
În primăvara anului 1096, inspirată de apelul Papei Urban al II-lea de a revendica Ierusalimul, o mare multitudine de țărani europeni și cavaleri de rang inferior s-au îmbarcat în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Cruciada Poporului. Plecând din Köln în jurul datei de 20 aprilie 1096, aproximativ 40.000 de cruciați au pornit. Această mișcare, condusă de figuri precum Petru Pustnicul și Walter Sans Avoir, a fost caracterizată prin lipsa ei de organizare formală și mediile diverse ale participanților săi.
Pe măsură ce aceste grupuri au călătorit prin Europa, s-au confruntat cu diverse provocări. Contingentul lui Walter Sans Avoir, unul dintre primii care a pornit, a traversat Regatul Ungariei fără incidente semnificative. Regele Coloman al Ungariei, după ce a aflat despre intențiile lor pașnice, le-a acordat trecerea în siguranță și permisiunea de a face comerț în tărâmul său. Acest lucru a facilitat călătoria lor la Belgrad și mai departe în Imperiul Bizantin.
Ajunși la Dunăre, cruciații s-au împărțit în două grupuri: unul a călătorit cu barca pe râu, în timp ce corpul principal a mers pe uscat, intrând în Ungaria la Sopron. Inițial, trecerea lor prin Ungaria a fost fără evenimente și s-au reunit cu contingentul dunăren la Zemun, lângă granița bizantină.
În schimb, o altă facțiune condusă de contele Emicho de Flonheim a devenit renumită pentru instigarea la violență împotriva comunităților evreiești din Renania. Forțele lui Emicho au comis masacre în orașe precum Mainz, Worms și Köln, ducând la moartea a mii de evrei.
Când armata lui Emicho a ajuns în Ungaria, reputația lor de violență ia precedat. Regele Coloman, temător de intențiile lor, le-a interzis intrarea. Nedescurajate, forțele lui Emicho au încercat să-și forțeze drumul, ducând la confruntări cu trupele maghiare. Armata maghiară a învins decisiv contingentul lui Emicho, punând efectiv capăt participării lor la cruciada.