fântânile de lavă care ajung până la 1.400 de metri, a fost devastatoare în urma sa. Gazele toxice eliberate au provocat daune pe scară largă a mediului în Islanda. Pășunile otrăvite „Laki Haze”, ucigând aproximativ 80% din oile insulei și aproximativ jumătate din vite și cai. Famina care a urmat, agravată de intoxicații cu fluor în animale, a ucis aproximativ 20-25% din populația umană din Islanda. Cunoscut local sub numele de Móðuharðindin, sau „greutăți de ceață”, acest dezastru a devastat economia și populația insulei, ceea ce o face una dintre cele mai mortale erupții din istoria Islandei. Jón Steingrímsson, un ministru al parohiei, a câștigat renume pentru predica lui „Masa de foc”, livrată în iulie 1783. S -a rugat pentru protecție, în timp ce fluxurile de lavă amenință ferma bisericii de la Kirkjubæjarklaustur. Lava s -a oprit pe neașteptate, scutind așezarea, un moment care a devenit legendar în istoria islandeză. Efectele erupției Laki nu s -au limitat la Islanda. Emisiile de dioxid de sulf au provocat o ceață sulfurică care s -a răspândit în Europa, ceea ce a dus la o iarnă neobișnuit de dură și la eșecuri larg răspândite ale culturii. Cu toate acestea, în Islanda, a marcat una dintre cele mai întunecate perioade din istoria sa, modelând rezistența insulei și relația cu forțele naturale care și -au definit peisajul de secole.

Erupție vulcanică laki

La începutul secolului al XIX -lea, peisajul politic al Islandei s -a schimbat dramatic sub stăpânirea daneză. În 1800, Alþingi (Althing), adunarea legislativă și judiciară din Islanda, veche de secole, a fost dizolvată de autoritățile daneze. Aceasta a marcat sfârșitul unei instituții istorice care a guvernat Islanda de la fundația sa din 930. În locul său, <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> a înființat o Înalta Curte în Reykjavík, care și -a asumat responsabilitățile judiciare deținute anterior de Lögrétta al Alþingi sau Consiliul de avocatură. Această înaltă Curte a rămas cea mai înaltă autoritate judiciară din Islanda până la înființarea Curții Supreme în 1920. Timp de aproape jumătate de secol, Islanda a fost fără adunarea sa legislativă tradițională. Cu toate acestea, în 1843, Alþingi a fost restabilit ca un corp consultativ, deși îi lipsea puterea legislativă pe care o deținea odată. Noul Alþingi, care s -a convocat pentru prima dată în 1845, a avut sediul în Reykjavík. Crearea sa a făcut parte dintr -un val mai larg de naționalism și reformă care mătura Europa și a semnalat începutul mișcării de independență a Islandei. Naționaliști precum Jón Sigurðsson, o figură cheie în împingerea autonomiei islandeze, au văzut întoarcerea Alþingi ca un pas crucial către autoguvernare. Alþingi reformat a fost format din 26 de membri, cu 20 aleși și șase numiți de regele danez. Deși puterile sale s -au limitat la consilierea Coroanei, această restabilire a marcat un moment cheie în mișcarea treptată a Islandei către o autonomie mai mare, care a culminat cu puteri legislative semnificative restabilite la AlÞingi în 1874. Această perioadă a pus bazele independenței eventuale ale Islandei din Danemarca în secolul XX.

Renașterea alungilor

Războaiele napoleonice au avut un impact semnificativ asupra istoriei Islandei prin înfrângerea Danemarcei și Tratatul de la Kiel. Danemarca, care a condus Islanda de secole, a fost atrasă în războaie ca aliat al lui Napoleon. Când Danemarca a fost învinsă în 1814, Tratatul de la Kiel l -a forțat să cedeze Norvegia în Suedia. Deși Islanda fusese istoric sub controlul Norvegiei înainte de formarea Uniunii Daneze-Norvegiene, Tratatul nu s-a extins în Islanda, Groenlanda sau Insulele Feroe. Aceste teritorii au rămas sub stăpânirea daneză, în ciuda transferului Norvegiei către controlul suedez. Pentru Islanda, Tratatul de la Kiel a marcat o continuare a guvernării daneze, dar a subliniat statutul insulei ca o dependență îndepărtată și oarecum neglijată pe tărâmul danez. Evenimentul nu a dus imediat la schimbări semnificative pentru Islanda, deși a stabilit scena pentru mișcări ulterioare către autoguvernare în secolul al XIX-lea. În acest context, poziția de slăbire a Danemarcei în Europa a contribuit în cele din urmă la propria apăsare a Islandei pentru independență, care a culminat cu Islanda devenind un stat suveran sub stăpânirea daneză în 1918, și mai târziu o republică pe deplin independentă în 1944.

