
Conflictul habsburgic- otoman din secolul al XVI-lea a prezentat Austriei și Sfântului Imperiu Roman o provocare estică formidabilă. În urma divizării Ungariei după bătălia de la Mohács din 1526, sultanul Suleiman Magnificul a lansat numeroase campanii pentru a prelua controlul asupra teritoriilor maghiare, ciocnându-se frecvent cu Ferdinand I și Carol al V-lea al Austriei. Conducătorii habsburgici s-au luptat cu presiunile financiare, introducând „Taxa turcească” pentru a sprijini apărarea Austriei și bazându-se frecvent pe fonduri împrumutate, adesea de la familii puternice precum Fuggers. Cu toate acestea, aceste venituri au fost insuficiente, iar forțele habsburgice au rămas cu mult depășite numeric de armata otomană.
În 1529, Suleiman a condus o forță masivă la Viena, ducând la un asediu tensionat. Deși otomanii au avut inițial succes în revendicarea teritoriilor deținute de Habsburg, vremea nefavorabilă și determinarea apărătorilor Vienei i-au forțat în cele din urmă să se retragă. Mai târziu, în 1532, Suleiman a avansat din nou, țintind Viena, dar ocolind spre Kőszeg, unde mica garnizoană a orașului și-a menținut terenul, forțându-i pe otomani să se retragă. Pacea de la Adrianopol a oprit temporar ostilitățile, deși luptele la graniță au continuat în așa-numitul „Mic Război”, deoarece ambele părți concurau pentru controlul Ungariei.
Lupta Austriei de a finanța apărarea a evidențiat importanța economică a Ungariei în cadrul Imperiului Habsburgic. Cu Ungaria împărțită în Ungaria Regală sub control habsburgic, Ungaria otomană și Principatul Transilvaniei, regiunea a devenit o sursă financiară vitală și un câmp de luptă persistent. În ciuda păcii, conflictele mai mici au continuat, cu asedii ulterioare la Eger și diferite fortărețe de-a lungul graniței cu Ungaria.
Între timp, în Marea Mediterană, otomanii și-au extins puterea navală, punând mâna pe avanposturi creștine cheie precum Rodos și contestând dominația navală europeană. Bătălia de la Preveza din 1538 i-a văzut pe otomani să asigure supremația asupra Ligii Sfinte din regiune. Încercările ulterioare ale lui Carol al V-lea de a asigura Africa de Nord au fost întâmpinate cu un succes mixt, semnalând puterea în creștere a flotei otomane și marcând o schimbare semnificativă în echilibrul regional de putere.
Până la sfârșitul acestei perioade, Austria s-a trezit blocată într-un echilibru precar: ținând la distanță forțele otomane, dar incapabile să recupereze pe deplin pământurile pierdute ungurești, gestionând în același timp amenințarea constantă a incursiunilor turcești și a tensiunilor financiare. Pacea neliniștită va persista până la lungul război turcesc din 1593, dar impactul acestor conflicte a remodelat granițele de est ale Austriei, a influențat finanțele acesteia și a întărit urgența alianțelor și a modernizării militare pentru Habsburgi.