
Video
Dinastia Habsburgilor a suferit schimbări profunde sub fiul Mariei Tereza, Iosif al II-lea, și succesorul său, Leopold al II-lea, între 1780 și 1792. Odată cu moartea Mariei Tereza în 1780, Iosif al II-lea a devenit singurul conducător, aducând o puternică influență iluministă monarhiei și încercând reforme radicale în imperiul său divers. Cunoscut sub numele de „Iosefinism”, reformele sale au vizat modernizarea și centralizarea guvernării habsburgice. Politicile lui Joseph au fost conduse de idealul său de „despotism iluminat”, intenționând să impună un sistem de guvernare uniform și rațional în Austria, Ungaria, Boemia și alte teritorii prin 6.000 de edicte și 11.000 de legi noi. Cu toate acestea, abordarea sa agresivă a stârnit rezistență în tot imperiul, în special în rândul nobilimii și al clerilor tradiționali, care au considerat opresivă impozitarea sa egalitară și a forțat limba germană ca limbă oficială.
Reformele lui Iosif au inclus abolirea iobăgiei, impunerea educației universale, centralizarea asistenței medicale și acordarea unei toleranțe religioase mai mari. El a limitat influența Bisericii Catolice, închizând mănăstiri pe care le considera „neproductive”, ceea ce a înfuriat profund clerul. Politica sa externă a fost însă expansionistă, marcată de războaie costisitoare precum Războiul de succesiune bavarez și un conflict prelungit cu Imperiul Otoman. În cele din urmă, ambiția lui Iosif de a reface teritoriile habsburgice s-a ciocnit cu obiceiurile și identitățile locale înrădăcinate, iar la moartea sa în 1790, multe dintre reformele sale au fost inversate, deoarece rebeliunile amenințau stabilitatea imperială.
La moartea lui Iosif, fratele său Leopold al II-lea a moștenit un imperiu plin de tulburări. Leopold a înăbușit rapid revoltele din Ungaria și Țările de Jos austriece, a abrogat câteva dintre politicile lui Iosif și a negociat pacea cu otomanii. Deși Leopold a favorizat reforma moderată, domnia sa a fost umbrită de Revoluția Franceză. În ciuda simpatiei sale inițiale pentru revoluționari, sprijinul lui Leopold pentru sora sa Maria Antonieta și Declarația sa diplomatică de la Pillnitz au aprins sentimentele franceze, ducând în cele din urmă la declararea războiului Austriei imediat după moartea sa în 1792.
În această perioadă, Viena a înflorit și ca centru cultural. Indulgența lui Joseph față de cenzură sub von Swieten a promovat o epocă de aur a muzicii vieneze, evidențiată de compozitori precum Haydn și Mozart, în timp ce artele vizuale au trecut de la grandoarea barocului la rafinamentul elegant al rococo. Deși reformele ambițioase ale lui Iosif au eșuat în mare măsură, ele au pus bazele transformărilor care aveau să modeleze Imperiul Habsburgic și Europa Centrală până în secolul al XIX-lea.