Islanda în timpul războaielor napoleonice

Mișcarea de independență islandeză, sau Sjálfstæðisbarátta íslendinga, a apărut în secolul al XIX -lea, în timp ce islandezii au căutat o autonomie mai mare de la stăpânirea daneză. Timp de secole, Islanda a făcut parte din monarhia daneză, în urma semnării vechiului legământ în 1262, care a plasat Islanda sub coroana norvegiană. Când <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Norway" target="_blank">Norvegia</a> s -a contopit cu <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> în Uniunea Kalmar în 1380, Islanda a devenit o dependență îndepărtată sub controlul danez. La începutul secolului al XIX -lea, sentimentele naționaliste au început să crească în Islanda, inspirate de ideile europene de romanticism și identitate națională. Intelectualii islandezi educați danezi, precum Fjölnismenn, au jucat un rol cheie în această renaștere a conștiinței naționale. Printre ei s -au numărat poeți și scriitori precum Jónas Hallgrímsson, care au contribuit la jurnalul Fjölnir, pledând pentru păstrarea culturii și limbii islandeze. Până în 1843, cerințele islandeze de autonomie au dus la restabilirea Althing, adunarea legislativă tradițională a Islandei, care a fost dizolvată în 1800. Deși altul a fost inițial doar un corp consultativ, fără putere legislativă reală, renașterea sa a fost un pas important în mișcarea în creștere a independenței. Jón Sigurðsson, cel mai proeminent lider al mișcării, a argumentat pentru o autodeterminare mai mare prin mijloace legale și pașnice, obținând un sprijin pe scară largă. Mișcarea a atins un moment de cotitură în 1851, când oficialii danezi au încercat să adopte legislația fără consimțământul islandez. Delegații islandezi, sub conducerea lui Sigurðsson, au protestat, declarând faimos: „Vér Mótmælum Allir” („Toți protestăm”). Acest act simbolic a subliniat dorința Islandei de autoguvernare și a solidificat rolul lui Sigurðsson ca față a mișcării de independență. În cele din urmă, în 1874, Danemarca a acordat Islandei o constituție și o regulă de origine limitată, marcând o victorie majoră pentru mișcarea de independență. Aceasta a acordat controlul Islandei asupra afacerilor sale interne pentru prima dată în secole, stabilind scena pentru alte pași către independența deplină, care ar urma în secolul următor.

Mișcare naționalistă în Islanda

În 1874, la un mileniu după prima soluționare a Islandei, <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> a acordat insulei prima constituție și o regulă limitată la domiciliu asupra afacerilor interne. Acesta a fost un moment semnificativ în calea treptată a Islandei spre independență. În 1903, Constituția a fost revizuită, iar în 1904, a fost creat rolul unui ministru pentru afacerile islandeze. Hannes Hafstein a devenit primul care a deținut această poziție, cu domiciliul în Reykjavík și devenind direct responsabil de altul. Aceasta a extins autoguvernarea Islandei, reducând în continuare controlul danez. Momentul pentru o mai mare independență a continuat să construiască, iar la 1 decembrie 1918, Islanda și Danemarca au semnat Legea daneză -daneză a Uniunii. Acest act a recunoscut Islanda ca un stat pe deplin suveran, unit cu Danemarca printr -o uniune personală sub coroana daneză. Islanda avea acum propriul pavilion și control asupra majorității afacerilor sale interne, în timp ce Danemarca a gestionat politica și apărarea externă. Islanda a fost declarată permanent neutră, Danemarca responsabilă de notificarea altor națiuni. Actul a fost stabilit pentru revizuire în 1940, cu opțiunea ca Islanda să o revoce unilateral până în 1943 dacă nu a fost încheiat un nou acord. Până în anii 1930, consensul islandez a fost clar: independența completă va fi urmărită până în 1944 cel târziu, întrucât națiunea se îndrepta constant către legături depline cu Danemarca.

