După Primul Război Mondial , Austria s-a confruntat cu provocarea descurajantă a restructurării ca o republică mică, slăbită din punct de vedere economic, din cenușa Imperiului Austro- Ungar . În urma înfrângerii imperiului, armata austriacă a semnat Armistițiul de la Villa Giusti în noiembrie 1918, semnalând dizolvarea regatului habsburgic. Împăratul Karl a abdicat, iar pe 12 noiembrie, Austria s-a declarat Republica Germană-Austria. Mulți austrieci au considerat inițial unirea cu noua republică de la Weimar din Germania ca pe o cale către viabilitatea economică, dar Aliații au interzis în mod explicit o astfel de fuziune în Tratatul de la Saint Germain din 1919, preocupați de creșterea unei „Germanii Mari”.
Cu populația sa redusă doar la austrieci vorbitori de germană, Austria și-a pierdut o mare parte din resursele sale agricole și industriale. În ciuda încercărilor de a revendica teritorii cu populații vorbitoare de germană în Cehoslovacia, Polonia șiItalia , apelurile Austriei au fost respinse. Drept urmare, Austria a fost lăsată încordată din punct de vedere economic și izolată geografic, descrisă de liderul francez Georges Clemenceau ca fiind pur și simplu „ce a mai rămas” din imperiul odată masiv. Mai mult, Tratatul de la Saint Germain a obligat Austria să-și schimbe oficial numele în „Republica Austria”, renunțând la descriptorul „german”, în încercarea de a reduce ambițiile viitoare de unificare cu Germania.
Pe plan intern, peisajul politic al Austriei a evoluat pe măsură ce partidele de stânga și de dreapta au câștigat putere și influență. Partidul Social Creștin (CS), înrădăcinat în catolicismul conservator, a devenit o forță principală, iar în primii ani a colaborat cu social-democrații (SDAPÖ), care au primit un sprijin puternic în „Viena Roșie” datorită politicilor lor de bunăstare socială. Cu toate acestea, până în 1920, coaliția s-a dizolvat, iar Partidul Social Creștin a preluat controlul cu sprijinul Partidului Popular German Mare (GDVP).
Tulburările economice au marcat perioada postbelică. Hiperinflația a afectat noua republică, determinând sărăcia pe scară largă și tulburările politice. Ca răspuns, Liga Națiunilor a acordat un împrumut pentru a stabiliza economia Austriei, iar în 1925, Austria și-a înlocuit moneda în dificultate, corona, cu Schilling. Cu toate acestea, termenii impuneau Austriei să evite orice unificare cu Germania timp de cel puțin 20 de ani, solidificând izolarea Austriei de politica germană.
Anii 1920 au fost marcați și de polarizarea politică și ascensiunea grupurilor paramilitare. Grupurile de dreapta au format Heimwehr, în timp ce Republikanischer Schutzbund de stânga a apărut pentru a le contrabalansa. Aceste facțiuni s-au ciocnit frecvent, ducând la episoade de violență, inclusiv Revolta din iulie 1927, unde un protest s-a transformat în moarte, lăsând 89 de oameni morți și adâncind diviziunile politice ale Austriei.
Până în 1930, social-democrații au apărut ca cel mai mare bloc parlamentar, dar s-au confruntat cu provocări tot mai mari din partea partidelor conservatoare. Tensiunile politice au atins noi cote în 1932, când Engelbert Dollfuß de la Partidul Social Creștin a devenit cancelar. Numirea sa a marcat sfârşitul fragilului echilibru democratic al Austriei, pregătind scena pentru o trecere către autoritarism în anii care au urmat.