După asasinarea lui Nader Shah în 1747, dinastia Afsharid s-a dezintegrat, ducând la apariția diferitelor hanate turcești în regiune, fiecare cu diferite niveluri de autonomie. Această perioadă a marcat o fragmentare a autorității care a pregătit scena pentru ascensiunea lui Agha Mohammad Khan Qajar, care și-a propus să restaureze teritoriile care au aparținut cândva imperiilor Safavid și Afsharid.
Eforturi de restaurare de către Agha Mohammad Khan Qajar
Agha Mohammad Khan Qajar, după ce și-a consolidat puterea la Teheran în 1795, a adunat o forță semnificativă și și-a pus ochii pe recucerirea fostelor teritorii iraniene din Caucaz, care căzuseră sub influența otomanilor și a Imperiului Rus . Această regiune includea mai multe hanate importante, cum ar fi Karabakh, Ganja, Shirvan și Christian Gurjistan (Georgia), toate nominal sub suzeranitate persană, dar adesea angajate în conflicte interne.
Campanii și cuceriri militare
În campaniile sale militare, Agha Mohammad Khan a avut inițial succes, recucerind teritorii care includeau Shirvan, Erivan, Nakhcivan și multe altele. Victoria sa semnificativă a venit în 1795 odată cu jefuirea lui Tiflis, care a marcat scurta reintegrare a Georgiei sub controlul iranian . Eforturile sale au culminat cu încoronarea sa ca șah în 1796, legându-se simbolic de moștenirea lui Nader Shah.
Campania georgiană și consecințele ei
Cererile lui Agha Mohammad Khan ca regelui georgian, Heraclius al II-lea, să renunțe la Tratatul de la Georgievsk cu Rusia și să reacepte suzeranitatea persană exemplifica lupta geopolitică mai largă din regiune. În ciuda lipsei de sprijin rusesc, Heraclius al II-lea a rezistat, ducând la invazia lui Agha Mohammad Khan și la jefuirea brutală ulterioară a Tiflis.
Asasin și moștenire
Agha Mohammad Khan a fost asasinat în 1797, oprind campaniile ulterioare și lăsând regiunea instabilă. Moartea sa a fost urmată rapid de anexarea Georgiei de către Rusia în 1801, pe măsură ce Rusia și-a continuat expansiunea în Caucaz.
Expansiunea rusă și sfârșitul influenței persane
Începutul secolului al XIX-lea a văzut cedarea oficială a multor teritorii caucaziene din Iran către Rusia prin tratatele de la Gulistan (1813) și Turkmenchay (1828), în urma unei serii de războaie ruso-persane. Aceste tratate nu numai că au marcat sfârșitul unor revendicări teritoriale semnificative persane în Caucaz, dar au remodelat și dinamica regională, rupând legăturile culturale și politice de lungă durată dintre Iran și regiunile din Caucaz.