Constituție și regulă limitată de acasă

În deceniile care au condus până la <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-I" target="_blank">Primul Război Mondial</a> , Islanda a cunoscut o perioadă de prosperitate, dar războiul a adus provocări semnificative. Ca parte a <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarcei</a> neutre, Islanda nu a fost implicată direct în conflict, dar a suferit greutăți economice. Insula a devenit mai izolată, ceea ce a dus la o scădere abruptă a nivelului de viață, la un tezaur puternic îndatorat și la deficiențele de alimente care au ridicat temerile de foamete. Deși islandezii erau în general simpatici cu aliații, legăturile de tranzacționare cu <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-England" target="_blank">Regatul Unit</a> - cu a căror sferă de influență pe care Islanda s -a găsit - au fost încordate. Britanicii au impus restricții asupra exporturilor islandeze pentru a preveni comerțul indirect cu <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Germany" target="_blank">Germania</a> , adăugând sarcini economice. Deși nu a existat nicio dovadă a planurilor germane de a invada Islanda, războiul a afectat societatea islandeză în alte moduri. Peste 1.200 de bărbați și femei islandeze, inclusiv multe descendențe islandeze care trăiau în America de Nord, au luptat pentru aliați. Un total de 144 au murit, mulți dintre ei născuți din Islanda. Războiul a evidențiat capacitatea crescândă a Islandei de a guverna propriile sale afaceri. Manipularea eficientă a Islandei a problemelor interne și a relațiilor externe în timpul războiului, în ciuda izolării sale de Danemarca, și -a demonstrat capacitatea pentru o mai mare independență. Această competență a jucat un rol esențial în decizia Danemarcei de a recunoaște Islanda ca un stat pe deplin suveran, în conformitate cu actul danez-elelandic al Uniunii în 1918. Războiul a avut efecte de durată asupra economiei Islandei, ceea ce a dus la o implicare a guvernului pe termen lung pe piață, care a continuat până după <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-II" target="_blank">al doilea război mondial</a> . Mai mult, cererea de știri de război a ajutat la solidificarea * Morgunblaðið * ca un ziar islandez de frunte.

Islanda în timpul Primului Război Mondial

Actul danez -organe al Uniunii, semnat la 1 decembrie 1918, a marcat un moment pivot în istoria Islandei. Acordul a recunoscut Islanda ca un stat suveran și independent pe deplin, cunoscut sub numele de Regatul Islandei, rămânând într -o uniune personală cu <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> sub regele danez. Acest aranjament a permis Islandei să -și stabilească propriul pavilion național și să mențină controlul asupra afacerilor interne, în timp ce Danemarca a continuat să se ocupe de afacerile și apărarea externă. De asemenea, Islanda s -a declarat permanent neutră, un statut Danemarca a fost responsabil pentru comunicarea în alte națiuni. Actul a fost un produs al creșterii de auto-guvernare a Islandei, care a avansat de când țara a obținut stăpânirea de acasă în 1904. Până la sfârșitul <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-I" target="_blank">Primului Război Mondial</a> , principiul autodeterminării a câștigat tracțiune la nivel internațional și Danemarca, recunoscând în larg capacitatea Islandei de a guverna propriile afaceri-în special în timpul războiului, când Iceland a fost tăiat în mare parte-a fost dispusă de a acorda un soveract. Deși unii islandezi, precum Benedikt Sveinsson, au pledat pentru legăturile complete cu Danemarca, inclusiv uniunea personală cu regele danez, această idee nu a fost urmărită serios la acea vreme. Islandezii și -au atins principalul obiectiv al suveranității și au considerat că este inutil să se dezlănțuie toate legăturile cu Danemarca, mai ales că regele danez era puțin probabil să -și exercite puterile de veto. Actul Uniunii a fost programat pentru revizuire în 1940, cu posibilitatea ca Islanda să o revoce unilateral până în 1943, dacă nu s -a ajuns la un nou acord. Cu toate acestea, până în anii 1930, consensul din ce în ce mai mare în Islanda a fost să urmărească independența deplină, stabilind scena pentru eventuala declarație a Republicii Islandei în 1944.

