Invaziile mongole din Azerbaidjan , care au avut loc în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, au avut un impact profund asupra regiunii, ducând la schimbări semnificative în peisajul său politic și la integrarea Azerbaidjanului în statul Hulagu. Această serie de invazii poate fi împărțită în mai multe faze cheie, fiecare marcată de campanii militare intense și transformări socio-politice ulterioare.
Prima invazie (1220–1223)
Primul val al invaziei mongole a început în 1220, după înfrângerea Khorezmshah, cu mongolii sub generalii Jebe și Subutai conducând o forță expediționară de 20.000 de oameni în Iran și apoi în Azerbaidjan. Orașe importante precum Zanjan, Qazvin, Maragha, Ardebil, Bailagan, Barda și Ganja s-au confruntat cu distrugeri extinse. Această perioadă a fost caracterizată de dezordine politică în cadrul statului Atabegs din Azerbaidjan, pe care mongolii l-au exploatat pentru a stabili controlul rapid. Şederea iniţială a mongolilor în stepa Mughan în timpul iernii şi strategia lor militară neobosită a dus la pierderi semnificative şi la tulburări în rândul populaţiilor locale.
A doua invazie (1230)
A doua invazie, condusă de Chormagan Noyon în anii 1230 la ordinul lui Ögedei Khan, l-a vizat pe Jalâl ad-Dîn Khwârazmshâh, care preluase controlul asupra regiunii după retragerea inițială a mongolilor. Armata mongolă, acum 30.000 de oameni, a copleșit cu ușurință forțele lui Jalal ad-Din, ducând la consolidarea în continuare a puterii mongole în nordul Iranului și teritoriile Azerbaidjanului. Orașe precum Maragha, Ardabil și Tabriz au fost capturate, iar Tabriz a prevenit ulterior distrugerea totală, acceptând să plătească un tribut substanțial.
A treia invazie (1250)
A treia invazie majoră a fost condusă de Hulagu Khan, ca urmare a directivei fratelui său Möngke Khan de a cuceri Califatul Abbasid . După ce inițial a fost însărcinat cu China de Nord, concentrarea lui Hulagu s-a mutat către Orientul Mijlociu. În 1256 și 1258, el nu numai că a răsturnat statul Nizari Ismaili și Califatul Abbasid, ci și-a autoproclamat Ilkhan, înființând un stat mongol care includea Iranul modern, Azerbaidjan și părți din Turcia și Irak . Această epocă a fost marcată de încercări de a repara devastările cauzate de invaziile mongole anterioare.
Evoluții ulterioare
După Hulagu, influența mongolă a persistat cu conducători precum Ghazan Khan, care s-a declarat conducător al Tabrizului în 1295 și a încercat să restabilească relațiile cu comunitățile non-musulmane, deși cu succes diferite. Convertirea lui Ghazan la islamul sunnit a marcat o schimbare semnificativă în peisajul religios al Ilkhanatului. Domnia sa s-a încheiat în 1304, urmată de fratele său Öljaitü.
Moartea lui Abu Sa'id în 1335 fără un moștenitor a dus la fragmentarea Ilkhanatului . Regiunea a văzut ascensiunea unor dinastii locale, cum ar fi Jalayirizii și Chobanizii, care au controlat diverse părți ale Azerbaidjanului și împrejurimile sale până la mijlocul secolului al XIV-lea. Moștenirea mongolă din Azerbaidjan a fost caracterizată atât prin distrugere, cât și prin stabilirea de noi cadre administrative care au influențat dezvoltarea regiunii în secolele următoare.