
Sacrul Amorium de către Califatul Abbasid la mijlocul lunii august 838 a fost unul dintre evenimentele majore din istoria lungă a războaielor arabo-bizantine. Campania abasidă a fost condusă personal de califul al-Mu'tasim (r. 833–842), ca răzbunare la o expediție practic fără opoziție lansată de împăratul bizantin Theophilos (r. 829–842) în ținuturile de graniță ale califatului în anul precedent. Mu'tasim a vizat Amorium, un oraș bizantin din vestul Asiei Mici, deoarece a fost locul de naștere al dinastiei bizantine conducătoare și, la acea vreme, unul dintre cele mai mari și mai importante orașe ale Bizanțului. Califul a adunat o armată excepțional de mare, pe care a împărțit-o în două părți, care au invadat dinspre nord-est și sud. Armata de nord-est a învins forțele bizantine sub conducerea lui Theophilos la Anzen, permițând abasizilor să pătrundă adânc în Asia Mică bizantină și să convergă spre Ancyra, pe care au găsit-o abandonată. După ce au jefuit orașul, s-au întors spre sud, spre Amorium, unde au ajuns la 1 august. Confruntat cu intrigi la Constantinopol și cu rebeliunea marelui contingent Khurramite al armatei sale, Theophilos nu a putut să ajute orașul.
Amorium a fost puternic fortificat și garnizoizat, dar un trădător a dezvăluit un punct slab în zid, unde abasizii și-au concentrat atacul, efectuând o breșă. Incapabil să treacă prin armata asediabilă, Boiditzes, comandantul secției sparte, a încercat în privat să negocieze cu califul fără să-și anunțe superiorii. El a încheiat un armistițiu local și și-a părăsit postul, ceea ce a permis arabilor să profite, să intre în oraș și să-l captureze. Amorium a fost distrus sistematic, pentru a nu-și recupera niciodată prosperitatea anterioară. Mulți dintre locuitorii săi au fost măcelăriți, iar restul alungați ca sclavi. Majoritatea supraviețuitorilor au fost eliberați după un armistițiu în 841, dar oficiali de seamă au fost duși în capitala califului, Samarra, și executați ani mai târziu, după ce au refuzat să se convertească la islam, devenind cunoscuți ca cei 42 de martiri din Amorium.
Cucerirea Amorium nu a fost doar un dezastru militar major și o lovitură personală grea pentru Theophilos, ci și un eveniment traumatizant pentru bizantini, impactul său rezonând în literatura de mai târziu. Sacrul nu a modificat în cele din urmă echilibrul de putere, care se schimba încet în favoarea Bizanțului, dar a discreditat complet doctrina teologică a iconoclasmului, susținută cu ardoare de Theophilos. Întrucât Iconoclasmul sa bazat în mare măsură pe succesul militar pentru legitimarea sa, căderea Amorium a contribuit decisiv la abandonarea sa la scurt timp după moartea lui Theophilos în 842.