Islanda devine un stat suveran

După prosperitatea Islandei a experimentat post-al lumii, Marea Depresiune din anii 1930 a adus greutăți economice severe. Încetarea economică globală a lovit din greu Islanda, deoarece valoarea exporturilor sale, în special a peștilor, a scăzut. Între 1929 și 1932, valoarea exporturilor din Islanda a scăzut de la 74 milioane la 48 de milioane de kronur și nu s-a recuperat la niveluri de pre-depresiune până după 1939. Criza economică a dus la creșterea intervenției guvernamentale în economie. Importurile au fost reglementate, comerțul valutar străin a fost controlat de băncile de stat, iar capitalul de împrumut a fost distribuit prin fonduri reglementate de stat. Economia Islandei a suferit mai multe neplăceri cu izbucnirea războiului civil spaniol în 1936, care a redus la jumătate exporturile cruciale ale peștilor sărată din țară. Depresia din Islanda a continuat până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, când cererea de exporturi de pește a crescut, aducând o ușurare economică atât de necesară.

Islanda în timpul Marii Depresiuni

În timpul <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-II" target="_blank">celui de -al Doilea Război Mondial</a> , Islanda, apoi un regat suveran în unirea personală cu <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Denmark" target="_blank">Danemarca</a> , a declarat neutralitatea. Cu toate acestea, în urma invaziei Germaniei în Danemarca în aprilie 1940, contactul cu Danemarca a fost întrerupt, determinând Islanda să preia controlul asupra propriilor sale afaceri externe. La 10 mai 1940, <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-England" target="_blank">Marea Britanie</a> a invadat Islanda pentru a preveni o preluare <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-Germany" target="_blank">germană</a> , citând importanța strategică a insulei în Atlanticul de Nord. Deși Islanda a protestat împotriva încălcării neutralității sale, ocupația britanică a procedat fără rezistență. Când trupele britanice au ajuns la Reykjavík în mai 1940, prezența lor a dus la o perturbare socială semnificativă în Islanda, în special în capitală. Sosirea a mii de soldați a condus la interacțiuni între tinerele femei islandeze și soldați, provocând tensiune în societatea islandeză. Relațiile, atât reale, cât și zvonate, între femeile locale și soldații britanici au devenit o sursă de controverse. Acest fenomen, care a fost cunoscut sub numele de Ástandið („condiția” sau „situația”), a creat frecare între bărbații islandezi și trupele străine, precum și preocupările legate de moralitate. În această perioadă au existat rapoarte despre o prostituție crescută, alimentând în continuare controversa. Multe femei islandeze care au format relații cu soldații aliați s -au căsătorit mai târziu, iar unele au născut copiii cărora li s -a dat patronimul Hansson („fiul său”), ceea ce indică faptul că părinții lor nu erau cunoscuți sau au părăsit Islanda. Unii dintre acești copii aveau și prenume în limba engleză. Britanicii au fost curând înlocuiți de forțele <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-the-United-States" target="_blank">americane</a> în iulie 1941, Islanda fiind de acord să lase SUA să se ocupe de apărarea ei. În culmea războiului, au existat până la 40.000 de trupe americane staționate în Islanda, care au depășit populația locală masculină. În ciuda prezenței trupelor străine, Islanda a rămas oficial neutră pe tot parcursul războiului. Din punct de vedere economic, ocupația a pus capăt șomajului și a crescut salariile, transformând Islanda din una dintre cele mai sărace țări din Europa într -o națiune mai prosperă până la sfârșitul războiului.

Islanda în timpul celui de -al doilea război mondial

Islanda independentă

În mai 1944, Islanda a organizat un referendum constituțional pentru a decide dacă va dizolva uniunea personală cu Danemarca și pentru a adopta o constituție republicană. Referendumul a fost aprobat copleșitor, cu peste 98% dintre alegători în favoarea ambelor măsuri. Actul de uniune, care ținea Islanda și Danemarca legate de regele danez din 1918, a fost desființat oficial, iar Islanda a devenit republică. La 17 iunie 1944, pe fondul celui de -al doilea război mondial și, în timp ce Danemarca era încă sub ocupație nazistă, Islanda s -a declarat o republică independentă într -o ceremonie la þingvellir. Deși unii danezi au fost jigniți de calendarul, regele Christian X din Danemarca și -a trimis felicitări. Sveinn Björnsson, care a ocupat funcția de regent al Islandei în timpul războiului, a fost ales de Parlament ca prim președinte al Islandei. Acest lucru a marcat ultimul pas în călătoria pașnică a Islandei către independența deplină.

