
Țarul Nicolae a simțit că, datorită asistenței ruse în suprimarea revoluției maghiare din 1848, Austria va fi de partea lui sau, cel puțin, va rămâne neutră. Austria s-a simțit însă amenințată de trupele ruse din Balcani. La 27 februarie 1854, Regatul Unit și Franța au cerut retragerea forțelor ruse din principate. Austria i-a susținut și, fără să declare război Rusiei, a refuzat să-i garanteze neutralitatea.
Rusia și-a retras în scurt timp trupele din Principatele dunărene, care au fost apoi ocupate de Austria pe durata războiului. Asta a eliminat motivele inițiale de război, dar britanicii și francezii au continuat ostilitățile. Hotărâți să abordeze chestiunea orientală punând capăt amenințării ruse la adresa otomanilor , aliații au propus în august 1854 „Patru puncte” pentru încheierea conflictului, pe lângă retragerea Rusiei:
- Rusia urma să renunțe la protectoratul său asupra Principatelor Dunării.
- Dunărea urma să fie deschisă comerțului exterior.
- Convenția Strâmtorilor din 1841, care permitea doar nave de război otomane și rusești în Marea Neagră, urma să fie revizuită.
- Rusia trebuia să renunțe la orice pretenție care îi acorda dreptul de a se amesteca în treburile otomane în numele creștinilor ortodocși.
Aceste puncte, în special al treilea, ar necesita clarificări prin negocieri, pe care Rusia le-a refuzat. Aliații, inclusiv Austria, au convenit prin urmare că Marea Britanie și Franța ar trebui să întreprindă acțiuni militare suplimentare pentru a preveni o nouă agresiune rusă împotriva otomanilor. Marea Britanie și Franța au convenit asupra invaziei Peninsulei Crimeea ca prim pas.