Independența islandeză

În timpul <a href="https://history-maps.com/ro/story/Cold-War" target="_blank">Războiului Rece</a> , Islanda, un membru al NATO, a jucat un rol strategic datorită locației sale în Atlanticul de Nord, în ciuda faptului că nu are propriile sale militare. <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-the-United-States" target="_blank">Statele Unite</a> au menținut o prezență militară la baza aeriană Keflavík din 1951 până în 2006, contribuind semnificativ la apărarea și economia Islandei. Islanda a găzduit Summit -ul Reykjavík din 1986 între președintele american Ronald Reagan și liderul <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-the-Soviet-Union" target="_blank">sovietic</a> Mikhail Gorbaciov, un moment cheie în discuțiile despre dezarmarea nucleară. Calea Islandei către calitatea de membru al NATO a început după <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-II" target="_blank">al doilea război mondial</a> . În ciuda rezistenței inițiale la găzduirea trupelor străine, Islanda s -a alăturat NATO în 1949. Această decizie a stârnit proteste, întrucât unii islandezi s -au opus alianțelor militare. Războiul rece a crescut presiunea asupra Islandei, ceea ce a dus la un acord de apărare cu SUA în 1951. SUA și -au asumat responsabilitatea pentru apărarea Islandei, oferind asistență economică și sprijin diplomatic, în timp ce baza a devenit critică pentru monitorizarea activității submarine sovietice și servirea ca parte a sistemului de avertizare timpurie al NATO. Prezența soldaților americani în Islanda în timpul Războiului Rece a stârnit tensiuni sociale semnificative, în special datorită interacțiunilor dintre trupele americane și femeile islandeze. Guvernul islandez, preocupat de aceste relații, a impus curfews și libertatea de mișcare a soldaților restrânși. Multe întreprinderi locale au refuzat să servească soldații americani, iar organizațiile islandeze au avertizat despre influența negativă pe care ar putea să o aducă societății. Aceste interacțiuni au fost considerate ca fiind extrem de controversate, rapoartele din mass -media subliniind probleme precum violul, prostituția, drogurile și copiii născuți din căsătorie. Autoritățile islandeze chiar au încarcerat zeci de femei pentru angajarea în relații cu soldații americani. În efortul de a „proteja” femeile islandeze și de a menține o societate omogenă, guvernul islandez a interzis, de asemenea, soldații negri ai SUA să fie staționați la baza Keflavík. De -a lungul Războiului Rece, Islanda și -a menținut alianța cu SUA, deși au existat momente de opoziție internă, în special în ceea ce privește prezența militară a SUA. Islanda a amenințat că se va retrage din NATO în timpul disputelor precum războaiele de cod cu Marea Britanie, dar aliații SUA și NATO au lucrat pentru a potoli Islanda. Retragerea militară a SUA din 2006 a marcat sfârșitul prezenței sale fizice, deși Islanda rămâne sub protecția NATO. În ciuda tensiunilor, Islanda a beneficiat din punct de vedere economic și diplomatic de relația strânsă cu SUA în timpul Războiului Rece.

Islanda în Războiul Rece

Războaiele de cod au fost o serie de confruntări între Islanda și <a href="https://history-maps.com/ro/story/History-of-England" target="_blank">Regatul Unit</a> cu privire la drepturile de pescuit în Atlanticul de Nord, care se întinde pe anii 1950 până la mijlocul anilor ’70. Aceste dispute, denumite adesea þorskastríðin în islandeză, au apărut în timp ce Islanda a căutat să -și extindă apele teritoriale pentru a -și proteja resursele de pescuit, o parte crucială a economiei sale. Conflictele au avut loc în patru etape: A Proto Cod War (1952–1956) și trei războaie de cod ulterioare (1958–1961, 1972–1973 și 1975–1976). În fiecare caz, Islanda și -a extins unilateral limitele de pescuit - mai întâi la 12 mile nautice (1958), apoi la 50 de mile (1972) și, în sfârșit, 200 de mile (1975) - la care Marea Britanie a răspuns trimițând protecție navală pentru traulerele sale. Barcile de patrulare islandeză, la rândul lor, au folosit tactici precum tăierea plaselor de traulere britanice și ramming -ul navelor lor. Disputele s -au escaladat în confruntări fizice, implicând daune navelor, dar puține victime, cu excepția unui inginer islandez ucis în timpul celui de -al doilea război de cod. Succesul Islandei în aceste dispute s-a datorat în mare măsură poziției sale strategice de război rece în Giuk Gap, o locație cheie pentru eforturile anti-submarine ale NATO. Islanda a amenințat în mod repetat că va părăsi NATO și va închide baza SUA la Kaflavík, un avanpost vital al NATO, care a presat puterile occidentale pentru a sprijini afirmațiile Islandei. În cele din urmă, Marea Britanie a recunoscut cerințele Islandei, recunoscând zona sa economică exclusivă de 200 de mile nautice în 1976. Războaiele de COD a devastat în cele din urmă comunitățile de pescuit britanice, dar a asigurat controlul Islandei asupra resurselor sale maritime.

Războaie de cod

Criza financiară islandeză din 2008-2010 a fost una dintre cele mai mari prăbușiri bancare în raport cu dimensiunea unei economii din istorie. A început la sfârșitul anului 2008, când toate cele trei majore ale Băncilor private din Islanda - Kaupthinghing, Landsbanki și Glitnir - s -au declanșat. Aceste bănci s -au extins rapid în anii care au condus la criză, alimentate de accesul ușor la creditul internațional. Cu toate acestea, pe măsură ce criza financiară globală s -a desfășurat, investitorii și -au pierdut încrederea în sectorul bancar islandez, ceea ce a condus la o depozitare în depozite din Marea Britanie și Olanda și probleme severe de refinanțare. Până la jumătatea anului 2008, datoria externă a Islandei a balonat până la șapte ori PIB-ul său, iar activele băncilor au fost de peste 11 ori mai mult decât PIB-ul național. Banca centrală islandeză nu avea capacitatea de a acționa ca creditor al ultimei soluții din cauza sectorului financiar de dimensiuni mari. Eforturile de stabilizare a situației, inclusiv naționalizarea Glitnir, au eșuat. Guvernul a adoptat legile de urgență în octombrie 2008, permițând noilor bănci să preia operațiunile interne, în timp ce băncile vechi au fost puse în primire. Acest lucru a dus la dispute internaționale, în special controversa Icesave, pentru deponenții străini care au pierdut accesul la fondurile lor. Pentru a stabiliza economia, guvernul islandez a garantat depozitele interne, a impus controale de capital și a obținut o salvare de 5,1 miliarde de dolari din țările FMI și nordice. În ciuda acestor măsuri, economia Islandei s -a contractat brusc, PIB scăzând cu 10% între 2007 și 2010. Króna islandeză a pierdut o valoare semnificativă, iar piața bursieră s -a prăbușit. Recuperarea a început în 2011, creșterea creșterii PIB -ului și șomajul în scădere treptat. Până în 2017, controalele de capital au fost ridicate pe deplin, iar până în 2018, raportul datoriei-PIB din Islanda era de așteptat să scadă sub 60%, în scădere de la un vârf de 85% în 2011. Criza a dus, de asemenea, la o revoltă politică și socială semnificativă, inclusiv proteste de masă și schimbări în guvernarea islandeză.

2008–2011 criză financiară islandeză

În 2010, erupția Eyjafjallajökull în Islanda a provocat perturbări masive pentru călătoriile aeriene în vestul Europei. Activitatea vulcanică a început în martie 2010 și a persistat până în iunie, norii de cenușă având în vedere zborurile timp de câteva luni. Cea mai severă perturbare a avut loc între 14 și 20 aprilie, când norul de cenușă a dus la închiderea spațiului aerian în aproximativ 20 de țări, afectând 10 milioane de călători. Aceasta a marcat cea mai mare perturbare a călătoriei aeriene de la <a href="https://history-maps.com/ro/story/World-War-II" target="_blank">al doilea război mondial</a> . Erupția a avut două faze: prima din martie a fost minoră, în timp ce a doua, începând cu aprilie, a fost mult mai explozivă, cu prune de cenușă ajungând la 9 kilometri în atmosferă. Norul de cenușă, însoțit de condiții de vânt favorabile, răspândită în nordul Europei, ceea ce duce la anulările larg răspândite ale zborului. Erupția a continuat la o intensitate mai mică până în mai și iunie și, deși activitatea seismică a rămas ridicată, nu a avut loc o producție de cenușă mai semnificativă după mai. Până în octombrie 2010, erupția a fost declarată oficial, deși oamenii de știință au remarcat că zona a rămas activă din punct de vedere geoterm și ar putea erupta din nou în viitor.

Shop

Istoria Islandei Timeline